Președintele Trump ar fi de acord cu achiziția parțială a TikTok de către Microsoft

/
/
4 aug. 20
/

Președintele american Donald Trump este cunoscut pentru metodele sale intempestive în a-și face publică o poziție față de o companie, un stat etc. De aici și saga în derulare, saga în care sunt implicate Microsoft și TikTok.

Aparent, în 2020 pe teritoriu american este nevoie de aprobarea președintelui înainte de a face o achiziție, chiar și de către un gigant în domeniu.

Este clar că într-o țară ce se dorește a fi civilizată ai nevoie de aprobarea autorităților, a instituțiilor abilitate etc. Sunt câteva luni sau ani de zile până se oferă o aprobare, de la caz la caz (vezi achiziția UPC de către Vodafone). Mă refer la faptul că discuțiile nu se poartă așa pe față la nivel de președinte, cu ieșiri ce se doresc acide etc.

ByteDance este compania din spatele TikTok. Ei au o singură opțiune cât de cât viabilă: vânzarea operațiunilor din SUA către Microsoft. Asta ca să limiteze blocarea aplicației din 15 septembrie (termenul pe care președintele american l-a avansat).

Donald Trump a declarat în etapa inițială că NU este de acord cu achiziția operațiunilor TikTok din SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă de către Microsoft. Între timp, CEO-ul Microsoft Satya Nadella l-a sunat pe președintele american și a încercat să-i explice care sunt implicațiile, ce beneficii financiare ar fi la mijloc pentru statul american (elementul prin care cel mai probabil la cucerit pe Donald Trump).

Așa cum scrie și TheVerge, nu-mi amintesc când o altă achiziție de nivelul ăsta a fost realizată pe bucăți ca să spun așa. Logic ar fi ca Microsoft să încerce a-și extinde aria de acoperire și spre Europa etc. Cum spuneam și mai sus, pentru ByteDance este mai degrabă o limitare a daunelor. Vă dați seama că și eventualul preț a fost influențat și sunt dispuși să vândă pe o sumă redusă față de cât ar fi putut cere în urmă cu câteva luni, când scandalul în care sunt implicați nu ajungea la un nivel atât de înalt.

Apple nu cred că-și dorește să intre în segmentul social media, Facebook ar forța achiziția, dar le-ar fi greu să obțină aprobarea autorităților de reglementare (deja ei dețin pe lângă Facebook și WhatsApp, Instagram). Google s-a ars deja pe social media cu Google Plus și a devenit un fel de cartof fierbinte. Se concentrează pe ce au puternic în momentul de față (Android, motorul de căutare, YouTube).

Update: Suntem la secțiunea bursa zvonurilor, iar informațiile prinse în articol trebuiesc tratate cu o doză de scepticism până la confirmarea oficială. 

Sursa: WindowsCentral.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Gata distracţia, Google blochează redarea YouTube în fundal prin intermediul browserelor mobile (Brave, Vivaldi, Samsung Internet etc.)

Google continuă strategia agresivă de a reduce opţiunile de acces la diversele facilităţi ce se regăsesc în pachetul de bază YouTube Premium, iar mai nou aflăm despre o altă schimbare în acest sens.

Companiile care folosesc Microsoft 365 (adică mai toată lumea) vor putea urmări în timp real locaţia angajaţilor şi vor putea afla despre aceştia când întârzie, cand mint unde sunt şi multe altele

Dacă lucraţi într-o multinaţională sau într-o companie mai mică şi folosiţi serviciile Microsoft (în speţă pachetul Microsoft 365), aflaţi că în curând angajatorul vostru va putea să vă verifice locaţia în timp real oricând.

A apărut un fel de Reddit al AI-urilor, iar într-o postare recentă, un agent AI a transmis celorlalţi cum a aflat toate parolele omului fără ca el să ştie acest lucru

Nu ştiu dacă este de bine sau de rău, cert este că cineva s-a gândit să facă o reţea socială dedicată AI-urilor, un fel de Reddit pentru agenţi AI. Aceasta se numeşte Moltbook, iar momentan este într-o etapă de test (faza beta).