Plata online cu cardul bancar la Hidroelectrica mai poate aştepta, compania a anulat licitaţia pentru acest serviciu

/
/
3 iun. 24
/

Hidroelectrica a ajuns cel mai mare furnizor concurenţial individual de curent din România, preţurile mici practicate de companie în ultimii ani transformând întreaga piaţă de energie electrică.

Compania însă a plecat la drum cu un mare handicap la nivel de digitalizare, astfel că numărul uriaş de noi abonaţi i-a creat mari probleme. Hidroelectrica a reuşit într-un final în toamna anului trecut să lanseze aplicaţia mobile, însă aceasta nu permite încă plata online a facturilor.

În luna aprilie aflam că acest lucru se va schimba curând, Hidroelectrica lansând procedura de achiziţie publică pentru implementarea unui sistem de procesare a plăţilor prin carduri bancare atât pentru aplicaţia iHidro, cât şi pentru site-ul hidroelectrica.ro.

Conform unui anunţ publicat pe 28 mai în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), Hidroelectrica a anulat licitaţia deoarece „toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile”.

Hidroelectrica a primit în cadrul licitaţiei oferte de la Netopia Financial Services, PayU și Europayment Services (în asociere cu CEC Bank), însă se pare că acestea nu au respectat cerinţele Hidroelectrica.

În acest context plata online cu cardul bancar la Hidroelectrica va mai întârzia o perioadă, compania având nevoie de un procesator de plăţi pentru a implementa acest serviciu.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.

Netflix demarează o nouă campanie de scumpire a abonamentelor

Netflix este cunoscută pentru politica ei agresivă la nivel de preţuri, astfel că platforma de streaming video anunţă periodic scumpiri, unele puse de cele mai multe ori pe seama dezvoltărilor atât la nivel de funcţii, cât şi la nivel de conţinut.