Acest review se află în așteptare de o bună perioadă de timp și din start spun că-mi pare rău că nu am reușit să-l postez mai devreme. Totuși, Samsung GALAXY A5 2017 a început a deveni mai atractiv prin reducerile de preț efectuate de către compania sud-coreeană în ultima perioardă, iar de Black Friday mă aștept să-l vedem la un preț imbatabil.

Mai ales că GALAXY A5 2018 se află pe ultima sută de metri înainte de lansarea comercială. A5 2017 a debutat în Europa pe la începutul lui februarie 2017. A fost promis update la Android 7.0 Nougat și în anumite țări acest update a și fost livrat, pe unitatea primită la review a trebuit să mă mulțumesc Marshmallow, deși tare mi-aș fi dorit să-l văd la lucru cu cel mai nou software. Păcat că Samsung nu-și dorește în mod neapărat să îmbunătățească suportul din acest punct de vedere.

Mă rog, A5 2017 are un Marshmallow ce amintește ca interfață grafică de ceea ce aduce GALAXY S7 cu Nougat sau GALAXY S8 cu Nougat, anumite elemente de interfața grafică sunt deja portate aici și puteți descoperi mai multe detalii în galeria de screenshots din interfața grafică.

GALAXY A5 2017 la debut nu era așa interesant, asta pentru că la peste 1800 – 1900 era în siajul direct al lui GALAXY S7. Acum când a coborât pe la 1300 – 1400 lei pot spune că discutăm diferit de mid-range-ul sud-coreean. Are multe elemente preluate de la GALAXY S7 – mă refer pe partea de design, aproape că le încurci – cel puțin din partea frontală. În partea spate se individualizează față de flagship-ul din 2016, simplitate în ce-l privește pe A5 față de S7 ce are pe aici și tot felul de senzori pentru monitorizarea ritmului cardiac etc.

Material video: 

Specificații

Design

Nu am primit pachetul de retail ci un sample de test. Nu sunt prea multe de spus din acest punct de vedere și voi trece direct pe designul telefonului. Liniile amintesc de GALAXY S7, spatele ușor diferit – ceea ce am scris și mai sus. Avem și colțuri ceva mai rotunjite față de S7, alt element ce-l individualizează puțin pe A5 2017.

Avem un “șasiu” metalic, sticlă pe față și spate. Ecranul este protejat cu Corning Gorilla Glass 4 și cred că un panel similar a fost luat și pentru spatele lui A5 2017. Camera de 16 Megapixeli nu are OIS și nu sare dincolo de linia generală a spatelui, un singur LED flash în imediata apropiere.

Cititorul de amprentă se află în tasta fizică de sub display-ul de 5.2 inch, logo-ul Samsung în partea superioară și tastele capacitive însoțesc cititorul de amprentă ce are și rol de ieșire pe ecranul de start în interfața smartphone-ului.

Îmi place A5 2017 pentru liniile simple, fără elemente prea complicate în ce privește designul, fără artificii inutile. Dimensiunile compacte îl ajută pe partea de grip și carcasa metalică din lateral nu mi se pare așa alunecoasă, asta pentru că nu au făcut lucioasă precum la GALAXY S8, S8 Plus, Note8. În cazul lui A5 2017 avem un metal mat.

Difuzorul migrează de la bază spre lateral stânga, lângă butonul de power. O poziționare similară a fost adusă și pe GALAXY J5 2017, una de bun augur. Difuzorul nu mai este obturat în modul landscape, sunetul vine dintr-o poziție chiar mai inspirată.

Arc band-urile pentru conectivitate sunt vizibile pe lateral: două în partea superioară și două la bază.

Samsung GALAXY A5 2017 este un smartphone cu adevărat elegant, fabricat cu maximă atenție la detalii. L-aș pune printre cele mai reușite telefoane mobile mid-range din ceea ce aduc companiile A-list. Era să-mi scape un alt element important, faptul că A5 2017 dispune de certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful. Cred că a fost și primul mid-range al companiei sud-coreene cu o caracteristică de gen. IP68 înseamnă că rezistă pla o adâncime de 1.5 metri pentru 30 de minute, în submersie totală.

