Poco F5 Pro – procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, ecran AMOLED cu rezoluţie WQHD+ şi baterie de 5160 mAh

09/05/2023

Alături de Poco F5 a fost lansată şi o variantă mai puternică, Poco F5 Pro. La prima vedere acest device pare un best-buy veritabil, mai ales că specificaţiile şi caracteristicile sunt peste medie.

Poco F5 Pro dispune de un ecran AMOLED de 6.67 inci cu rezoluţie de 3200 x 1440 pixeli, rată de refresh de 120Hz şi luminozitate de până la 1400 nits, un display foarte bun raportat la costul de achiziţie. Nici procesorul nu stă rău, Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 fiind flagship-ul de anul trecut, iar spaţiul de stocare ce pleacă de la 256 GB va satisface şi cei mai pretenţioşi utilizatori.

Smartphone-ul vine cu o cameră foto triplă cu un senzor wide de 64 Megapixeli cu OIS capabil să înregistreze video la rezoluţie 8K, iar bateria de 5160 mAh suportă şi încărcare wireless la 30W.

Specificaţii complete pentru Poco F5 Pro:

  • display AMOLED de 6.67 inch cu rezoluție 2K (3200 ×1440 pixeli), rată de refresh de 120Hz, touch sampling rate de până la 480Hz, HDR10 / 10+, 12-bit, luminozitate de până la 1400 nits, acoperire 100% pentru spectrul de culoare DCI-P3, contrast ratio 5.000.000:1, Dolby Vision, certificare IP53;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 de tip octa-core realizat pe 4nm, Adreno 730 GPU, 8 / 12 GB LPDDR5 RAM, 256 / 512 GB UFS 3.1 spațiu de stocare;
  • Android 13 cu MIUI 14;
  • dual-sim, 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.3, NFC, USB Type-C, GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, Beidou, GALILEO, QZSS (L1+L5), cititor de amprentă integrat în display, port infraroşu, radio FM, acustică Hi-Res, difuzoare duale cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 64 Megapixeli cu senzor OmniVision OV64B, f/1.79, EIS, OIS și dimensiune a pixelului de 0.8 microni, flash LED + 8 Megapixeli de tip ultrawide la 120 de grade, f/2.2 + 2 Megapixeli macro cu f/2.4, filmare 8K la 24 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.4, funcţii AI, filmare la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5160 mAh ce permite o încărcare rapidă pe fir la 67W (de la 0 la 50% în 15 minute) şi wireless la 30W, dimensiuni 162.78 × 75.44 × 8.59 mm, 205 gr greutate

La nivel global preţurile vor fi următoarele:

  • 8 GB RAM + 256 GB stocare – 449 dolari;
  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 499 dolari;
  • 12 GB RAM + 512 GB stocare – 549 dolari.

Vor exista şi promoţii de lansare, dar să vedem preţurile din Europa / România.

Sursa: fonearena.com
Categorii
Tag-uri
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.