Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent – Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.
Acum revin către voi cu un nou review de robot de aspirare, unul foarte avansat și cu funcții AI incluse (cum altfel), printre multe altele. Roborock Qrevo Edge 2 Pro scoate la înaintare o putere maximă de aspirare de nu mai puțin de 25.000 Pa, ceea ce este cu mult peste ceea ce am mai testat până acum. Cu asemenea putere de aspirare și cu sistem de perii mai eficiente, acest robot este ideal pentru curățarea profundă a covoarelor și mochetelor, deci „The Carpet Expert”, așa cum este poziționat de producător, ar trebui să convingă pe această direcție. Totodată, cu mopuri rotative ce pot fi curățate automat în stație, dar care pot fi ridicate automat sau lăsate tot automat la bază atunci când nu este nevoie de ele, Roborock Qrevo Edge 2 Pro este un robot de curățare care nu se sperie de nimic și care generează rezultate dintre cele mai bune pe aproape orice tip de suprafață, așa cum aveam să descopăr. Deci vă invit să parcurgeți ambele recenzii, video și text, dacă vă interesează un robot de aspirare premium care poate curăța în profunzime multiple tipuri de suprafețe.
Specificații robot de aspirare Roborock Qrevo Edge 2 Pro
| Date tehnice Robot de aspirare | Roborock Qrevo Edge 2 Pro (QE2P02-00) |
|---|---|
| Curățare podele | Aspirare umedă și uscată, putere maximă aspirație 25000 Pa, aspirare covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm, golire automată a recipientului de murdărie din aspirator în stația de andocare, uscare a sacului de praf din stația de andocare cu aer proaspăt spre a elimina umezeaza reziduală Funcție mop cu dozare automată detergent, rezervoare apă curată și murdară în stația de andocare cu distribuție automată către robot, respectiv golire apă murdară din robot, curățare automată mopuri cu apă de până la 100 grade Celsius, uscare mopuri cu aer cald de până la 55 grade Celsius |
| Sistem perii și mopuri | 1 x perie rotativă laterală cu sistem FlexiArm Arc ce extinde automat peria pentru curățare în colțuri și lângă pereți 1 x perie principală DuoDivide ce reduce la 0% rata de încurcarea părului 2 x mopuri rotative (unul cu tehnologie FlexiArm Arc ce se extinde automat pentru curățare spre colțuri și marginea pereților), presiune maximă de 12N la apăsarea mopurilor pe podele |
| Senzori | Senzor LiDAR retractabil ce permite curățarea sub mobilier cu înălțimea de minim 8 cm Sistem Reactive AI ce include cameră RGB și lumină structurată cu detectare prin AI a peste 200 de tipuri de obstacole uzuale Sistem VertiBeam pentru evitare obstacole laterale |
| Conectivitate | Wi-Fi |
| Funcții smart | Aplicație de smartphone, generare hartă a camerelor, stabilire zone interzise și pereți invizibili, asistent integrat „Rocky” (fără suport pentru limba română), posibilitate monitorizare video a locuinței prin camera integrată pe robot + funcție „apel video” |
| Dimensiuni robot aspirare | 350 x 352 x 79.8 mm (diamentru x diametru x înălțime cu senzor Li-DAR retractat) |
Review video
Design

Am primit pentru test Roborock Qrevo Edge 2 Pro în cutia de retail. Sunt, de fapt, două cutii: una exterioară care o protejează foarte bine pe cea secundară, pe care apar imagini și cele mai importante caracteristici ale produsului. Înăuntru, robotul de aspirare este fixat și protejat într-o altă cutie, în timp ce stația de andocare este acoperită și ea de o folie de protecție. Mai mult, atât pe roboto, cât și pe stație, sunt aplicate din fabrică multiple folii care să reducă șansele de a zgâria ceva în timpul procesului de desfacere din cutie. Aparte de robot și stație, mai avem separat cele două mopuri, elementul pe care trebuie să-l atașezi stației pentru ca robotul să poată „urca” ușor către locul său și o serie de pliante, manual de utilizare și certificat de garanție.





Mai tot ce înseamnă Roborock Qrevo Edge 2 Pro, adică atât robotul în sine, cât și stația de andocare, sunt albe, cu mult plastic lucios la suprafață. Acesta arată și îl simți plăcut la atingere, creează o senzație de calitate înaltă, chiar premium aș aprecia, dar, pe de altă parte, nu pot aprecia cum se va prezenta acest plastic lucios peste câteva luni sau ani de zile de utilizare. Mă refer în primul rând la eventuale zgârieturi…
În fine, stația de andocare mi se pare chiar compactă raportat la tot ce integrează. Sus avem două rezervoare pentru apă (curată și murdară), care se pot scoate facil de la locul lor și umple, respectiv goli, la fel de ușor. Pe partea frontală apare un capac care și el se detașează rapid, în spatele căruia este sacul de praf și rezervorul pentru detergent lichid pentru funcția de spălare a podelelor.

















