România a anunţat oficial că amână ratificarea ACTA

/
/
23 feb. 12
/

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu a anunţat astăzi că România va amâna procesul de ratificare a acordului ACTA cel puţin până când Curtea Europeană de Justiţie se va pronunţa pe acest subiect.

Dan Suciu a mai precizat că acest subiect a fost discutat în şedintă de joi a Guvernului. „Astăzi a fost o decizie la nivelul Cabinetului, în urma unor discuţii cu miniştrii responsabili pe problema ACTA. S-a ţinut cont de evoluţiile internaţionale, unde sunt state care deja au suspendat acest acord, iar Comisia Europeană s-a adresat Curţii de Justiţie pentru o evaluare a acordului. Ţinând cont de toate aceste elemente, s-a stabilit ca ratificarea să fie amânată până când vom avea un răspuns al Curţii de Justiţie şi abia apoi se va lua o decizie în acest sens în privinţa acordului ACTA în ceea ce priveşte România” a declarat Suciu.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va determina dacă acordul comercial de combatare a contrafacerii (ACTA) încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Comisia Europeană a apelat la Curtea de Justiţie, după ce mai multe state europene au contestat şi au blocat ratificarea ACTA.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Filmul As Deep as the Grave ar putea revoluţiona industria cinematografică (actorul Val Kilmer, decedat în 2025, va fi readus la viaţă şi va juca în film, totul generat cu AI)

Filmările la filmul As Deep as the Grave au început încă din 2023, însă Val Kilmer nu filmat niciun cadru, deoarece acesta era chinuit de o cumplită boală.

Noi detalii despre prima navă comercială transportatoare de containere din lume propulsată cu un reactor nuclear de dimensiuni reduse

În urmă cu mai bine de un an vă scriam că Hyundai a primit aprobarea oficială pentru a construi prima navă comercială transportatoare de containere din lume propulsată cu un reactor nuclear de dimensiuni reduse (aceasta va avea 0 emisii de CO2).