Ecran și sunet

Super AMOLED de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, aspect deja clasic 16:9, raport display / corp de 71.5% și 424 ppi. Avem și o margine neagră a display-ului, abia perceptibilă și nederanjantă pe modelul negru testat de către noi. Nu prea ai nevoie de o rezoluție mai mare pe 5.2 inch, luminozitate mare adusă de ecranul Super AMOLED, lizibilitate decentă și sub acțiunea razelor de soare, unghi larg de vizualizare.

Nu are luminozitatea lui S8 Plus și nici o definire la fel de bună a iconurilor și fonturilor, dar pentru categoria sa de preț aș spune că este de-a dreptul excelent. Nu am avut probleme legate de burn-in, culori suprasaturate etc. Nu este cazul.

Avem un filtru pentru lumina albastră, util în momentele în care folosiți telefonul în spații întunecate și pe o perioadă mai lungă de timp. Sunt și mai multe moduri presetate: Ecran adaptabil, Cinema AMOLED, Foto AMOLED, De bază. Permite reglarea balansului de culori în funcție de preferințele utilizatorului.

Pe lângă faptul că avem un panel de foarte bună calitate în nișa telefoanelor mobile cu preț de sub 1500 – 1600 lei, trebuie ținut cont că un Super AMOLED ajută și în privința consumului de energie electrică.

Sunetul cade în sarcina unui difuzor principal aflat în lateral stânga, deasupra butonului de power. Se aude puternic și clar, cu mult bass, fără distorsiuni majore la 100% din puterea sa. Poziționarea în lateral stânga, îl face perfect pentru utilizarea în landscape. Aș spune că se aude aproape identic cu GALAXY S8 Plus, doar că poziționarea difuzorului de la A5 2017 mi pare, repet, mai reușită. Reglarea volumului se face din lateral stânga, taste dedicate pentru Up și Down.

Jack-ul de 3.5 mm se află la bază, lângă portul USB type-C. Cu căștile Sennheiser in-ear momentum pentru Android aș spune că face o pereche de zile mari. Cu o mică precizare – să nu fie reglat dincolo de pragul a 70 – 80% din cât poate oferi smartphone-ul. Sunetul pare ușor forțat la 100% și se pierde din claritate, cel puțin în opinia mea. Poate fi reglat balansul audio pe stânga și dreapta, se ppate trece și la sunet mono – dacă se dorește asta. A fost adus la pachet și un Egalizator, reglare a sunetuli pe partea de bass și înalte sau instrumentală și vocală, creșterea rezoluției sunetului în muzică și videoclipuri. Tot felul de elemente ce contribuie la o audiție cât mai personalizată.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Exynos 7880 + 3 GB RAM + 32 GB spațiu de stocare, Mali-T830MP3 în poziția de accelerator grafic. Sunt telefoane mobile mid-range ce-l depășesc în ce privește cifrele din spatele părții hardware – mai multă memorie RAM, spațiu de stocare superior, acceleratoare grafice cu mai multe nuclee.

Informații oferite de CPU-Z;

Totuși, Exynos 7880 cu 8 x ARM Cortex-A53 are suficient de multă putere de procesare. L-aș compara ca rezultate cu seria Snapdragon 65x de la Qualcomm. Este dezvoltat pe o tehnologie de litografiere 14nm, arhitectură 64-bit, capabil de agregare de spectru spre a atinge până la 300 Mbps în download pe 4G și teoretic, 100 Mbps în upload – aici apare o limitare și A5 2017 urcă până la 50 Mbps pe upload.

Este capabil să redea conținut 4K la 30 fps în formatul H.265 și H.264 la 30 fps. Rezoluția de 1920×1080 pixeli nu-l pune la lucru în regim susținut, el poate suporta și telefoane mobile cu 2560×1440 pixeli. În AndroBench a scos 192.18 MB/s la citit, ceea ce arată că avem stocare de tip eMMC 5.1.

