Piaţa de smartphone-uri din România va ajunge în 2023 la aproape 1.5 miliarde de euro

/
/
23 nov. 23
/

Aţi citit foarte bine, cam atât este dimensionată piaţa telefoanelor inteligente din ţara noastră de către cei de la Samsung România.

Conform lui Tiberiu Dobre, Head of Mobile Division Romania & Bulgaria la Samsung, pentru 2023 se estimează că piaţa de smartphone-uri din ţara noastră va ajunge la aproape 1.5 miliarde de euro.

Vorbim de o creştere de aproximativ 8% vs 2022, iar aceasta se datorează creşterii în valoare şi nu în volum. La nivel de volum vorbim de o scădere de 6% a numărului de unitaţi comercializate (aproximativ 3 milioane unităţi), însă la nivel de valoare vorbim de creşteri importante ale smartphone-urilor de peste 600 şi 1000 de euro.

Comparativ cu anul 2022, telefoanele ce costă peste 1000 de euro s-au vândut cu 40% mai mult, iar cele cu preţ de peste 600 de euro au ajuns la o cotă de piaţă de 60% din total.

„Rata de creştere lunară a fost mult mai accentuată la începutul anului faţă de acum. Dar, consolidat, până la nivel de septembrie, piaţa de smartphone-uri a înregistrat o creştere valorică de 10% de la an la an şi cel mai probabil creşterea la final de an, pentru 2023, va fi de 8%. În materie de număr de telefoane vândute este o scădere faţă de anul trecut, dar în materie de calitate a mixului de produse este semnificativ peste anul trecut”, a declarat Tiberiu Dobre pentru zf.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.