Proprietarul Altex va cumpăra Despec, unul dintre cei mai importanţi distribuitori IT&C din România

/
/
25 apr. 20
/

Complet Electro Serv (CES), companie din grupul Altex, va cumpăra Despec, unul dintre cei mai importanţi distribuitori IT&C din România. Despec a avut în 2018 o cifră de afaceri de aproape 16 milioane de euro, iar tranzacţia se estimează a fi de 9 – 10 milioane lei pentru un total de 79% din acţiuni.

Dan Ostahie, proprietarul grupului Altex, a declarat pentru profit.ro că atunci „Când facem drumul la client cu hârtia de copiator de la RTC Proffice, vrem să-i oferim și cartușul pentru imprimantă, prin Despec România. Într-o astfel de operațiune, partea cea mai ușoară este achiziția, în timp ce partea mai dificilă este integrarea. În următorii 2-3 ani ne vom concentra pe integrarea celor două companii în ecosistemul Altex – Complet Electro Serv (CES).”

Cât despre Despec, compania este implicată în operațiuni de import și distribuție (comercializare cu ridicata) de produse IT&C pe teritoriul țării, respectiv echipamente de birou (imprimante inkjet, imprimante laser, scanere și medii de stocare) și accesorii (cartușe imprimante, tonere). Compania dispune de un depozit în suprafață de 3.200 metri pătrați, spații de birouri de 2.800 metri pătrați, precum și de un teren liber de peste 4.500 metri pătrați.

Categorii: Retail
Cuvinte cheie: achizitie, altex, Despec
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Fraţii Pavăl (Dedeman) sunt foarte aproape să cumpere Carrefour România

În luna octombrie aflam pentru prima dată despre intenţia Carrefour de a ieşi din România. Compania franceză vrea să părăsească toată zona Europei de Est, astfel că şi în Polonia se întâmplă acelaşi fenomen ca în ţara noastră.

5 gadgets de la Kaufland (17.12 – 23.12.2025)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Kaufland România lansează un nou concept shop-in-shop dedicat produselor Parkside (zone amenajate în magazine dedicate exclusiv acestui brand)

Parkside este un brand ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, acesta fiind prezent activ în toate magazinele LIDL şi Kaufland din ţară. Parskide oferă produse de bricolaj accesibile, unele ce vin în general cu un raport calitate-preţ foarte bun.