Mi-a plăcut cum atunci când scoți din locașul său sacul de praf peste gura prin care vei goli mizeria din interior se trage automat un capac culisant, deci nu riști să împrăștii praf împrejur atunci când trebuie să mergi cu sacul spre gunoi pentru golire.
Rezervorul de detergent iese din locul său imediat, capacul de ridică la fel de ușor, iar după umplere procesul invers este cel puțin la fel de rapid.
În zona unde robotul își va petrece mai tot timpul atunci când nu curăță podelele, adică cea unde „parchează”, trebuie să atașezi acel element pe care robotul urcă ușor în stație. În această zonă se pot observa multiple orificii, furtunașe și contacte metalice (pentru încărcarea acumulatorului din robot), și acelea sunt poate primele semne despre cât de complex este întreg ansamblul de curățare al Roborock Qrevo Edge 2 Pro.
Trecând la robotul propriu-zis, acesta are un design cumva clasic. Este circular, iar sus are două butoane fizice (Power și Home), un senzor de înălțime dToF în fața acestor butoane, un senzor LiDAR care este retractabil către partea spate și un capac cu prinderi magnetice sub care este recipientul pentru murdărie cu filtru detașabil.











În partea frontală este o zonă cu alți senzori, precum camera video și lumina stratificată, pe lateral alți senzori, iar opus acestora apare și puțin din peria laterală. Către zona din spate sunt contactele metalice ce permit încărcarea acumulatorului, alți senzori, dar și orificiul prin care este golit recipientul de praf în stație.
Pe partea de jos a robotului iese în evidență sistemul cu cele două perii centrale de tip DUo Divide, roțile de tracțiune cu „suspensie” activă care permite trecerea peste praguri înalte de până la 4 cm (praguri duble, cu 3 + 1 cm maxim), roțița frontală de direcție, peria laterală cu sistem retractabil FlexiArm Arc, și cele două prinderi pentru mopurile detașabile, dintre care unul și el cu sistem FlexiArm Arc.




Mopurile au lavete detașabile, care se prind prin velcro, iar mai departe mopurile se fixează pe robot prin sistem magnetic, deci absolut nimic complicat dacă vrei să scoți tu manual mopurile de la locul lor de pe robot. Doar că nu va fi nevoie să faci asta prea des (de fapt foarte rar), fiindcă mopurile sunt curățate automat, igienizate și uscate direct în stația de andocare.
Când vorbim despre calitatea de fabricație, mai nimic de reproșat. Tot ce înseamnă Roborock Qrevo Edge 2 Pro este fabricat cu atenție la detalii, asamblarea solidă și finisaje precise, singurul lucru la care am mici dubii este cel pe care l-am mai menționat o dată mai sus, anume nu am idee cum se va prezenta plasticul lucios după câteva luni de utilizare. Este posibil să nu fie chiar atât de grav precum îmi imaginez acum, dar oricum plastic lucios la un electrocasnic precum acesta, nu pare a fi cea mai bună idee.
Utilizare

De la momentul de la care ai început să desfaci cutia și până ce ai pus totul în ordine, la nivel hardware, să zic așa, nu trec mai mult de 10 minute. Doar dacă vrei să analizezi ce și cum este posibil să fii gata de „acțiune” mai târziu, altfel Roborock Qrevo Edge 2 Pro nu pune nicio problemă de instalare.
Pentru a conecta robotul la rețeaua de internet de acasă și spre a putea apoi controla toate funcțiile, este necesar să instalezi aplicația Roborock, disponibilă gratuit atât în Google Play Store, cât și în Apple AppStore. Eu am folosit prima opțiune și de la instalare până ce am putut parcurge meniul de opțiuni au trecut maxim 5 minute, cu tot cu înregistrare / logare în contul de Roborock.
Apoi, am descoperit o aplicație cu o interfață modernă și foarte bine structurată. Ai parte de cele mai importante și folosite setări și meniuri chiar din pagina produsului, să-i spunem, cu unele funcții explicate și reprezentate chiar prin imagini sugestive, iar dacă vrei să mergi către setări mai complexe, să descoperi toate funcțiile pe care Roborock Qrevo Edge 2 Pro ți le poate pune la dispoziție mai există câteva meniuri separate. Dar nici acolo nu este nimic complicat, din nou totul este structurat logic și există explicații despre ce înseamnă majoritatea funcțiilor și setărilor.
Capturi de ecran din aplicația Roborock pentru Android cu aspiratorul Roborock Qrevo Edge 2 Pro:







































