Qualcomm Snapdragon 710 şi 730 – primele detalii

/
/
8 mai 18
/

În cadrul MWC Barcelona 2018 producătorul american Qualcomm a anunţat noua serie de procesoare Snapdragon 700. La acel moment nu au fost oferite prea multe informaţii, însă acum suntem în măsură să vă prezentăm primele detalii pentru modelele Qualcomm Snapdragon 710 şi 730.

Qualcomm Snapdragon 710 nu reprezintă o mare noutate, acesta urmând a fi un Qualcomm Snapdragon 670 rebranduit. Procesorul va fi realizat pe o tehnologie Samsung FinFET de 10 nm LPE (Low Power Early) şi va fi format din 4 x Kryo 3xx la 2.2 GHz și 4 x Kryo 3xx la 1.7 GHz + Adreno 615 în poziția de GPU.

Procesorul va suporta ecrane cu rezoluţie până la 3040 x 1440 pixeli şi HDR10,  2 x 16-bit la 1866 MHz pe LPDDR4x, ISP de tip dual pe 14-bit Spectra 250 cu senzor de până la 1 x 32 Megapixeli, memorii UFS 2.1, respectiv eMMC şi 2×2 MU-MIMO Wi-Fi ac. Qualcomm Snapdragon 710 nu va include o unitate de procesare neurală (NPU).

Qualcomm Snapdragon 730 va aduce ceva noutăţi, urmând a fi pariul producătorului american în zona mid-range premium. Procesorul va fi realizat pe o tehnologie Samsung FinFET de 8 nm LPP (Low Power Plus) şi va fi format din 2 x Kryo 4xx la 2.3 GHz și 6 x Kryo 4xx la 1.8 GHz + Adreno 615 ca accelerator grafic.

Procesorul va suporta ecrane cu rezoluţie până la 3040 x 1440 pixeli şi HDR10,  2 x 16-bit la 1866 MHz pe LPDDR4x, ISP de tip dual pe 14-bit Spectra 350 cu senzor de până la 1 x 32 Megapixeli, memorii UFS 2.1, respectiv eMMC şi 2×2 MU-MIMO Wi-Fi ac. Qualcomm Snapdragon 710 va mai include conectivitate bluetooth 5.1 şi unitatea de procesare neurală NPU 120 pentru inteligenţa artificială.

Dacă primele smartphone-uri cu Qualcomm Snapdragon 710 le-am putea vedea în piaţă până la sfârşitul acestui an, cele cu Qualcomm Snapdragon 730 vor mai întârzia şi vor fi lansate cel mai devreme în primăvara lui 2019.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Noutățile aduse de căștile Apple AirPods 5 față de Apple AirPods 4 și care sunt diferențele față de varianta AirPods 5 cu carcasă ce permite încărcare wireless

Apple a lansat iPhone 18 Pro / iPhone 18 Pro Max și iPhone Duo, dar avem noutăți și pe partea de căști wireless, iar precomenzile pentru AirPods 5 au pornit și la nivel național.

Când se deschid precomenzile pentru iPhone 18 Pro / iPhone 18 Pro Max la eMAG?

eMAG dă startul precomenzilor pentru iPhone 18 și iPhone 18 Pro Max, iar toate detaliile le aveți în articolul de față.

Cum să alegi o încuietoare inteligentă potrivită pentru ușa ta – 7 lucruri de care trebuie să ții neapărat cont

Am testat și am vorbit despre o multitudine de încuietori inteligente în ultimii 3 ani și cred că este momentul să vin cu câteva explicații despre ce trebuie să ții cont dacă te hotărăști să schimbi vechiul butuc cu unul smart.