Premieră la nivel european – Orange lansează serviciul de mesagerie SMS prin satelit

Retelistica
/
/
20 nov. 25
/

Anul trecut, tot cam prin această perioadă, aflam că Deutsche Telekom, Qualcomm şi Skylo au testat în premieră europeană un serviciu de mesagerie SMS prin satelit. Folosind un smartphone modern echipat cu modem Snapdragon X-80 5G, utilizând o cartelă SIM Cosmote din Grecia şi conectându-se la reţeaua de sateliţi a Skylo, operatorul telecom a realizat cu succes procesul de comunicare prin SMS direct prin sateliţi.

Doar că acela a fost doar un test, iar Deutsche Telekom nu a lansat încă o versiune comercială a acestui serviciu.

În schimb a făcut-o Orange, gigantul telecom prezentând oficial în Franţa noul serviciu Message Satellite. Aşa cum am menţionat şi în titlu, Message Satellite este o premieră la nivel european, acesta permiţând abonaţilor Orange să trimită sau să primească SMS-uri chiar şi atunci când în zonă nu există reţele mobile sau Wi-Fi.

Noul serviciu va deveni activ începând cu data de 11 decembrie pentru persoanele fizice din Franţa continentală şi va oferi şi posibilitatea de a transmite geolocalizarea utilizatorului.

Message Satellite va fi disponibil pentru început doar utilizatorilor de smartphone-uri Google Pixel 9 şi Pixel 10, ce au un abonament 5G compatibil. Noul serviciu va fi oferit gratuit clienţilor eligibili în primele 6 luni, ulterior acesta urmând a fi disponibil sub formă de extraopţiune la un cost de 5 euro / lună.

Pentru a oferi acest serviciu, Orange a încheiat un parteneriat cu Skylo, un operator global de reţele non-terestre (NTN), companie cu care a colaborat şi Deutsche Telekom în testul de anul trecut.

Sursa: newsroom.orange.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange Black Friday 2026: abonamentul Smart la 75% reducere, reduceri la device-uri si gadgets de până la 90% și Smart TV la 1 euro alături de internet și televiziune

Orange a dat startul campaniei de Black Friday 2026, iar ofertele sunt disponibile în perioada 3 – 23 noiembrie. Sunt trei săptămâni în care găsiți reduceri la telefoane, smartwatch-uri, televizoare și produse pentru casa inteligentă, dar și promoții la abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune.

TOP 5: Telefoane mobile cu cea mai mare capacitate a bateriei din oferta Orange pe sfârșit de 2026

Criza de memorii RAM și spații de stocare NAND a făcut ca unele companii să se reorienteze spre a găsi elemente care să atragă la un smartphone. Așa că unele smartphone-uri au o capacitate uriașă a bateriei și culmea este că sunt produse din categoriile entry sau mid-range.

Orange pregătește Black Friday 2026: trei săptămâni de oferte cu reduceri până la 90% și premii pentru cei care se înscriu înainte de start (6 telefoane mobile din seria OPPO Find X10)

Scriu despre promoțiile de Black Friday de peste 15 ani și unele dintre cele mai bune oferte pe partea de abonamente de telefonie mobilă le-am găsit la Orange.