PlayStation 4 se vinde de două ori mai bine decât Xbox One

/
/
6 iun. 17
/

Sunt deţinător de Xbox One, însă vă spun sincer că de la începutul anului nu ştiu dacă am deschis consola de 3-4 ori. Îmi place să mă joc, însă timpul petrecut alături de băiatul meu de 8 luni îmi pare mult mai preţios decât un meci de FIFA 2017.

Revenind la subiectul acestui articol, se pare că ultimele cifre dau câştig de cauză celor de la Sony în lupta cu Microsoft în segmentul de gaming pe consolă. Se ştia că PlayStation 4 se vinde mai bine ( totul a început chiar din 2013, anul lansării celor două console, când Sony a poziţionat PlayStation 4 la 399 dolari, în timp ce Microsoft a lansat Xbox One la 499 dolari ), dar cifrele nu erau atât de clare.

Conform ultimelor statistici neoficiale, Sony a ajuns până acum la aproximativ 60 de milioane de unităţi PlayStation 4 vândute (aici sunt incluse şi upgrade-urile Slim şi Pro), în timp ce Microsoft abia a depăşit pragul de 26 milioane de unităţi comercializate în ianuarie 2017. Diferenţa este foarte mare, mai mult decât dublă, iar acest lucru ar trebui să le pună celor de la Microsoft un semn de întrebare.

Sursa: businessinsider.com
Categorii: Console
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce produse MSI mi-au atras atenția la Berlin, în timpul IFA 2026?

Deși ar putea ceva mai greu de crezut, sunt destul de multe companii care aleg să nu aibă un stand dedicat în cadrul marilor târguri de tehnologie, ci aleg un spațiu diferit unde să aducă și să prezinte produsele din portofoliu. Acesta a fost cazul și cu MSI, care, deși a fost prezent în Berlin…

IFA 2026: Acer introduce consola portabilă de gaming Predator Atlas 7 și prezintă conceptul hibrid Project DualPlay Mini

Acer își extinde portofoliul de dispozitive mobile de gaming și a prezentat în cadrul IFA 2026 Berlin noua consolă portabilă Predator Atlas 7, alături de un concept numit Project DualPlay Mini, conceput pentru a îmbina gamingul și productivitatea într-un singur format convertibil.

Microsoft scumpeşte a treia oară într-un an consolele Xbox Series (gamingul pe consolă devine din ce în ce în mai scump)

Într-un articol anterior v-am scris că Apple a scumpit toate produsele hardware, cu excepţia iPhone-urilor. Costurile din ce în ce mai mari la anumite componente, forţează producătorii să ridice la rândul lor preţurile produselor finite.