Din partea mea, dacă nu ai cunoștințe despre ceea ce înseamnă mai exact un aspirator robot sau pur și simplu nu vrei să te complici navigând prin diferitele setări și opțiuni puse la dispoziție de aplicația Roborock pentru Qrevo Edge 2 Pro, atunci poți lăsa totul așa cum a fost configurat standard, cel puțin în faza inițială.
Eu prima dată am ales ca aspiratorul să facă o cartografiere rapidă a zonei de living + bucătărie (open space), pentru care doream să fac testele de curățare. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca această primă cartografiere să dureze numai circa două minute și jumătate, mai ales că harta pe care mi-a afișat-o la final era una detaliată și întocmai precum este acea parte a casei. Fără discuție, multitudinea de senzori, iar aici în special cel Li-DAR este baza, dar și camera video frontală scanează atent mediul înconjurător, iar procesarea matură a datelor oferite de aceștia și experiența Roborock chiar fac treabă rapidă și detaliată.
Apoi, primul test a fost chiar cel prin care voiam să văd dacă Roborock Qrevo Edge 2 Pro este sau nu „The Carpet Expert”. Am „întins” în living două dintre micile covoare din dormitoare, pentru ca la intrarea în casă (tot în living, practic) să mai fie și covorul pe care ne descălțăm. Acesta din urmă are fire scurte și destul de tari, cel din camera copiilor are fire medii și o densitatea asemenea, dar cel din dormitorul nostru, chiar dacă mic ca suprafață, este gros, cu fire înalte (circa 2.5 cm) și foarte dese.
Cele din dormitoare nu erau foarte murdare, dar am aruncat niște firimituri de biscuiți pe fiecare, unele mai mari, altele fine precum nisipul. Nu am setat din aplicație curățare profundă, adică aspirare la putere maximă, ci l-am lăsat pe Roborock Qrevo Edge 2 Pro să gestioneze automat situația. Nu neapărat surprinzător, robotul s-a descurcat excelent pe modul automat, cel inteligent prin care determină de unul singur puterea de care are nevoie, precum și turația periilor centrale. La sfârșitul sesiunii de aspirare, care a însemnat aspirare prin tot spațiul living + bucătărie, cu tot cu acele covoare, dar și cu parchetul laminat de sub ele și dimprejurul lor, cele două camere erau perfect aspirate, nicio urmă de firimituri, praf sau orice alt tip de mizerie. Foarte interesant este că robotul revine automat în acele zone, fie ele mochetă / covoare, fie parchet, unde aspirarea nu a fost perfectă din prima. Deci nu lasă nimic în urmă. Totodată, unde aspirarea a reușit la fix din prima, robotul nu mai revine. Eficiență maximă, din partea mea.
Mi-a plăcut că Roborock Qrevo Edge 2 Pro determină exact unde este parchet și unde este covor și reacționează în consecință, reglând puterea de aspirare în conformitate cu tipul suprafeței. Dar nu numai atât, determină inclusiv tipul de covor / mochetă, adică dacă are fire scurte sau mai înalte, dacă sunt mai dese ori mai rare și, la fel, reglează totul (puterea de aspirare și turația periilor) așa cum trebuie, cum este necesar în fiecare caz.
Chiar dacă nu am animale de companie în casă, am observat că Roborock Qrevo Edge 2 Pro a preluat și câteva fire de păr în recipientul de mizeri de pe robot, fire nu foarte lungi ce-i drept, dar care nici nu au rămas încurcate nici în peria laterală și nici în cea principală, de tip Duo Divide.
După aspirare completă, am testat și partea de spălare cu mopurile rotative. De precizat că atunci când am ales doar aspirare, Roborock Qrevo Edge 2 Pro a lăsat automat mopurile în stația de andocare. La a doua fază, cea când am ales strict spălarea podelelor (aspirasem deja perfect), Roborock Qrevo Edge 2 Pro a repus mopurile pe poziția lor pe robot, iar stația a început să preia apă curată din rezervorul dedicat, să dozeze automat detergent din recipientul său din stație și să ducă această soluție pe cele două mopuri. Apa este încălzită, dar nu este neapărat de-a dreptul fierbinte.
Din aplicație poți alege nivelul de umezire a mopurilor, poți alege dacă spălarea să fie una standard sau intensă, precum și numărul de treceri – una singură sau dublă, cu două treceri perpendiculare ca sens una față de cealaltă. Am ales un mod de spălare foarte intens, cu o umezire la treapta 20 din maxim 30 posibil, cu 2 treceri și traseu intens. Spălarea a fost foarte eficientă, totul a rămas cu adevărat curat, fără pete sau orice alte urme lăsate. Trebuie precizat că pe timpul acestei spălări, Roborock Qrevo Edge 2 Pro a revenit de două ori la bază spre a spăla mopurile.
