Prima fabrică de reciclare totală a panourilor fotovoltaice din România a fost inaugurată în judeţul Braşov

Diverse
/
/
4 apr. 25
/

În România se investeşte foarte mult în panouri fotovoltaice, în noiembrie 2024 existând peste 195.000 de prosumatori în ţara noastră.

Dar ce se va întâmpla cu acele panouri care vor ajunge la finalul ciclului de viaţă?

În mod normal ar trebui reciclate, însă la acest capitol lucrurile se mişcă încă destul de lent.

Săptămâna aceasta a fost inaugurată prima fabrică de reciclare totală a panourilor fotovoltaice din România. Aceasta a fost deschisă de către compania Sun 3R Green Recycling în localitatea Luna Câlnicului, judeţul Braşov şi este rezultatul unei investiţii de peste 1.5 milioane de euro.

Prin reciclarea completă a panourilor fotovoltaice se obţin produse ce conţin pulberi de siliciu, aluminiu, cupru și alte metale rare, care pot fi reutilizate în diverse industrii. Acest proces nu doar că reduce poluarea, dar ajută și la conservarea resurselor naturale.

George Munteanu, reprezentant Sun 3R Green Recycling a declarat presei locale: „Investiția noastră nu este doar o oportunitate economică, ci și un angajament față de mediu. Ne propunem să contribuim semnificativ la reducerea deșeurilor electronice și să sprijinim strategia ADI ISO Mediu Brașov și a tuturor administrațiilor locale și firmelor private care au afaceri în domeniu.”

Sursa: newsbv.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

O nouă bancă din top 10 ar putea dispărea în curând din România (aceasta a fost scoasă la vânzare încă de anul trecut)

Sectorul bancar este unul de aglomerat în ţara noastră, iar acesta pare a trece printr-un proces de consolidare, unul în urma căruia vom avea mai puţine bănci, dar mai puternice.