Router wireless Xiaomi la 249 lei: 7 antene externe, procesor Qualcomm și viteze de până la 2183 Mbps

/
/
17 oct. 20
/

Routere wireless Xiaomi erau listate și până acum în România, doar că din câte știu nu erau aduse pe canal oficial. Cea mai mare problemă era legată de faptul că erau concepute strict pentru piața din China, iar software-ul în cel mai bun caz era în limba engleză.

Sunt două modele de routere pe care Xiaomi le-a anunțat alături de Mi 10T Pro și Mi 10T, Mi 10T Lite și Mi Watch. Încep cu varianta entry la 249 lei: Mi AIoT Router 2350.

Este un router wireless cu 7 antene externe, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Wi-Fi ac și permite conexiunea a până la 128 de dispozitive. Porturile sunt de tip gigabit (1 x WAN până la 1000 Mbps și 3 x LAN până la 1000 Mbps). Atinge un maxim teoretic de 450 Mbps pe 2.4 GHz și 1733 Mbps pe 5 GHz în Wi-Fi ac.

Folosește un procesor Qualcomm de tip single core la 775 MHz, 128 MB RAM și 16 MB ROM. Este alimentat cu energie la 12V / 1.5A, dimensiunile sale sunt de 268 x 177 x 179 mm. Are integrată o antenă Mi AIoT ce prin aplicația Mi Home App permite adăugarea unui dispozitiv Mi IoT în mod automat (poți face setările inițiale fără a avea nevoie de o parolă).

Contează cât de ușor se fac setările pentru router-ul wireless Xiaomi, ce performanțe atinge, suportul software, stabilitatea. La 249 lei sunt deja modele interesante și de la producători cu vechime (TP-Link, ASUS, Tenda etc). Presupun că import oficial = interfață și în limba română, garanție etc.

Categorii: Retelistica
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Vodafone scumpeşte toate pachetele de televiziune şi internet fix în România (care sunt noile preţuri?)

Vodafone şi-a actualizat preţurile pentru tot ce înseamnă pachete de televiziune şi internet fix şi aşa cum era de aşteptat, acestea s-au dus în sus, nu în jos.

Orange România anunţă introducerea unei noi platforme de streaming video în oferta sa, iar dacă te abonezi până pe 31 ianuarie 2027, primeşti 50% reducere pe viaţă

Orange România ne-a informat prin intermediul unui comunicat de presă că a introdus în oferta sa o nouă platformă de streaming video.

TOP 3: Motive pentru care nu m-aş porta la Digi Mobil

M-am gândit să facă o serie de şase articole în care să expun cele mai importante trei motive pentru care m-aş / nu m-aş porta la Digi Mobil, Orange sau Vodafone. Voi începe cu cele trei motive pentru care nu m-aş porta la unul dintre cei trei operatori, iar cel care sparge gheaţa este Digi…