Am avut ocazia să văd cum se mişcă şi cum stau treburile cu consola de jocuri a celor de la Sony şi anume PSP Go. Bineînţeles că are şi alte aptitudini pe lângă aceea de te juca pe ea:
– accesarea internetului prin Wi-Fi;
– poţi asculta muzica şi vizualiza clipuri oferind o capacitate de stocare de 16 Gb.
Înainte de a vorbi despre ea să vedem cum stă la specificaţii tehnice:
– ecran de 3,8 inch (9,6 cm) cu suport 16:9 TFT cu 16 milioane de culori, rezoluţie 480×272 pixeli;
– procesor de 333 Mhz şi 64 de Mb ram;
– bluetooth 2.0, conectarea via usb 2.0, Wi-Fi doar în standardul b;
– baterie de 1500 mAh, greutate de 18 grame şi grosime de 16,5 mm.
PSP Go arată bine, slide-ul se mişcă fără probleme. Fabricată în China dar nu lasă să se vadă acest aspect. Butoanele sunt ok şi în cadrul jocurilor răspund rapid la comenzile pe care li le dai.
Nu te dă pe spate procesorul de 333 Mhz şi cei 64 de Mb ram dar jocurile sunt special concepute pentru ea şi le poţi downloada doar după ce îţi faci cont în PlayStation.store.
Din păcate nu oferă suport pentru ţara noastră şi deşi device-ul este comercializat nu îl poţi pune în valoare doar dacă ai un card dintr-o altă ţară a UE (Spania, Italia).
În România, PSP Go nu va avea succes pentru că majoritatea userilor sunt amatori de lucruri gratuite şi nu prea convine ca să plăteşti pentru fiecare joc în parte.
Există şi alternative mai ofertante ca preţ, aplicaţii ce pot fi instalate: iPod Touch, telefoanele mobile cu Android sub cei 1200 de lei ai PSP Go (au procesoare, memorie ram mai mare, aplicaţii gratuite, polivalenţă în funcţii).
Propoziţia următoare vi se va părea hazlie: Galaxy S îi dă clasă PSP Go-ului în ce priveşte gamingul pe handset mobil (procesor de 1 Ghz, procesor grafic dedicat, memorie ram 512 Mb, 8Gb pentru storage de date).
Pe de altă parte nu pot să nu apreciez consola de la Sony fiind bine fabricată, te uiţi la filme pe ecranul de 3,8 inch, rezoluţia este bună, asculţi muzică prin mufa jack. Dacă eşti elev o poţi adăuga bagajului înainte de a pleca într-o excursie (o listă de alte gadgeturi pentru cei mici aici).
Galerie foto cu PSP Go:
Update: Mi-a plăcut că se conectează fără probleme la calculator fiind recunoscută ca în cazul unui stick. Oferă 14,7 Gb (16 Gb sunt doar pe hârtie). Pe de altă parte încărcătorul bateriei de 1500 mAh este uriaş. Pe twitter este un update în acest sens.
Dacă preţul ar scădea sub 800 de lei mai stăm de vorbă. :)