Ca timp, ca durată de curățare am avut așa:
- în primul caz, la aspirarea celor aproximativ 30 mp, procesul a durat 21 de minute. Mai mult decât decent, mai ales că, așa cum am spus, au fost uneori și treceri duble în anumite zone.
- în cel de-al doilea caz însă, la spălarea intensivă, pe cam aceiași 30 mp, întreg procesul a durat…79 de minute. Mult, sincer cam mult pentru circa 30 mp, chiar dacă asta a însemnat, ce-i drept, spălare intensivă, lentă și cu două treceri în perpendicular pe toată suprafața plus cele două reîntoarceri la bază cu tot cu spălarea mopurilor. Totuși, aproape o oră și 20 de minute pentru a spăla circa 30 mp mi se pare cam mult.
Pe de altă parte, tocmai aici este marele, uriașul avantaj de a avea un robot de aspirare cu funcție și de mop. Nu trebuie să stai după Roborock Qrevo Edge 2 Pro, el își poate face curățarea oricând, inclusiv în mijlocul nopții de exemplu. Nu aș recomanda aspirarea la asemenea ore, fiindcă se face totuși cu ceva zgomot, dar spălarea podelelor este realizată cu minim de zgomote, as spune chiar aproape silențios.
Ar mai fi de precizat că Roborock Qrevo Edge 2 Pro navighează foarte exact, preia mizeria și din colțuri sau fix de lângă perete, iar la spălare aproape la fel, deși la colțuri mai rămân câțiva milimetri neatinși de mopul circular. Mai mult, Roborock Qrevo Edge 2 Pro recunoaște imediat dacă apar obstacole, pe care le evită precis.
Totodată, Roborock Qrevo Edge 2 Pro poate face aspirare și spălare combinate, iar pentru asta poate ridica automat mopurile spre a nu uda mocheta / covorul.
Trebuie amintit și faptul că Roborock Qrevo Edge 2 Pro poate intra sub mobilă cu înălțimea de minimum 8 cm, asta fiindcă senzorul LiDAR se poate retrage la nivelul carcasei și face asta automat, prin senzorul dedicat care măsoară înălțimea. Foarte util pentru curățare sub anumite canapele, paturi, dulapuri și așa mai departe.
Încă un plus pentru Roborock Qrevo Edge 2 Pro este faptul că poate trece peste praguri cu o înălțime totală de până la 4 cm, dar care sunt compuse dintr-o primă treaptă de maxim 3 cm și următoarea de maxim 1 cm. În esență, grație AdaptiLift Chassis, prezent în premieră pe acest robot și găsit de obicei pe flagship-uri, un prag de 3 cm nu reprezintă nicio problemă și cred că asta este suficient pentru marea majoritate a locuințelor.
Ar mai fi de amintit și funcția de „cameră de supraveghere”. Practic poți activa oricând camera video frontală de pe robot și vedea live pe ecranul smartphone-ului, în aplicația Roborock, întocmai imaginea preluată de acea cameră. Poți deplasa robotul ca din telecomandă din butoanele de pe ecranul telefonului și astfel poți vedea mai toată locuința, în toate camerele unde poate ajunge Roborock Qrevo Edge 2 Pro. Nu doar atât, dar există și microfon și difuzor pe roboto și practic poți auzi ce se întâmplă în casă, dar și transmite mesaje. Ideal pentru animale de companie sau chiar copii, de ce nu?!
Ca să vin aici cu o concluzie, Roborock Qrevo Edge 2 Pro impresionează cu adevărat prin modul de aspirare al covoarelor / mochetei. Cei 25000 Pa putere de aspirare aș aprecia că nu sunt doar pe hârtie, ci își arată valoarea în special pe covoare / mochete cu fir înalt (maxim 3 cm) și des. Și la spălare se descurcă foarte bine, iar pentru tine curățarea completă a podelelor nu presupune niciun efort. Foarte rar va fi nevoie să umpli / golești rezervoarele de apă curată / murdară, să golești sacul de praf din stație și să repui detergent de podele în recipientul dedicat. În rest, nu ai mai nimic de făcut, deși poți intra adânc în configurarea tuturor opțiunilor din aplicația Roborock și să alegi în detaliu scenarii precise de curățare, să setezi zone interzise sau pereți virtuali, la nevoie, să alegi programe (pe ore, zile etc) de curățare și multe, multe altele. Ideea este că Roborock Qrevo Edge 2 Pro îți pune la dispoziție numeroase opțiuni, dar poate face și totul complet automat, iar eu am observat că se descurcă de minune în acest mod, grație multiplilor senzori și a experienței Roborock pe zona de roboți de aspirare / curățare.
Autonomie

