Roborock lansează oficial în România aspiratorul inteligent Roborock Qrevo EdgeT, unul cu o înălţime de doar 7,8 cm şi cu un sistem de navigaţie LDS retractabil

Hardware
/
/
13 dec. 25
/

Roborock ne informează că a lansat oficial în România noul aspirator inteligent Roborock Qrevo EdgeT, unul gândit chiar şi pentru cele mai dificile spaţii din casă.

Roborock Qrevo EdgeT este al doilea cel mai subțire aspirator robot din ţara noastră, acesta având o înălţime de doar 7.8 cm ce îi permite să abordeze chiar şi mobila joasă din casă. Device-ul folosește un sistem de navigație LiDAR retractabil care se adaptează în funcție de spațiu, o funcție folosită doar la modele premium. Atunci când aspiratorul se află într-o zonă deschisă, senzorul rămâne ridicat pentru a cartografia locuința la 360 de grade. În zonele cu mobilă joasă, modulul LDS coboară automat pentru a permite robotului să ajungă sub canapele, dulapuri sau noptiere unde modelele cu LDS fix nu au acces. Când trece prin locuri strâmte, sistemul folosește un câmp de vizualizare de 100 de grade orientat spre spate, ceea ce îi asigură deplasarea fără blocaje.

Noul aspirator are o putere de 18.500 Pa, iar împreună cu sistemul Dual Anti-Tangle, format din peria principală DuoDivide și peria laterală FlexiArm, adună cu ușurință părul, inclusiv cel al animalelor de companie și previne încurcarea acestuia. Tehnologia FlexiArm extinde automat peria laterală atunci când apiratorul se apropie de pereți sau de marginile mobilei. Astfel, aspiratorul curăță cu ușurință spațiile dificile, inclusiv colțurile.

Roborock Qrevo EdgeT este echipat cu mopuri rotative care se ridică automat până la 10 mm, pentru a evita contactul cu podeaua atunci când nu este necesar. Mopurile aplică o presiune maximă de 8 N și spală cu 200 de rotații pe minut orice fel de suprafață. După ce aspiratorul a terminat programul de curățenie, acesta se întoarce la stație, care spală mopurile folosind apă încălzită la 75 °C, eliminând eficient bacteriile și murdăria acumulată. Ulterior, mopurile sunt uscate cu aer cald la aproximativ 45°C, prevenind apariția mirosurilor neplăcute și pregătind robotul pentru următoarea sesiune de curățenie, fără intervenție manuală.

Pentru acest aspirator există şi aplicaţia Roborock, cea care permite un control avansat de la distanţă. Cei ce au animale şi nu numai, pot chiar realiza un video call cu ajutorul device-ului pentru a verifica locuinţa şi animalele.

Ştiu că tot ce v-am zis până acum sună foarte bine, însă haideţi să vedem şi preţul. Până pe 17 decembrie inclusiv îl puteţi achiziţiona la 4399 lei (preţ de lansare), urmând ca după această dată să fie disponibil la 4599 lei.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CarpodGo T3 Pro – review (Metoda simplă de a aduce Android Auto și Apple CarPlay wireless în mașina ta)

În cazul în care nu ai o mașină de generație mai nouă sau una din care lipsește un sistem multimedia sau de infotainment mai avansat și îți dorești totuși un ecran generos la bord, există soluții. Una dintre ele este cea pe care o voi prezenta mai departe. CarpodGo T3 Pro este în esență un…

iRobot Corporation, producător de aspiratoare inteligente cunoscut pentru brandul Roomba, a intrat în faliment

Aspiratoarele inteligente sau aşa zise aspiratoarele robot au devenit device-uri indispensabile în casele celor foarte ocupaţi, aflaţi tot timpul pe fugă. Sunt foarte comode, uşor de utilizat, pot fi puse la muncă de la distanţă şi pot păstra în anumite limite curăţenia în casă.

IKEA anunţă lansarea a două noi încărcătoare wireless accesibile, certificate conform standardului Qi 2.0 (avem şi preţurile din România)

IKEA a lansat recent două noi încărcătoare wireless accesibile, ambele sub brandul VÄSTMÄRKE. Acestea sunt disponibile deja în oferta IKEA din toată lumea, inclusiv în magazinele din ţara noastră.