Samsung Galaxy Watch 42mm Bluetooth – review

22/10/2018

Conceptul de smartwatch modern a fost introdus în 2012 de către Pebble. Începând cu anul următor mai toți producătorii de telefoane inteligente au urmat trendul și au lansat fiecare câte un astfel de accesoriu purtabil.

Samsung a intrat în horă chiar din 2013, în timp ce Apple a aștepat până în 2015.

Așadar, am putea spune că Samsung joacă în acest domeniu încă de la început, având o experiență de peste 5 ani.

Pentru 2018 gigantul sud-coreean a pregătit modelul Galaxy Watch, în mai multe versiuni. Ca design sunt propuse două dimensiuni de carcasă, de 42mm în culoarea neagră ori aurie și de 46mm în nuanță argintie. Există și două ediții în funcție de conectivitate, una denumită LTE, cealaltă Bluetooth.

Noi azi vedem cum se prezintă un Samsung Galaxy Watch de 42mm, în culoarea neagră, cu conectivitate Bluetooth.

Specificații detaliate pentru Samsung Galaxy Watch 42mm Bluetooth

Specificatii Samsung Galaxy Watch 42mm Bluetooth

Design

Am primit ceasul în cutia de retail, alături de standul cu rol de încărcător wireless, încărcătorul de priză cu cablu microUSB, o curea suplimentară și un ghid de pornire rapidă.

Samsung Galaxy Watch în ediția de 42mm îl văd potrivit pentru doamne sau domnișoare, dar și pentru bărbații ce-și doresc un smartwatch mai apropiat ca dimenisuni de un ceas convențional. Personal cred că aș fi preferat modelul de 46mm, ce aduce două avantaje majore, din punctul meu de vedere: ecran un pic mai mare și baterie mult mai generoasă, de capacitate aproape dublă – 472 vs. 270 mAh.

Trecând peste acest aspect, designul lui Samsung Galaxy Watch este orientat către cel sport, dar nu dus la extrem. Poate fi purtat fără probleme și la o ținută casual, dar nu-l consider suficient de elegant pentru sacou și cravată.

În jurul ecranului vedem un cadran notat 0, 5, 10…, 55, în jurul căruia avem o ramă circulară ce se poate roti. Reprezintă una dintre cele mai bune metode de a interacționa cu ceasul și de a controla funcțiile lui, fiind intuitivă și ușor de utilizat indiferent de situație.

Cele două butoane de pe laterala din dreapta au rol de Înapoi, cel de sus, respectiv Acasă, cel de jos. Cu ajutorul acestor două butoane, al ramei rotative și al ecranului tactil este extrem de ușor de a ajunge imediat chiar și la cele mai ascunse meniuri.

Pe spatele carcasei vedem senzorul HRM, ce poate măsura ritmul bătăilor inimii.

Samsung Galaxy Watch vine în cutie cu o curea gata montată, dar aduce în plus și una mai lungă. În cazul meu, cu o încheietură ce măsoară circa 19 cm în circumferință, mi s-au potrivit ambele curele. Cea scurtă am purtat-o la penultima gaură, pe cea lungă am fixat-o în a șaptea.

Ambele elemente ale curelei sunt extrem de ușor de desfăcut, nu ai nevoie de unelte speciale, eu m-am folosit de fiecare dată doar de unghii.

Din punct de vedere al construcției, chiar nu am nimic de reproșat. Dispozitivul se simte și chiar este solid, în timp ce materialele și finisările carcasei se situează la un înalt nivel calitativ. Cureaua pare un pic mai firavă, cauciucul este destul de elastic și chiar nu mă pot pronunța în ceea ce privește durabilitatea în timp.

Ecran și sunet

În cazul modelului primit la review avem de-a face cu un display Super AMOLED circular de 1.2 inch. Rezoluția este de 360 x 360 pixeli și astfel se crează o densitate de 278 ppi, pe care am găsit-o suficientă indiferent de conținutul afișat. Totul apare foarte bine conturat și nu sunt probleme nici cu cele mai mici fonturi.

Culorile sunt plăcute, vii, iar contrastul extrem de ridicat. Unghiurile de vizualizare sunt printre cele mai largi pe care le-am văzut, nu se pierde niciun pic din calitatea afișării nici la peste 170 de grade.

Luminozitatea este suficient de înaltă în majoritatea situațiilor, chiar dacă în bătaia directă a soarelui se pierde un pic din contrast, iar culorile par ceva mai palide. Lizibilitatea nu are totuși de suferit, totul poate fi ușor descifrat.

