Pregătirile FashionDays de Black Friday 2015 și detalii în plus

/
/
19 nov. 15
/

Black Friday va incepe azi la Fashion Days la ora 20.00 în aplicațiile de mobil – iOS si Android și la 00.00 pe site-ul propriu-zis. Anul acesta oferta lor include peste 600 000 de produse de la 1000 de branduri cu discounturi de pana la 90%.

Fashion Days a intrat sub umbrela eMAG în 2015 și se pregătește de cel mai mare Black Friday al său. Am făcut o vizită la depozitul lor din București și am rămas uimit de anumite aspecte.

Au un depozit uriaș ce însumează 20.000 de metri pătrați, eMAG cu 25.000 de metri pătrați s-ar putea să fie singurii ce-i depășesc la acest capitol. Mă rog, știați că Fashion Days și eMAG sunt cei mai puternici pe nișa lor, mă refer strict la online-ul autohton. Ca și eMAG, Fashion Days desfășoară operațiuni și în Bulgaria și Ungaria.

Fashion Days și-a schimbat modul de business, de la flash sales spre retail clasic, adică de la campanii de scurtă durată pe anumite produse spre o prezentă clasică cu produse prezente în stoc fără a fi prins neapărat într-o campanie de reduceri. Acum aveți un site organizat în care găsiți ceea ce vă interesează selectând filtre pentru culori, preț, brand, categorie de produse și mărimi.

Mai multe detalii legate de Black Friday 2015 la FashionDays:

  • campania se numește BE A TRUE FASHION DETECTIVE și sunt oferite reduceri la peste 600.000 de produse de la peste 1000 de branduri;
  • promoțiile ating pragul maxim de 90% din valoarea unui item;
  • campania promoțiilor începe joi la 20.00 și se continuă până pe 22 noiembrie. Încep la 20.00 în aplicațiile de mobil – IOS si Android și la 00.00 pe site-ul propriu-zis;
  • branduri la care veti gasi produse cu pret actualizat – Calvin Klein, United Colors of Benetton, Just Cavalli, Esprit, Pepe Jeans, Guess, Nike, Triumph, Puma, Converse, Ray Ban, Love Moschino, Only, Vero Moda, Desigual, Jack & Jones, Mango, Timberland, Napapijri etc;

În Black Friday 2014 au reușit să comercializeze peste 200.000 de produse în valoare de 8.4 milioane euro (75% public feminin și 25% cel masculin).

Vizita în depozit;

Cel puțin, două elemente de la vizita făcută la sediul FashionDays mi se par de notat:

  1. Studiourile pentru fotografii, șapte la număr;

Majoritatea fotografiilor de pe site sunt făcute în regim propriu. Asta presupune un efort logistic imens, în contextul în care pe întreg anul vorbim de colecții diversificate pe fiecare anotimp în parte, de aici ies zeci de mii de fotografii, sute sau chiar mii de modele, machiaj, editare a imaginilor etc. Mi-au spus că au optimizat cât mai mult ca să aibă o fluență cât mai mare, spre exemplu, au investit în lumini ca postprocesarea să fie cât mai redusă, au realizat o rețea de mare viteză ca gigabiti de date să circule în ritm alert.

Imagini din studiourile FashionDays;

Depozitul propriu-zis;

Am înțeles că au și câștigat câteva premii pe partea de logistică. Depozitul este structurat în două clădiri denumite Red Box și Blue Box. Aici sosește marfa de la diverși furnizori, dar și partea de retur.

În Red Box, produsele sunt verificate pe un banc special și aranjate pe rafturi. Fiecare cutie de pe raft are câte 20 de itemuri și un cod de bare. Calculatorul își face un fel de hartă a produselor și a modului în care au fost repartizate, astfel încât atunci când este făcută o comandă, operatorul știe unde trebuie să meargă ca să selecteze un anumit element.

Se fac baxuri cu produsele comandate și duse în zona de trimitere a comenzilor. Aici se face o verificare suplimentară și comenzile sunt procesate în două etape: prima etapă pentru comenzile cu un singur produs și a doua etapă pentru comenzile cu mai multe produse, aduse pe un raft special și compilate astfel încât clientul să primească tot ceea ce și-a dorit într-un singur colet.

Sunt camere video peste tot, plus paznici ce supraveghează atent. Ca securitate mi-a adus aminte de modul în care ești așteptat la check-in-ul din aeroport.

Imagini din depozitul FashionDays:

Declarații oficiale:

Este cel de-al treilea an în care organizăm reduceri speciale cu ocazia Black Friday, datorită succesului de care s-au bucurat campaniile din ultimii doi ani. Scopul nostru este să oferim clienților un număr mare de produse la prețuri foarte mici. Astfel, valoarea totală a discounturilor oferite anul acesta se ridică la 18.000.000 euro”

„Noul model de business al Fashion Days, prin care am făcut trecerea de la un site de campanii de flash sales, limitate în timp și stocuri, la un shop de retail ce oferă colecții in-season, ne permite să oferim clienților noștri acces la o selecție extrem de variată de produse, cu livrare rapidă”, a adăugat Gabor Cseh.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Ce înseamnă Everyday 5G şi Fast Track 5G+ din noile abonamente Orange şi care este diferenţa între ele?

Orange şi-a actualizat recent oferta de abonamente, noile propuneri fiind valabile până pe 11 noiembrie. Schimbări foarte mari nu sunt, adică preţurile au rămas la fel, beneficiile oferite sunt similare, însă au apărut două noi concepte: Everyday 5G şi Fast Track 5G+.

Care credeţi că sunt şansele ca într-un orizont de 5 – 10 ani să se producă maşini Geely la uzina Dacia de la Mioveni?

Uzina Dacia de la Mioveni a fost cândva perla coroanei pentru grupul Renault, însă în ultima perioadă costurile de producţie au crescut simţitor, iar politica românească se află într-o etapă extrem de imprevizibilă, una ce nu permite francezilor implementarea unei strategii concrete pe un orizont de câţiva ani.

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).