realme schimbă strategia la nivel mondial și anunță seria Note în segmentul entry-level

/
/
18 ian. 24
/

La începutul lui 2024, CEO-ul realme, Sky Li, a dezvăluit o nouă strategie denumită „Top to Bottom Expansion”, prin care se dorește extinderea gamei de produse pentru a acoperi atât segmentele premium, cât și pe cele de buget.

Se pare că anul acesta realme va readuce seria GT pe piețele de peste ocean, reintrând astfel pe segmentul high-end. Totodată, realme va lansa seria Note, care „este poziționată ca <<long-lasting value>>, reflectând angajamentul nostru față de excelență pe piața smartphone-urilor entry-level”, după cum declară Sky Li. Tot acesta spune că „În 2023, nu am lansat nici un model GT la nivel global și nici nu am intrat pe segmentul de preț sub 100 de dolari.

Nașterea seriei Note nu reprezintă doar introducerea unui produs sau o creștere a cotei de piață, ci este răspunsul nostru la provocări și o așteptare pentru viitor. (…) Suntem conștienți de concurența acerbă, însă rămânem fermi în convingerea noastră că produsele excepționale sunt cheia pentru a depăși orice provocare. În acest an entuziasmant, haideți să asistăm împreună la nașterea seriei Note, permițând tinerilor utilizatori din întreaga lume să se bucure de experiențe tehnologice care depășesc așteptările!

În fine, citatul ar fi putut să prindă proporții dacă îl preluam în întregime, însă ce este de reținut din noua strategie realme este că vor încerca să mizeze mai tare pe flagship-uri, prin gama GT, pe care se pare că o vor distribui în mai toată lumea. În același timp, smartphone-urile extrem de accesibile, cu prețuri chiar și mai mici de 100 dolari vor apărea în ofertele realme, deși nu îmi este clar dacă astfel de modele vor face parte din seria Note…

Cuvinte cheie: RealMe, realme note, strategie
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…