Ecranul este cu siguranță unul dintre punctele forte ale Samsung Galaxy Watch.

Sunetul este unul bun pentru un smartwatch, dar nu vă așteptați la unul similar cu cel primit de la un telefon. Iese din spatele unei micuțe grile de pe laterala din stânga. Calitatea este decentă, mai bună decât mă așteptam, dar intensitatea maximă mi-ar fi plăcut a fi mai ridicată.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Samsung Galaxy Watch folosește un chipset de proveniență internă, un Exynos 9110 cu procesor dual core tactat la 1.15 GHz. Pentru versiunea Bluetooth, precum cea primită de noi, sunt disponibili 768 MB de memorie RAM, în timp ce varianta LTE primește 1.5 GB de RAM. Însă noi rămânem la cea Bluetooth. Spațiul intern de stocare este de 4 GB, dintre care disponibili utilizatorului sunt circa 2.55 GB.

În această configurație și împreună cu sistemul de operare bazat pe Tizen, denumit Wearable și ajuns la versiunea 4.0 în cazul Samsung Galaxy Watch, avem parte de o experiență de utilizare extrem de plăcută. Nu există lag sau întâzieri în preluarea comenzilor, interfața se mișcă fluent în orice situație.

Avem parte de un meniu ce se întinde pe 3 pagini, ce pot fi parcuse prin intermendiul ecranului tactil, dar și mai simplu prin intermediul ramei rotative. Selecția se face mereu prin tap pe ecran, înapoi poți reveni cu butonul fizic de sus, iar pe ecranul de start, respectiv către fața de ceas aleasă, ajungi imediat prin apăsarea butonului de jos.

Astfel, setările se fac simplu, iar meniul, deși destul de stufos, este extrem de ușor de parcurs și de înțeles.

Avem destule fețe de ceas gata instalate, de la simple digitale ori tip analog, la clasice, sport sau moderne. În plus, în magazinul de aplicații găsești alte câteza zeci cel puțin interesante, ce pot oferi informații de bază sau chiar detalii despre vreme ori activitatea fizică.

Fețele de ceas preinstalate pe Samsung Galaxy Watch:

Conexiunea cu smartphone-ul se face prin Bluetooth și sunt acceptate telefoane care rulează de la Android 5.0 cu minim 1.5 GB RAM sau Apple iPhone 5 sau iOS 9 în sus.

Aplicația de smartphone ce-ți permite controlul tuturor funcțiilor și adăugarea de aplicații pe Samsung Galaxy Watch se numește Galaxy Wearable și poate fi găsită atât în Google Play Store, cât și în Apple App Store.

Capturi de ecran din aplicația Galaxy Wearable pentru Android:

Din punct de vedere al aplicațiilor preinstalate pe Samsung Galaxy Watch pot spune că avem destule, cu tot ceea ce este esențial pentru un astfel de dispozitiv fiind acolo. Multe dintre aplicații pot fi adăugate ca widget pe ecranele de start. Astfel, în stânga feței de ceas alese avem notificările, primite de pe smartphone-ul sincronizat, iar în dreapta putem adăuga câte widget-uri dorim. Putem pune unele precum Meteo, scurtături către anumite aplicații favorite, informații despre activitatea fizică, cu caloriile arse, pași și bătăi ale inimii, Memento, Calendar, Flipboard News Briefing, Barometru și Altimetru ș.a.

Meniul cu toate aplicațiile instalate poate fi accesat prin apăsarea butonului Acasă (cel de jos) când este afișată fața de ceas. Aici le găsim pe toate: Telefon, Contacte, Samsung Health, Galaxy Apps, Setări, Controler PPT, Samsung Flow, Căutare telefonul meu, Reminder, Muzică, Galerie, Meteo, Alarmă, Ora pe glob, Calendar, Bixby, Altimetru barometru și Știri pe scurt.

Ce am simțit că lipsește și aș fi preferat să găsesc pe Samsung Galaxy Watch sunt aplicații optimizate pentru dispozitiv purtabil precum WhatsApp, Facebook Messenger, Google Maps sau Waze, de ce nu Instagram sau alte. Este adevărat că primești notificările de la aceste aplicații instalate pe smartphone-ul conectat, dar parcă le-aș fi preferat a fi instalate de-a gata direct pe smartwatch.  

Capturi de ecran din meniul Samsung Galaxy Watch:

Conectivitate

Pentru a nu crea un capitol suplimentar, o să vorbesc aici și despre funcțiile speciale pe care Samsung Galaxy Watch le oferă, precum pedometru, determinarea calității somnului ș.a.m.d.

