Qualcomm a primit o amendă de aproximativ 1 miliard euro de la Comisia Europeană pentru că i-a mituit pe cei de la Apple

/
/
24 ian. 18
/

Comisia Europeană veghează la buna dezvoltare a pieţei economice, iar în ultima perioadă a oferit o mai mare atenţie unui segment aflat într-o permanentă dezvoltare, cel IT. Dacă anul trecut amenda Google cu suma de 2.42 miliarde euro pentru practici anticoncurenţiale, anul acesta face acelaşi lucru cu Qualcomm.

Producătorul american de procesoare a fost amendat de Comisia Europeană cu suma de 997 milioane euro pentru că i-a mituit pe cei de la Apple să utilizeze pe iPhone-uri şi iPad-uri doar chipset-uri baseband LTE produse de ei. În perioada 2011 – 2016 Qualcomm a avut exclusivitate în toate produsele Apple, blocând astfel orice cale de acces a concurenţei. Se pare că Qualcomm ar fi plătit către Apple o sumă formată din două cifre în miliarde de euro pentru această înţelegere.

Prin 2015 relaţia de colaborare dintre cele două companii a început să scârţaie şi chiar în acel an Apple a dat în judecată Qualcomm pentru aplicarea de tactici de excludere a competiţiei. Din acel moment parteneriatul s-a destrămat, iar din septembrie 2016 Apple a început să folosească chipset-uri Intel. Apple îşi doreşte să renunţe complet la orice legătură cu Qualcomm, viitoarele device-uri urmând a include modem-uri Intel şi MediaTek.

Qualcomm respinge orice acuzaţii şi va face apel la decizia de amendare a Comisiei Europene.

Sursa: europa.eu
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: amenda, apple, chipset LTE, Qualcomm
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.

Aspirator robot cu mop MOVA Z60 Ultra Roller Complete – review (Funcții high-end și cea mai bună spălare a podelelor testată până acum)

În ultima perioadă, adică de cam jumătate de an, am testat atât de mulți roboți de aspirare cu fel de fel de funcții extinse încât pot spune că am curățat mult mai rar în mod manual podelele din casă decât în mod complet automat și inteligent chiar. Continui în același ritm, iată, întrucât în ultimele…