Samsung GALAXY Note7 – primele impresii

/
/
9 aug. 16
/

Dis-de-dimineață a avut loc și evenimentul Samsung în care vedeta a fost GALAXY Note7. Da, am scris corect. Samsung își promovează noul phablet premium sub denumirea Note7, fără pauză. Probabil, ca să fie în linie cu S7. 

Nu contează că au sărit peste generația a 6-a, nu contează sub ce denumire ajunge a fi vândut noul terminal. Importantă este experiența oferită în utilizarea de zi cu zi, ce face ca să merit cei 850 de euro – preț la liber. Am mai scris câteva opinii legate de Note7, imediat după debutul comercial și păstrez ideile de acolo.

Samsung GALAXY Note7 a fost conceput de la bun început ca phablet din categoria business, de aici și accentul pus pe stylus, pe ceea ce poți să faci pe GALAXY Note7 cu acest accesoriu în comparație cu alte telefoane premium ale companiei sud-coreene.

Îl aștept la review în zilele următoare, dar redactez și primele impresii.

Design

Samsung-GALAXY-Note7 (16)

Față de GALAXY S7 și S7 Edge la Note7 au adus o simetrie a formei, de aici senzația că alunecă din mână mai rapid. Cel puțin așa mi s-a părut mie, nu-l recomand fără husă de protecție. Sticla de pe spate este mai subțire – Corning Gorilla Glass 5 și nu știu de ce, dar mi-a dat o ușoară senzație de fragilitate, deși sunt sigur că există un spor de duritate și performanțe peste ceea ce aducea Gorilla Glass 4.

Display-ul curbat nu mai are același efect dramatic ca la Samsung GALAXY S6 Edge, S6 Edge Plus, S7 Edge, adică nu mai coboară așa proeminent. De aici și eliminarea situațiilor în care anumite comenzi nu erau preluate pentru că atingeai ecranul în mod fin pe marginea sa. Asta demonstrează și că display-ul curbat spre lateral este mai degrabă un artificiu de design și mai puțin un element practic.

Apreciez că Samsung a păstrat certificarea IP68 – rezistența la contactul cu apa și praful, deși portul USB type-C și jack-ul de 3.5 mm sunt deschise, fără capac de protecție (soluție adusă și pe S7 și S7 Edge, acolo fiind un port microUSB convențional).

O persoană mai puțin avizată va face cu greu diferența între S6 Edge Plus, S7 Edge și Note7. Da, smartphone-ul arată ca un produs premium, excelent fabricat și cu atenție maximă la detalii, dar și în ce privește calitatea materialelor. Parcă mi-aș fi dorit un plus de grip și o sticlă tratată oleofobic ca să adune amprentele într-un ritm mai încet.

Software

Samsung-GALAXY-Note7 (3)

Remarcați gruparea aplicațiilor din meniul dedicat: Samsung, Google, Social, Aplicații Microsoft + alte câteva aplicații preinstalate. Samsung a rafinat rețeta, iar noile setări sunt simplificate drastic față de ceea ce găsim pe S7, S7 Edge. Mai multe detalii în momentul în care testăm Note 7-le.

Nu știu dacă mai are rost să spun că a funcționat impecabil la prima vedere, logic în contextul în care nu-și făcea update-uri în fundal, nu avea prea multe aplicații preinstalate etc. Ca pachet hardware nu disec acum, nu sunt noutăți majore.

Mi-a plăcut stylus-ul foarte mult. Este ușor, rezistent la contactul cu apa și praful, iar modul de integrare ales de Samsung îl transformă într-un accesoriu cu adevărat util pentru cei interesați de partea de productivitate în timp real. Pe nișa sa cred că merită fiecare cent, dacă te ajută să fii mai bun la locul de muncă.

Plus că Samsung mizează în continuare pe Knox pentru securizarea datelor, dar și pentru o separare a datelor private de cele de la locul de muncă. Ai un device de tip 2-in-1, util pentru companiile ce adoptă strategia BYOD.

Cameră foto

Nu-s prea multe de comentat, aceeași camera principală cu ce avem pe S7 și S7 Edge. Am câteva fotografii făcute în sala în care Samsung a prezentat Note7. Dacă doriți să le descărcați la dimensiunea originală – click aici.

Repet, Samsung GALAXY Note7 a fost gândit cu ideea de business în poziție centrală.  Aici este cheia în care trebuie analizat cel mai nou terminal al gigantului sud-coreean. Dacă este o strategie bună?

Vedem în modul în care decurg vânzările, dacă Note7 chiar cucerește piața pe care BlackBerry era rege la un moment dat.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Echipa Gadget.ro vă urează Crăciun Fericit şi Sărbători Frumoase alături de cei dragi!

Iaca a mai trecut un an peste noi, peste voi, timpul nu iartă pe nimeni, însă un lucru este clar: toată lumea a mai întinerit cu 12 luni.

Cameră auto DVR duală 70mai A810S – review (Calitate 4K HDR și opțiuni extinse la un preț mai mult decât corect!)

Sunt utilizator de camere auto DVR de ani buni, nu mai concep să nu echipez mașina cu așa ceva. Motivele sunt bine știute de toată lumea, haosul din traficul din țara noastră ne cam obligă să avem un martor întotdeauna de față la unele dintre cele mai inimaginabile evenimente ce pot apărea. 

De ce aţi primit SMS-uri / notificări legate de limita de internet pe mobil pe care o puteţi folosi în roaming SEE?

Majoritatea dintre voi aţi primit zilele acestea SMS-uri / notificări din partea operatorilor telecom legate de limita de internet pe care o puteţi folosi în roaming SEE.