Nu are probleme cu orice aplicație sau joc. Pe unitatea de test am fost puțin dezamăgit că nu am primit update la Android 7.0 Nougat. Mi-aș fi dorit să redactez review-ul cu o unitate ce rulează acest software și a trebuit să mă mulțumesc cu Android 6.0.1 Marshmallow. Versiunea curentă de pe unitatea mea era A520FXXU1APLL / A520FOXX1APLC / A520FXXU1APLL.

Indiferent câte verificări am făcut, nu a trecut pe software-ul nou. Sper că voi dacă utilizați telefonul să rulați cel mai nou software. Setările rapide și setările propriu-zise + zona de notificări sunt aproape identice, modificări minore între 7.0 Nougat de pe S8 Plus și 6.0.1 Marshmallow de pe A5 2017. Diferențe ceva mai mari sunt în sertarul cu aplicații, faptul că nu există swipe-ul de la bază spre a deschide sertarul ci icoană dedicată. Mă rog, nu este ceva major. Sunt sigur că majoritatea utilizatorilor nici nu prea pun preț pe software, câtă vreme rulează orice și nu sunt limitări de vreun fel. Cei ce sunt pasionați și mai geeks pun preț pe orice detaliu la nivel software.

Aplicații preinstalate pe Samsung GALAXY A5 2017;

Aplicații Google – Căutare Google, Chrome, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Muzică Play, Hangouts, Google Foto, Magazin Play,

Aplicații Samsung – Înregistrare voce, Email, Fișierele mele, Internet, Samsung Health, S Voice, Samsung Members, Folder Securizat, Samsung Notes, Samsung Pay, Galaxy Apps;

Aplicații Microsoft – Word, Excel, PowerPoint, OneNote, OneDrive și Skype;

Alte aplicații – Radio, Calendar, Calculator.

Sunt ceva aplicații preinstalate, iar update-ul spre 7.0 Nougat mai îndepărtează din ele. Veți vedea că mai multe aplicații dispar și dacă le dorești, le descarci din Galaxy Apps.

Este rapid și nu agață, nici la utilizare intensivă. Ar fi fost de bun augur dacă se merge pe o stocare mai rapidă, l-ar fi ajutat cu un plus de viteză în mai toate operațiunile.

Android 6.0 Marshmallow pe Samsung GALAXY A5 2017;

Performanță

Rezultate sunt în limita categoriei mid-range, cu excepția spațiului de stocare ce obține valori modeste.

Teste de benchmark rulate pe A5 2017;

Conectivitate

În ce privește spectrul acoperit:

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 1700 / 1900 / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 17(700), 20(800), 28(700), 38(2600), 40(2300), 41(2500);

Dispune de Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, cu LE, A-GPS, GLONASS și BDS pe partea de localizare, NFC, radio FM. În partea frontală se află cititorul de amprentă. În SpeedTest pe Wi-Fi ac în 5 GHz a obținut

În partea superioară se află slotul pentru nanoSIM și cardurile microSD de până la 256 GB, în lateral dreapta dați de difuzorul principal și butonul de power, la bază de jack-ul de 3.5 mm și portul USB type-C, în stânga dați de reglarea volumului + slotul pentru al doilea nanoSIM.

În apelurile de voce este impecabil, știe HD Voice în cazul în care și rețeaua este compatibilă. Aduce un sunet bine calibrat, un difuzor destul de puternic.

Cameră foto și video

16 Megapixeli cu f/1.9 în ambele situații. Lipsește OIS-ul și mi-aș dori ca pe A5 2018 să vedem cum Samsung coboară această funcție și pe segmentul mid-range, ar fi cazul.

Camera de pe A5 2017 aduce imagini sharp, bine conturate, se descurcă cât de cât decent și în low-light. Filmează la 1920×1080 pixeli cu 30 fps, mi-aș fi dorit să văd 2160p – cei interesați să urce materialele pe  YouTube sunt interesați de un astfel de feature.

