Rezultatele financiare ale Orange în T3 2021 (rețea 5G extinsă, finalizarea tranzacției legată de Telekom Romania Communications și venituri comparative cu T3 2020)

/
/
26 oct. 21
/

Orange a adus mai multe informații legate de rezultatele financiare obținute în trimestrul 3 din 2021 (1 iulie – 30 septembrie). Am extras câteva date interesante din comunicatul primit.

🟧 cifra de afaceri a atins 273 milioane euro* (similară cu ce au obținut în T3 2020);

🟧 10.798.000 de clienți la 30 septembrie 2021, creștere de 1.7% față de T3 2020 (pe servicii fixe în bandă larga aka internet fix au atins 451.000 de clienți – creștere de 18.3% față de aceeași perioadă din 2020);

🟧 a fost finalizată tranzacția de achiziție a pachetului majoritar de 54% din Telekom Romania Communications;

🟧 acoperirea 4G a ajuns la 98.29% din populația României (au adăugat 243 localități sub acoperire 4G și 4G+ în 1271 localități – în primele 9 luni din 2021)

🟧 rețeaua 5G a ajuns în București (100%), Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara, localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale;

🟧 1 / 3 smartphone-uri vândute în T3 2021 sunt compatibile cu tehnologia 5G;

🟧 Orange Money a cunoscut o creștere cu 19% a bazei de clienți față de T3 2020 (292.000 de clienți);

🟧 din septembrie poți activa un abonament Orange Yoxo direct sub formă de eSIM;

🟧 soluțiile de securitate cibernetică livrate către segmentul B2B au crescut cu 53%, iar cele de cloud și colocare de echipamente cu 29%;

🟧 Orange a primit mai multe premii din partea Ookla – SpeedTest Awards (Cea mai rapidă rețea mobilă, Cea mai bună rețea mobilă, Cea mai rapidă rețea fixă etc);

*Nu au specificat nimic legat de profitul obținut în T3 2021;

Declarație oficială:

“Entuziasmul și ambiția cu care am început anul în curs nu s-au estompat pe parcursul lui 2021, un an marcat în continuare de multă incertitudine și fragilitate. Menținerea calității rețelei Orange la cele mai înalte standarde a fost prioritară, iar eforturile noastre au fost recunoscute de clienți, care ne-au acordat încrederea lor alegând serviciile noastre, și au fost reconfirmate de către Ookla® și ANCOM. Astfel, am demonstrat încă o dată că suntem rețeaua #1 pe piața locală. Avem, totodată, încredere că prin grija noastră permanentă față de mediu și prin inițiative precum campania de telefoane recondiționate vom influența în bine societatea, economia și viețile celor din jur.

Rezultate pozitive obținute ne oferă doza necesară de optimism și elan și pentru următoarea perioadă. Suntem foarte mândri că am finalizat tranzacția de achiziționare a pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications, cu obiectivul principal de a fi prima alegere în piața serviciilor convergente din România. Alături de noii noștri colegi formăm o echipă mai puternică și mai numeroasă și împreună ne propunem să le livrăm mai departe clienților servicii și produse de cea mai bună calitate,” a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Categorii: Orange
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Orange Black Friday 2026: abonamentul Smart la 75% reducere, reduceri la device-uri si gadgets de până la 90% și Smart TV la 1 euro alături de internet și televiziune

Orange a dat startul campaniei de Black Friday 2026, iar ofertele sunt disponibile în perioada 3 – 23 noiembrie. Sunt trei săptămâni în care găsiți reduceri la telefoane, smartwatch-uri, televizoare și produse pentru casa inteligentă, dar și promoții la abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune.

TOP 5: Telefoane mobile cu cea mai mare capacitate a bateriei din oferta Orange pe sfârșit de 2026

Criza de memorii RAM și spații de stocare NAND a făcut ca unele companii să se reorienteze spre a găsi elemente care să atragă la un smartphone. Așa că unele smartphone-uri au o capacitate uriașă a bateriei și culmea este că sunt produse din categoriile entry sau mid-range.

Orange pregătește Black Friday 2026: trei săptămâni de oferte cu reduceri până la 90% și premii pentru cei care se înscriu înainte de start (6 telefoane mobile din seria OPPO Find X10)

Scriu despre promoțiile de Black Friday de peste 15 ani și unele dintre cele mai bune oferte pe partea de abonamente de telefonie mobilă le-am găsit la Orange.