Nu am găsit niciun fel de informații legate de capacitatea bateriei din robot, dar nici durate de funcționare, adică ceea ce numim autonomie. Așa că tot ce pot pune pe masă sunt cele două teste făcute de mine, pe care le-am explicat în capitolul precedent. Acolo nu am spus și câtă baterie a fost consumată în timpul aspirării, respectiv spălării intense.
Așadar, la aspirarea pe modul automat / inteligent a celor circa 30 mp în 21 de minute, Roborock Qrevo Edge 2 Pro a consumat doar 7% din baterie. Foarte bine, mai ales că au fost și covoare unde aspirarea s-a făcut către intensitate maximă.
Dar și în al doilea caz, când spălarea intensă a celor tot circa 30 mp în 79 de minute, Roborock Qrevo Edge 2 Pro a dus bateria de 65% doar până la 31%, deci aproximativ o treime consumată. Practic, în acel scenariu te poți baza pe circa 100 mp cu o singură încărcare, din nou bine, fiindcă vorbim, așa cum am precizat în capitolul precedent că a fost un proces intensiv, chiar dacă fără aspirare.
Preț
Robot de aspirare Roborock Qrevo Edge 2 Pro – 6.400 de lei pe eMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review).
- calitate înaltă de fabricație, totul arată și se simte premium;
- aspirare puternică de pe orice fel de suprafață, chiar și de pe covoare / mochete cu fire de până la 3 cm nu rămâne nicio urmă de murdărie;
- perii care nu permit încurcarea firelor de păr, acestea sunt trimise în recipientul de murdărie de pe robot;
- spălare eficientă, fără pete sau urme;
- determinare precisă a suprafețelor și a camerelor, navigare exactă cu evitarea obstacolelor ce pot apărea inopinat;
- senzor LiDAR retractabil ce permite ca robotul să intre sub mobilă cu înălțimea de la doar 8 cm în sus;
- stația de andocare preia cea mai mare parte a sarcinilor de care la alți roboți trebuie să se ocupe utilizatorul - golire automată a recipientului de praf de pe robot, curățare și igienizare a mopurilor după fiecare spălare și chiar în timpul ciclurilor mai lungi de spălare a podelelor, dozare automată a detergentului de podele etc.;
- multiple funcții și opțiuni disponibile în aplicația Roborock, una cu o interfață și meniuri prietenoase;
- autonomie cel puțin suficientă.
- plasticul lucios de pe mai tot exteriorul robotului și al stației s-ar putea alege în timp cu anumite semne, zgârieturi aproape inevitabile la un astfel de electrocasnic;
- chiar dacă foarte eficiente, anumite cicluri de curățare, cele intense, durează parcă prea mult până la finalizare;
- deși poate justificat în mare parte, prețul de listă este unul ridicat raportat la puterea de cumpărare a românilor.
Roborock Qrevo Edge 2 Pro este fără dubiu unul dintre cei mai buni și mai compleți roboți de aspirare ai momentului. Se descurcă exemplar pe orice suprafață, cu accent pe aspirarea optimă a covoarelor și mochetelor cu fire și de până la 3 cm înălțime. Dar și spălarea se face foarte bine, în plus funcțiile inteligente și efortul minim din partea utilizatorului reprezintă avantaje clare, cum și autonomia este cel puțin suficientă pentru majoritatea locuințelor. Prețul nu are cum să fie mic pentru un astfel de robot de aspirare și mi-ar fi plăcut să vedem unul mai redus, ceea ce se poate întâmpla pe viitor, fiindcă cel la care mă raportez este cel de listă, fără nicio ofertă sau promoție la momentul la care scriu aceste rânduri.






































Robotul de aspirare Roborock Qrevo Edge 2 Pro a fost testat timp de 8 zile și a fost returnat. Întreg conținutul acestui review aparține autorului.