Strategia de mediu aplicată la nivelul Uniunii Europene este una ambiţioasă şi implică (printre multe altele) o creştere în ritm accelerat a soluţiilor nepoluante de producere a curentului electric.
Deşi parlamentarii europeni îşi propun multe, realitatea ne arată că întreaga strategie suferă, timpul de implementare fiind mult prea scurt. Un altfel de exemplu deficitar este dat de viteză de punere în funcţiune a proiectelor eoliene. Conform celor de la WindEurope, ritmul este mult sub aşteptări şi destul de inegal.
Dacă ţări precum Suedia (+2441 MW), Finlanda (+2430 MW), Germania (+2403 MW), Spania (+1659 MW) sau Franţa (+1590 MW) trag tare şi performează la montări de eoliene (în special onshore), altele nu fac nimic. Exemple de „aşa nu” sunt date România, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria, ţări care deşi pe hârtie au proiecte de mii de MW, în 2022 au reuşit „performanţa” de a monta efectiv 0 MW.
Nu la fel putem spune despre Polonia, ţară cu care noi (teoretic) ne comparăm. Aceasta a pus în funcţiune în 2022 proiecte eoliene de 1517 MW, ajungând la un total de 7864 MW. România are în prezent o capacitate cumulată de 3029 MW, toată onshore.
În anumite domenii ni se potriveşte perfect vorba „s-a născut talent, a murit speranţă”.
