Piaţa telefoanelor pliabile ajunge la vânzări de aproape 16 milioane unităţi în 2023, însă ritmul de creştere este încă foarte lent (Samsung rămâne lider, dar pierde cotă importantă)

/
/
23 feb. 24
/

Piaţa telefoanelor pliabile continuă să crească, însă ritmul este unul foarte, foarte lent. În 2023 au fost vândute la nivel global aproximativ 15.9 milioane unităţi, o creştere cu 25% vs 2022, însă la nivel de cotă de piaţă vorbim doar de 1.4% din total piaţă.

Pliabilele au două mari probleme ce împiedica creşterea ratei de adopţie: preţurile încă foarte mari şi numărul ridicat de probleme tehnice apărute în timp (de aici rezultă o foarte mare neîncredere).

La nivel de producători, Samsung continuă să fie lider, însă pierde cotă importantă. Dacă în 2022 avea o cotă de piaţă de 80%, în 2023 compania sud-coreeană a ajuns la puţin peste 66%. Pentru 2024 estimările spun că Samsung va rămâne cu doar 60%.

Huawei a fost pe locul 2 în 2023 cu o cotă de piaţă de 11.9%, însă se estimează că aceasta va ajunge la 19.8% în 2024. Restul concurenţei încă avansează timid, chiar dacă Xiaomi pare a sta ceva mai bine.

La nivel general, piaţa telefoanelor pliabile ar putea ajunge în 2024 la un total al vânzărilor de aproximativ 17.7 milioane unităţi, în creştere cu 11% vs 2023, însă cota de piaţă va rămâne la fel de nesemnificativă, 1.5% din total.

Sursa: trendforce.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.