În 2018 mi-am propus să testăm cât mai multe produse din nișe diferite, nu să rămânem blocați pe telefoane mobile. În ce privește routerele wireless pot să spun că nu avem cine știe câte materiale pe site, din când în când ne-am jucat și cu câte un astfel de dispozitiv.

Sunt abonat RCS-RDS și acum câțiva ani la fiecare router nou mi se cerea să sun la relații cu clienți ca să deblocheze accesul la internet. Era plictisitor să fac asta pentru fiecare router în parte. Am observat că de câteva luni nu mai este necesar, te loghezi cu username-ul și parola, așa cum era și normal, logic etc.

Am un router cu Wi-Fi ac și consideram că nu este cazul să fac un upgrade. Când am văzut rezultatele obținute de Archer C2600, în special pe telefoane mobile, mi-am dat seama că este cazul să-mi actualizez routerul și cât de curând voi trece pe unul de ultimă generație. TP-Linkul a scos pe mobil și rezultate de 5 – 600 Mbps vs router-ul meu ce cu niciun smartphone în SpeedTest nu a trecut pragul a 2 – 300 Mbps.

TP-Link este liderul pieței locale și preferatul vostru în chestionarul realizat pe sfârșit de 2017. Au produse de la gama entry-level și până în high-end, au intrat și pe telefoane mobile, dar nu au reușit să replice succesul de pe routere.

Specificații

Design

În pachet dați de router, cele 4 antene detașabile, cablu pe mufă RJ45 și accesoriul ce permite alimentarea cu energie electrică la 12V / 4A.

Avem un design ce-l putem considera clasic, cu 4 antene externe detașabile ce sunt la vedere și în partea spate, cu o formă plată a router-ului, cu LED-uri de notificare în partea superioară, în partea spate se află porturile ethernet gigabit + portul WAN gigabit (viteze pe fir de 10 / 100 / 1000 Mbps), butonul de Power și jack-ul ce permite alimentarea cu energie.

În lateral dreapta se află 2 x USB 3.0 și butoane dedicate fizice pentru Wi-Fi, WPS și resetare. Nu sunt prea multe de comentat în ce privește aspectul său, sunt materiale de bună calitate și se vede că avem un dispozitiv din gama mid-range, la granița dintre mid-range și premium mai degrabă.

TP-Link Archer C2600 nu iese în evidență prin designul său, ci prin ceea ce știe să facă, prin funcțiile ascunse la nivel hardware și software.

Hardware și interfață

Procesor Qualcomm de tip dual-core la 1.4 GHz gândit special pentru routerele wireless + 512 MB de memorie RAM și 32 MB spațiu de stocare. Acesta ar fi motorul din spatele lui AC2600.

Vă puteți conecta la interfață din browser pe 192.168.0.1 cu username-ul și parola inițială admin. Bineînțeles că imediat după logare începe procesul de setare propriu-zisă, cu date legate de providerul de internet, cu setarea unui nou username + parolă etc. Totul este simplu, bine structurat și pe înțelesul oricărui utilizator. Să zicem că persoanele ce nu au nicio treabă cu internetul s-ar putea să nu se descurce, dar fiecare cunoaște câte un prieten mai descurcăreț.

Interfața este grupată în Quick Setup, Basic și Advanced. În partea dreaptă sunt alte sub-meniuri: Network Map cu o privire de ansamblu, Internet, Wireless, Guest Network, USB settings și Parental Controls.

În modul Advanced sunt mai multe submeniuri. Se adaugă QoS, Security, NAT Forwarding, IPv6 și System Tools. QoS este acronimul de la Qualit of Service și permite prioritizarea unor activități în defavoarea altora, pentru momentele în care îți dorești ca traficul de date să fie mai bune pe un serviciu, iar activitățile secundare să nu aibă la îndemână aceeași lățime de bandă. Poți seta Netflix ca prioritar spre a avea o calitate mai bună a streamingului în defavoarea browsing-ului, spre exemplu.

NAT Forwarding (NAT vine de la Network Adress Translation) și acolo găsiți mai multe opțiuni: ALG, Virtual Servers, Port Triggering, DMZ și UPnP. Cei ce sunt familiari cu mai vechiul Port Forwarding știu despre ce este vorba. Pur și simplu, poți gestiona un IP & server, ambele de tip virtual.

Din System Tools se pot face reglaje în ce privește timpul, rulează diagnostice, upgrade firmware, backup și resetare, administare, informații legate de logări și trafic, parametrii sistemului etc.

Interfața de pe TP-Link Archer C2600;

Performanță

Am rulate mai multe teste prin SpeedTest.

  1. Pe laptop cu Wi-Fi n – 89.98 Mbps la download și 117.61 Mbps la upload;

  1. Pe laptop cu  Wi-Fi ac – 264.18 Mbps la download și 455.14 Mbps la upload;

  1. Pe laptop prin conexiune pe fir – 943.44 Mbps la download și 487.00 Mbps la upload;

  1. Pe Samsung GALAXY S8 Plus – 484.00 Mbps la download și 589.46 Mbps la upload;

  1. Pe OnePlus 5T – 502.22 Mbps la download și 564.10 Mbps la upload;

  1. Pe iPhone 8 Plus – 437 Mbps la download și 455 Mbps la upload;

Conectivitate

Este un router dual-band pe 2.4 și 5 GHz. Încorporează Wi-Fi ac  de tip MU-MIMO cu 4 streamuri de tip QCA9980 ( 4 x 433 Mbps = 1733 Mbps + Skyworks SE2623L pe 2.4 GHz și tot cu 4 streamuri ( 4 x 200 Mbps = 800 Mbps).

Ca să beneficiați de tehnologia MU-MIMO ce permite conectarea la internet a mai multe dispozitive în mod simultan mai trebuie să aveți și un smartphone sau laptop compatibil, iar beneficiile le veți vedea instant, mai ales în streaming-ul de conținut spre smartphone (rezoluție cât mai mare, dar și în fluență primită în browsing etc).

Preț

TP-Link Archer C2600 – 949 lei la Altex, dar în oferta altor magazine online mai puțin cunoscute l-am găsit și la 649 lei – magazinultau.ro. De fapt, prețul real este în jurul a 5 – 600 lei, când îl găsiți în stoc.

Concluzii

TP-Link Archer C2600 este un router wireless de tip best-buy dacă-l găsiți cu preț în jurul a 350 – 450 lei. Are tot ce trebuie chiar și pentru un utilizator avansat ce vrea să transforme router-ul în NAS ad-hoc + software conceput să fie ușor de accesat și înțeles, multiple funcții lăsate la îndemâna utilizatorului spre a fi configurate după cum dorește.

PRO

  • viteze ridicate + stabilitate în utilizare, întreaga familie este mulțumită cu streaming de date la o calitate înaltă;
  • acoperire bună a unui spațiu de până la 80 – 100 mp (în funcție de configurația pereților poate să treacă de această valoare);
  • conectivitate ridicată (Wi-Fi ac, gigabit, 2 x USB 3.0, tehnologia MU-MIMO etc);
  • software ușor de parcurs.

CONTRA

  • nu prea l-am găsit în stocurile magazinelor, iar acolo unde era listat avea și un preț mult prea mare (sunt opțiuni cu specificații mai bune și de generație mai nou, tot din portofoliul TP-Link).

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.