Reducerile în sistemul de învăţământ

/
/
14 ian. 10
/

         Adineauri am scris despre cum vede un lider sindical reducerile de persoanl şi costuri – doar în segmentul de masă – preuniversitar. Bine că la noi şi universităţile sunt pentru toată lumea – numai dorinţă şi portofel să ai (o să ajungem ca Japonia unde 80% din liceeni devin studenţi).
         Ideea de acum este alta. În cancelarii de discută pe marginea subiectului de ce vreme. În general ne înţelegem cu privire la aspectele ce sunt luate în calcul. A fost şi o mică divergenţă. Spre exemplu o serie de colegi consideră că la sacrificiu să fie cadrul didactic tânăr şi să fie menajat cel în vârsta sau aproape de pensionare. Eu fac pe hopa mitică şi analizez altfel.
         Dacă aş fi manager într-o companie pe ce criterii aş da afară?
         Logic ar fi să opresc pe cel care este capabil indiferent de vârstă şi nu cred că în lumea asta este cineva care îşi permite luxul de a lua alte criterii în seamă de vrea să fie competitiv.
         În sistemul de învăţământ de ce ar fi altfel?
         Un tânăr profesor – debutant câştigă între 800 şi 1000 Ron, un profesor gradul I are de 3 ori mai mult. Dacă individul are 30 de ani în sistem are experienţă şi normal ar fi ca la un test să îl depăşească pe tânăr. De nu reuşeşte lasă locul liber.
         Sau poate nu se doreşte un sistem competitiv.

Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Filmul As Deep as the Grave ar putea revoluţiona industria cinematografică (actorul Val Kilmer, decedat în 2025, va fi readus la viaţă şi va juca în film, totul generat cu AI)

Filmările la filmul As Deep as the Grave au început încă din 2023, însă Val Kilmer nu filmat niciun cadru, deoarece acesta era chinuit de o cumplită boală.

Noi detalii despre prima navă comercială transportatoare de containere din lume propulsată cu un reactor nuclear de dimensiuni reduse

În urmă cu mai bine de un an vă scriam că Hyundai a primit aprobarea oficială pentru a construi prima navă comercială transportatoare de containere din lume propulsată cu un reactor nuclear de dimensiuni reduse (aceasta va avea 0 emisii de CO2).