Piața de smartphone-uri din Europa în 2024 într-o analiză Canalys: creștere de 5%, Samsung, Apple și Xiaomi în pozițiile fruntașe

A fost un an bun în ce privește livrările de smartphone-uri la nivel european. A fost înregistrată o creștere de 5%. Sunt câteva companii ce au crescut ca market share.
A fost un an bun în ce privește livrările de smartphone-uri la nivel european. A fost înregistrată o creștere de 5%. Sunt câteva companii ce au crescut ca market share.
21/02/2025
Smartphones

Am primit mai zilele trecute un comunicat din partea Xiaomi în care spuneau că și-au menținut poziția secundă la nivel național ca număr de unități, perioada de analiză fiind cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2024.

Era citat un studiu Canalys. Au precizat număr de unități, pentru că din punct de vedere al valorii, Apple ocupă locul al 2-lea în țara noastră, cel mai probabil.

Haideți să discutăm cu datele în față. Au prezentat livrările efectuate pe întreg anul 2024 (întreaga Europă, fără Rusia):

  1. Samsung – 46.4 milioane unități livrate, market share de 34% și creștere de 6% față de 2023;
  2. Apple – 34.9 milioane unități livrate, market share de 26% și creștere de 1% față de 2023;
  3. Xiaomi – 22.2 milioane unități livrate, market share de 16% (nicio schimbare);
  4. Motorola – 8 milioane unități livrate, market share de 6% și creștere de 26% față de 2023;
  5. OPPO – 4.1 milioane unități livrate, market share de 3% și creștere de 5% față de 2023;

Alții – 20.5 milioane unități livrate, market share de 15% și creștere de 7%;

Total – 136.1 milioane unități livrate, creștere de 5% față de 2023.

Este clar că Samsung își păstrează poziția, iar Apple stagnează cumva față de restul competitorilor. Idem și Xiaomi în ce privește stagnarea, dar tot mi se pare că au reușit să prindă o poziție onorabilă. Motorola trebuie menționată, creșterea de 26% ne arată că au avut piața europeană în focus, iar rezultatele încep să apară. Au oferte bune pe segmentul mid-range, au abordat și piața de pliabile de tip flip, iar pe entry concurează puternic până și pe Xiaomi. OPPO înțeleg că se mișcă mai bine în țări precum Spania, Italia, România și Portugalia. Semn că este loc de și mai bine pe bătrânul continent.

Sunt și date înregistrate pe ultimele 3 luni din 2024:

  1. Apple – 12.7 milioane unități, market share de 33% și creștere de 2% față de aceeași perioadă din 2023;
  2. Samsung – 11.2 milioane unități, market share de 29% și creștere de 4% față de Q4 2023;
  3. Xiaomi – 5.9 milioane unități, market share de 15% și scădere de 2%;
  4. Motorola – 2.2 milioane unități, market share de 6% și creștere de 9%;
  5. OPPO – 1.2 milioane unități, market share de 3% și creștere de 28%.

Alții – 5.6 milioane unități și scădere de 2%;

Total – 38.8 milioane unități și creștere de 2% față de Q4 2024.

Aici este evident că seria iPhone 16 de la Apple s-a descurcat bine, chiar și fără Apple Intelligence. OPPO a avut o creștere spectaculoasă pe ultimele 3 luni, iar Motorola a fost pe un trend bun.

Canalys a venit cu informații și la nivel de țară:

Câteva concluzii pe baza graficelor:

  • Apple se află pe primul loc în Marea Britanie și Germania;
  • Samsung este în fotoliul de lider în Franța și Italia, iar Xiaomi conduce în…, Spania;
  • Observați un alt producător ce apare – Google (locul 4 în Germania cu 4% market share, locul 3 în Marea Britanie cu 5% cotă de piață);
  • Realme a reușit să intre cu 7% în top 5 pe piața din Italia, Honor prinde locul al 4-lea în Franța cu același procent;
  • remarcația cât de bine se vând iPhone-urile în Marea Britanie – 52%, iar pe acolo până și HMD Global prinde un loc în top 5 cu un procent minim de altfel – 2%

Nu am găsit un grafic dedicat și pentru România. Mă gândesc că primele 3 locuri sunt ocupate de Samsung, Xiaomi și Apple, iar Motorola și OPPO prind pozițiile 4 și 5.

Un alt aspect interesant este că aprox. 30% din cele 136 milioane unități – în jur de 41 milioane unități sunt smartphone-uri din categopria premium. Vedeți cum a crescut de la 24% în 2022 la 31% în 2023 și a stagnat acolo.

  1. Telefoane mobile cu preț de peste 800 dolari – 30%;
  2. Telefoane mobile cu preț sub pragul a 200 dolari – 30%;
  3. Telefoane mobile cu preț între 200 – 399 dolari – 23%;
  4. Telefoane mobile cu preț între 400 – 599 dolari – 10%;
  5. Telefoane mobile cu preț între 600 – 799 dolari – 7%.

Am scris despre livrările de smartphone-uri în 2024 la nivel global pe aici, iar într-un alt articol am discutat despre piața de smartphone-uri din China, SUA și India.

Sursa: GSMarena.com

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 9 Pro xl, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.