ROOT Allview P5 Quad cu Android 4.2.1

/
/
27 apr. 15
/

Am observat că tot mai mulți dintre voi folosesc telefoane vândute sub brandul românesc Allview, iar cererea de tutoriale pentru aceste deviceuri a crescut. Voi încerca să scriu mai des tutoriale și pentru acestea, pe măsura ce găsesc materiale dedicate lor.

O sa încep cu Allview P5 Quad, și anume cum poți obține acces ROOT pentru acesta. Telefonul este relativ vechi, dar încă se poate găsi la vânzare în magazinul online Allview, cât și în restul platformelor online mari și lanturi de magazine fizice, iar prețul scăzut mă face să cred că a fost sau este alegerea multor cumpărători din Romania.

La lansare, acesta venea cu Android 4.1.2 Jelly Bean, însă pe parcurs a primit update la 4.2.1 Jelly Bean, varianta din urmă fiind cea pentru care voi scrie acest articol. Dacă îți cumperi un astfel de telefon nou sau îl ai deja și încă ești pe versiunea 4.1.2 îți recomand să faci update către versiunea superioara disponibilă. O versiune nouă de Android tot timpul aduce funcții noi, bugfix-uri și vulnerabilități închise.

ATENȚIE! Acest proces poate duce la pierderea garanției! Nu știu poziția celor de la Allview față de acest aspect, însă majoritatea producătorilor de terminale Android avertizează de obicei că astfel de proceduri pot duce la pierderea parțiala sau integrală a garanției.

De ce ai nevoie?

  • un telefon Allview P5 Quad cu USB Debugging (Depanare USB) activat în Settings -> Developer options (Setări -> Opțiuni dezvoltator). Dacă acest meniu nu este vizibil accesează Settings -> About phone (Setări -> Despre telefon) și apasă de 7 ori consecutiv pe Build number (Numărul versiunii). Va trebui să activezi și Unknown sources (Surse necunoscute) în Settings -> Security. (Setări -> Securitate)
  • un PC și un cablu de date, dacă nu dispui de o conexiune de date (wifi/data) pe telefon
  • răbdare

1. Deschide browserul telefonului și accesează pagina www.framaroot.net. Dacă nu dispui de o conexiune de date pe telefon, folosește un PC pentru a vizita același site. Descarcă versiunea 1.8.0 făcând click pe aceasta. Dacă l-ai descărcat în calculator, transferă fișierul APK în memoria internă a telefonului folosind cablul de date.

ROOT Allview P5 Quad cu Android 4.2.1

2. Instalează aplicația Framaroot rulând fișierul APK descărcat, fie din bara de notificări dacă l-ai descărcat direct pe telefon, fie folosind o aplicație de tip file manager, precum ES File Manager.

ROOT Allview P5 Quad cu Android 4.2.1

3. Deschide aplicația Framaroot, și apasă butonul cu numele Boromir.

4. Odată terminat procesul, închide și redeschide telefonul.

Gata! Ai obținut acces ROOT pe Allview P5 Quad. De-acum poți profita de aplicațiile ce necesită acces ROOT, precum Xposed Framework.

Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Ce nu-ți spune nimeni despre alegerea primelor jocuri ca începător

Alegerea primului joc poate părea mai importantă decât este în realitate. Un începător învață comenzile, își găsește un ritm confortabil și decide cât timp poate aloca jocului. Ofertele recente ale platformelor indică un tipar de acces ușor de observat: bibliotecile cu selecții limitate, versiunile de probă și achizițiile clar definite coexistă acum cu magazinul digital…