Producătorul chinez Gionee este foarte aproape de faliment

/
/
29 nov. 18
/

Pentru mulţi Gionee nu înseamnă nimic, însă foarte puţini români ştiu că poate în acest moment citesc această ştire chiar de pe un smartphone Gionee. Cum ? O perioadă lungă de timp acest producător chinez a fost principalul furnizor de telefoane inteligente pentru Allview (poate încă mai este, nu am aceste informaţii).

Din păcate situaţia financiară a companiei nu este cea mai fericită, această adunând deja datorii către furnizori de peste 2.45 miliarde de dolari. Oficialii companiei s-au întâlnit cu reprezentanţii celor mai importanţi furnizori pentru a stabili un plan de achitare a datoriilor, însă soluţia aleasă nu pare a mulţumi pe toată lumea.

Gionee a fost chemată deja în instanţă de peste 20 de colaboratori pentru neplata datoriilor, iar dacă toate acestea nu erau suficiente, nici CEO-ul Liu Lirong nu îi ajută foarte mult. Acesta este un împătimit al jocurilor de noroc şi a pierdut până acum peste 1.43 miliarde de dolari, dintre care 143 de milioane de dolari doar la ultima vizită la cazinou.

Presa chineză consideră că Gionee este la un pas de faliment, compania nemaifiind una de încredere pentru furnizori.

Această situaţie financiară a celor de la Gionee este una totuşi surprinzătoare în condiţiile în care în 2017 a fost al şaselea producător de smartphone-uri din China ca vânzări cu un total de 35 milioane unităţi comercializate la nivel global.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: Allview, faliment, Gionee
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

eMAG a publicat ghidul pentru Black Friday 2026 (iată cum trebuie să te pregăteşti pentru 6 noiembrie)

eMAG a lansat oficial ghidul de pregătire pentru Black Friday 2026, cel mai mare eveniment de cumpărături din an, cel care va avea loc vineri, 6 noiembrie.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Electronic Arts închide unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume

Industria jocurilor video marchează un moment plin de nostalgie. Electronic Arts a luat decizia de a închide oficial studioul BioWare, concediind ultimii 50 de angajați ai acestuia și adăugându-i la un val mai larg de restructurări ce afectează aproximativ 350 de persoane din cadrul diverselor sale divizii. Mișcarea vine la scurt timp după ce gigantul…