Realme GT 7 Pro va fi primul smartphone cu Snapdragon 8 Elite care va ajunge oficial în Europa

/
/
22 oct. 24
/

Informația din titlu este cea pe care am primit-o de la reprezentanții Realme România. Așadar, am preluat ceea ce aceștia au anunțat oficial cu doar câteva minute înainte ca eu să public acest articol. Rămâne totuși ca timpul să demonstreze dacă Realme GT 7 Pro chiar va fi primul smartphone cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite ce va poposi oficial pe piețele din Europa. Cel mai probabil da, cred că Realme și-a făcut deja calculele cu producția, transportul, listarea în magazine și livrarea către clienți așa încât să-și poată ține promisiunea făcută astăzi. Telefonul va fi lansat oficial în noiembrie 2024, dar nu știm exact când va ajunge efectiv la clienții europeni.

Cert este că Realme GT 7 Pro va integra cel mai puternic chipset din lumea Android. Despre acest smartphone Realme afirmă că va fi primul care va depăși ca performanță completă vârful de gamă Apple, mai exact va fi mai puternic decât iPhone 16 Pro Max. Încă o informație care urmează a fi verificată atunci când vor apărea primele teste reale.

Până atunci trebuie să ne bazăm pe ceea ce promite producătorul chinez, care garantează acum că Realme GT 7 Pro va trece de bariera celor 3.000.000 puncte în testul de benchmark AnTuTu.

Peste 3 milioane puncte in AnTuTu pentru Realme GT 7 Pro cu Snapdragon 8 Elite

Alte informații oficiale despre Realme GT 7 Pro nu avem la acest moment, poate doar că smartphone-ul va introduce mai multe funcții bazate pe AI, fără însă a fi specificate care anume.

Aș fi vrut să avem un orizont de timp, să știm cel puțin care va fi luna în care Realme GT 7 Pro va fi importat în Europa. Consider că această informație ar fi fost extrem de valoroasă pentru cei ce-și doresc să fie primii care vor deține un smartphone cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.