S-ar părea că Xiaomi a decis să renunţe la seria de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 16 (iată de ce)

Smartphones
/
/
22 mai 26
/

Este cunoscut de toată lumea că seria de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note este una dintre cele mai bine vândute an de an la nivel global. Telefoanele producătorului chinez vin de fiecare dată cu un raport calitate-preţ corect, iar această gamă de modele acoperă un segment diversificat de utilizatori (atât pe cei cu buget mai restrâns, cât şi pe cei care vor performanţă bună, la un cost echilibrat).

În luna ianuarie a acestui an, Xiaomi a lansat oficial în România noua generaţie, Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată în ţara noastră din 5 modele astfel: Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G.

Conform celor mai recente informaţii, s-ar părea că Xiaomi a decis să renunţe la viitoarea serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 16. Însă nu trebuie să vă speriaţi, nu va renunţa complet la gamă, ci doar la denumire.

Xiaomi ar fi luat o decizie similară ca în cazul serie Xiaomi 16, cea la care s-a renunţat în toamnă şi s-a trecut de la Xiaomi 15, direct la Xiaomi 17. Deşi nu există o confirmare oficială din acest punct de vedere, compania chineză ar dori ca cele mai importante serii să ajungă la zi cu nomenclatura iPhone.

Acestea fiind spuse, sunt şanse foarte mari ca anul acesta să nu avem gama de telefoane Xiaomi Redmi Note 16, ci să trecem direct la Xiaomi Redmi Note 17.

Sursa: xiaomitime.com


Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.

Bursa zvonurilor: OPPO Find X10 Ultra ar fi fost anulat

2026 aduce o nouă practică în piața de smartphone-uri premium. Companii cu renume sunt nevoite să renunțe din mers la dezvoltarea și lansarea unui smartphone de top. A fost cazul lui Xiaomi cu Xiaomi 18 Ultra, iar acum pe listă ar fi intrat și OPPO cu OPPO Find X10 Ultra.

Black Friday 2026 la Xiaomi aduce Xiaomi 15T la 1799.99 lei, REDMI 15 5G la mai puțin de 1000 de lei și un aspirator robot la 649.99 lei

Xiaomi România a ales să întindă campania de Black Friday pe aproape toată luna noiembrie. Ofertele sunt valabile între 6 și 30 noiembrie 2026, exclusiv online, pe mi.com/ro, și în magazinul fizic Xiaomi Store din ParkLake Shopping Center, în București. Stocurile sunt limitate, iar disponibilitatea produselor se actualizează în timp real. Pagina campaniei Black Friday…