QNAP a lansat serverele NAS TS-253Be și TS-453Be cu procesor quad-core și slot PCIe

/
/
26 feb. 18
/

QNAP Systems este o companie cunoscută pentru producția de unități de stocare NAS, unități profesionale NVR pentru supraveghere video și playere video de rețea. Astăzi, QNAP a lansat două noi unități NAS cu procesor quad-core Intel Celeron J3455 la 1.5 GHz (ce poate urca până la 2.3 GHz) și slot PCIe, ceea ce extinde funcționalitatea prin îndeplinirea diferitelor cerințe ale consumatorilor.

Vorbim despre QNAP TS-253Be și TS-453Be, modele de server NAS ce se diferențiază prin numărul de sertare disponibile, cu 2, respectiv 4 sertare. Totodată, ambele modele pot fi alese cu memorie RAM de 2 sau 4 GB, în timp ce toate celelalte specificații rămân identice.

 

Slotul PCIe poate fi folosit pentru a adăuga două SSD-uri M.2, îmbunătățind astfel cachingul SSD, în timp ce adaugă, de asemenea, conectivitatea 10GbE (10GBASE-T LAN). Cuplate cu tehnologia Qtier (auto-tiering), seria QNAP TS-x53Be ajută la atingerea utilizării optime a stocării, ideală pentru organizațiile mici și medii. Alternativ, utilizatorii pot instala un card 10 GbE 10GBASE-T/ SFP+, un card USB 3.1 Gen2 10 Gbps sau o placă wireless QNAP QW-AC2600.

Seria QNAP TS-x53Be dispune de ieșire HDMI și transcodare 4K H.264/H.265, în timp ce funcțiile snapshot ajută la protejarea datelor. Astfel, utilizatorii pot să recupereze rapid datele în caz de ștergere/modificare accidentală sau în cazul unui atac ransomware.

Conectivitatea este completată prin prezența celor cinci porturi USB Type-A 3.0, dintre care unul cu funcție de copiere printr-o singură atingere. Seria QNAP TS-x53Be suportă codare și transcodare dual-channel 4K H.264/H.265. Difuzoarele integrate sunt utilizate pentru alertele audio și playback, în timp ce conectorul de 3.5mm permite ca serverul NAS TS-x53Be să fie conectat la un sistem audio. Ieșirea HDMI duală suportă ecrane cu rezoluții de până la 4K 30Hz.

Tehnologii prezente pe seria QNAP TS-x53Be:

  • Virtualization Station și Container Station – permite utilizatorilor să găzduiască mașini virtuale și containere;
  • IFTTT Agent și Qfiling – ajută la automatizarea fluxurilor de lucru pentru îmbunătățirea eficienței și productivității;
  • Qsirch – furnizează o funcție de căutare după textul complet, pentru identificarea rapidă a fișierelor;
  • Qsync și Hybrid Backup Sync – simplifică partajarea fișierelor și sincronizarea lor pe dispozitive;
  • Cinema28 – permite administrarea fișierelor multimedia și a dispozitivelor media de pe o singură platformă;
  • Surveillance Station – oferă gratuit patru canale pentru camere IP (până la 40 de canale prin cumpărarea de licențe adiționale);
  • QVR Pro – integrează funcții de supraveghere video în QTS, furnizând un spațiu de stocare definit de utilizator, instrumente client între platforme, control pentru camere și funcții inteligente de management a evenimentelor, bazate pe IoT.

Atât QNAP TS-253Be, cât și QNAP TS-453Be sunt deja disponibile la partenerii autorizați.

Cuvinte cheie: NAS, QNAP
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Comisia Europeană s-a răzgândit, astfel că ANCOM poate obliga acum compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România

În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.