Aplicația camerei de pe A5 2017;

În low-light aduce și zgomot de imagine, LED-ul flash este relativ modest. Aplicația dedicată camerei foto și video o consider a fi destul de simplă: swipe de la stânga spre dreaptă pentru modurile de fotografie: Automat, Pro, Panorama, Filmare Accelerată, HDR Tonuri bogate, Noapte și Mâncare.

Cu swipe de la dreapta spre stângă se activează filtrele: Zilnic, Arțar, Pădure, Confort, Clasic. Camera frontală de 16 Megapixeli nu are autofocus, dar recunoaște fața și selfie-urile ies în focus. Aș spune că s-a făcut exces de zel în ce privește numărul de megapixeli pentru camera frontală. Una peste alta, aș zice că punctează bine la acest capitol.

Materialele video sunt decente, un focus făcut așa mai din topor. În rest, în linia clasei mid-range, fără a străluci așa cum Samsung ne-a obișnuit cu dispozitivele sale din gama flagship.

Clip 1080p realizat cu GALAXY A5 2017;

Fotografii făcute cu Samsung GALAXY A5 2017;

Autonomie

Bateria de 3000 mAh am putea spune că este ajutată de procesorul gândit să fie eficient din punct de vedere al consumului de energie, iar display-ul Super AMOLED ajută și el. Fără nicio problemă se atinge 1 zi – 1 zi și jumătate de autonomie la utilizare medie spre intensivă.

În testul Gadget.ro a prins 10 ore – fix 10 ore (luminozitate la maxim și redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube pe conexiune Wi-Fi în 5 GHz). Este un rezultat excelent pentru o baterie de 3000 mAh.

Am testat încărcarea bateriei cu încărcătorul lui GALAXY Note8 și de la 0 – 100% se alimentează în 2 ore și 16 minute.

Preț

Samsung GALAXY A5 2017 – 1399 lei la eMAG.

Concluzii

Am mai spus și în alte situații și trebuie să repet, A-urile sunt o alegere la siguranță. S-ar putea să primești mai mult de la companii mai puțin cunoscute, dar pachetul overall nu va fi peste ceea ce oferă Samsung GALAXY A5 2017. Punctează bine la toate capitolele: display, sunet, cameră foto și video, conectivitate etc.

O să spuneți că Xiaomi Mi A1 este avion și aveți dreptate, dar vă spun de pe acum că autonomia lui Mi A1 nu se compară cu ce aduce GALAXY A5 2017, nici măcar pe jumătate. Asta ca să preîntâmpin câteva comentarii ce cred că vor apărea în cazul de față.

Samsung și-a făcut treaba în mod corect cu A5 2017. În niciun caz nu merita peste 1600 – 1700 lei la cât a fost pus el în mod inițial, dar dacă de Black Friday îl găsiți pe la 1100 – 1200 lei sau la orice cost sub acest prag, îl consider un best-buy de luat în calcul. Asta în contextul în care eu am testat unul dual-sim cu Marshmallow.

PRO

  • design ce mizează pe simplitate și eleganță, compact și practic;
  • display cu luminozitate ridicată și numeroase posibilități de setare în funcție de preferințele utilizatorului;
  • sunet puternic și clar, deși avem un singur difuzor se descurcă excelent;
  • suficient de multă putere de procesare spre a rula orice aplicație sau joc;
  • rezistență la contactul cu apa și praful;
  • conectivitate la nivel înalt (Wi-Fi ac, dual-band, 4G cu agregare de spectru, USB type-C etc);
  • cameră foto destul de bună;
  • autonomie mare dată de un acumulator de la care nu te așteptai la cine știe ce.

CONTRA

  • versiunea dual-sim testată cu Android 6.0.1 Marshmallow, software învechit;
  • camera video cu un autofocus făcut mai din topor și filmare doar la 1080p;
  • mi-aș fi dorit o stocare de calitate mai bună, trage puțin telefonul în jos.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.