Suntem din ce în ce mai atenți cu modul în care arată locuința personală, mai ales că în contextul pandemiei s-a ajuns ca familii întregi să împartă spațiul personal pentru perioade prelungite de timp. 

Totuși, aș spune că în ultimii ani este un trend adoptat și în țara noastră, în sensul în care se apelează la un designer de interior, la sfaturile unui arhitect etc. Ne dorim să avem case frumoase, cu aspect modern etc. Pandemia aș spune că a multiplicat această dorință și de aici agitația de pe piața de construcții, amenajări interioare ce a pornit în a 2-a parte a lui 2020 și continuă destul de puternic și pe anul în curs. 

Frigiderul are un rol crucial, mai ales că de multe ori apelăm la sesiuni prelungite de cumpărături și de multe ori m-am trezit că nu am loc suficient în congelator pentru câte produse am cumpărat sau, pur și simplu, nu mai știu ce soluție să găsesc ca să le potrivesc pe fiecare în parte, să le strecor pe undeva etc. 

De multe ori când intri într-o bucătărie iese în evidență faptul că frigiderul nu se încadrează așa de bine cu mobila de bucătărie, cu tema aleasă. De cele mai multe ori sunt albe sau în cel mai bun caz, argintii și cam atât. Mai este și soluție de a-l pierde cumva în spațiul respectiv, dar sunt soluții în care ai 2 uși (cea de la mobilă + cea a frigiderului, cumva inestestic). Aș spune că majoritatea producătorilor de electrocasnice merg cumva la siguranță și nu inovează din acest punct de vedere. 

Samsung s-a gândit la această problemă și a lansat BESPOKE FLEX în cadrul CES 2021, de curând a ajuns ca disponibilitate și pe plan local. 

Prin ce ies în evidență frigiderele BESPOKE FLEX

  • configurarea modulară a unui frigider cu până la 4 uși, în funcție de nevoile personale și buget;
  • opt culori unice și finisaje din sticlă și oțel (opțiunile de culoare sunt Grey Glass, Sky Blue Glass, Navy Steel, Champagne Steel, Matte Black Steel, Navy Glass, White Glass și Rose Pink Glass);
  • design modern cu panou plat și mânere încastrate. 

Poți să configurezi frigiderul și să-l personalizezi la nivel de finisaje și culori astfel încât să se încadreze perfect în designul ales pentru bucătărie. Iese imediat în evidență față de alte soluții aflate în curtea concurenței. De fapt, nu știu să poți avea o paletă așa largă de opțiuni în altă parte, în afara a ceea ce oferă Samsung prin BESPOKE FLEX. 

Modelul cu 4 uși vine cu un spațiu dedicat pentru băuturi (Beverage Center – în ușa din stânga sus), distribuitor intern de apă filtrată și vas de apă AutoFill încorporat (se umple automat cu apă proaspătă, filtrată și poți să infuzezi aroma dorită), aparat de gheață dual (Dual Ice Maker – produce cuburi normale, dar și cuburi de dimensiuni foarte mici ce răcoresc băuturile mai rapid). Are și un compartiment versatil ce poate face trecerea de la frigider la congelator, în funcție de nevoile dintr-o anumită perioadă. Sunt 5 setări pentru zona flexibilă (îngheț, îngheț ușor, carne / pește, fructe / legume și băuturi). 

Au adus și o funcție denumită Flex Crisper prin care carnea și pestele pot fi depozitate la o temperatura optimă, Crisper+ menține proaspete legumele și fructele pentru o perioadă mai lungă de timp. 

A fost realizat un studiu în Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și Polonia, iar 62% dintre cei intervievați au spus că au în plan să-și renoveze bucătăria în următorii 3 ani. Samsung BESPOKE FLEX mi se pare a fi  soluția pentru un frigider modern și personalizat. 

Mi-aș cumpăra un BESPOKE FLEX?

Da. Cu siguranță. Cine nu și-ar dori un frigider care să iasă în evidență, să se potrivească cu spațiul în care este adus, dar și să puncteze pe partea de tehnologii încorporate. 

Pe de altă parte, m-am uitat pe lista de prețuri și nu mi se par a fi ieșite din comun. Sunt cu casa pe sfârșit și mobile de bucătărie + electrocasnicele sunt pe listă. Am făcut un research și o listă de favorite într-un magazin online local, iar un frigider double side de la concurența ce mi-a plăcut era undeva în jur de 7000 – 8000 lei. Doar că atunci când l-am văzut și în realitate mi s-a părut ceva cam mic și nu foarte încăpător. 

Ce configurație de BESPOKE FLEX ați alege pentru bucătăria voastră? 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.