În primul rând, pedometrul mi s-a părut destul de exact în a calcula pașii făcuți de-a lungul unei zile. Poți seta un anumit număr de pași ca țintă, iar dispozitivul te va încuraja de-a lungul zilei spre a-ți atinge țelul.

De asmenea există monitorizarea sedentarismului, Samsung Galaxy Watch te avertizează atunci când ai petrecut prea mult fără a face mișcare și îți sugerează efectuarea măcar a câtorva pași, dar și exerciții precum răsucirea torsului, de exemplu.

Despre monitorizarea somnului o să spun ce am mai spus și cu alte ocazii: îmi poate spune orice acolo, nu am cum să știu când și pentru cât timp am dormit adânc sau nu…

HRM îți poate oferi informații pe loc despre numărul de bătăi pe minut al inimii, dar ajută și aplicațiile de fitness spre a calcula cât mai exact numărul de calorii arse și a întocmi un grafic concludent despre activitatea fizică.

Barometrul folosește un senzor integrat direct în smartwatch spre a oferi instant date despre presiunea atmosferică, iar modulul GPS cu A-GPS și GLONASS îți oferă date despre locație precum și despre altitudine.

Mai găsim desigur și Bluetooth în versiune 4.2 pentru conexiune cu smartphone-ul, dar avem și Wi-Fi în standarde 802.11 b/g/n pentru a conecta direct Samsung Galaxy Watch la rețeaua de internet.

Cu microfonul și difuzorul integrate poți prelua sau efectua apeluri telefonice prin smartphone-ul conectat. Am purtat astfel de convorbiri și trebuie să recunosc că Samsung Galaxy Watch s-a descurcat excelent. Atât vocea mea, cât și cea a interlocutorului era preluată, respectiv redată clar și fără nicio problemă, fără întreruperi sau pierderi calitative.

Totuși, o mică problemă am întâmpinat și nu știu dacă este de vină smartphone-ul meu, un Sony Xperia XZ, sau este o deficiență generală. Atunci când telefonul era conectat prin Bluetooth la Samsung Galaxy Watch și doream să efectuez un apel de pe telefon, în mai bine de jumătate din cazuri nu se putea. Fie persoana apelată nu mă auzea, fie nici măcar apelarea nu era dusă la capăt, rămânea mereu în așteptare, să zic așa. Repet, poate fi o problemă punctuală, cum la fel de bine poate fi una generală.

Autonomie

Samsung Galaxy Watch în varianta de 42mm integrează o baterie de 270 mAh. Aceasta se poate dovedi suficientă, dar poate și dezamăgi. Dacă în cazul smartphone-urilor spun mereu că modul de utilizare poate determina autonomii cu mult diferite de la utilizator la utilizator, aici este și mai și.

Vreau să spun că poți prinde chiar și 7 zile de autonomie dacă folosești Samsung Galaxy Watch mai mult ca și ceas clasic, doar cu ocazionale sincronizări cu telefonul. Dar te poți opri și la doar 10 – 12 ore dacă activezi absolut totul pe smartwatch, adică cu Allways On Display, conectivitate Bluetooth, GPS activat, monitorizare continuă a activităților ș.a.m.d.

În cazul meu, cu împerechere permanentă cu smartphone-ul, fără GPS activat, dar cu 2 conturi de mail, Facebook, WhatsApp și altele asemenea ce primesc constant notificări, am obținut circa 2 zile de autonomie. Asta cu ceasul afișat doar la nevoie, deci fără Allways On Display, ci cu activare automată la rotirea încheieturii sau la apăsarea de buton ori rotirea inelului.

Iată deci că autonomia nu este tocmai una de lăudat în cazul versiunii de 42mm, de aceea aș recomanda varianta de 46mm, ce aduce o baterie mult mai mare, de 472 mAh, care cred ar putea trece și de 3 zile într-un mod comun de utilizare, fără excese, dar și fără mari concesii.

Revenind la modelul testat, Samsung Galaxy Watch de 42mm se încarcă prea încet. Adică, la o baterie de 270 mAh mă așteptam să nu dureze mai mult de 30, hai să zicem 45 de minute, pentru un full. De unde, trebuie să aștepți nu mai puțin de 2 ore și jumătate. Mult, prea mult!

Totodată mi-ar fi plăcut ca ceasul să se poată încărca și printr-un port microUSB sau chiar USB Type-C, asta ca să nu fii nevoit a lua cu tine în călătorii acel modul special de încărcare wireless. Ar fi fost perfect dacă puteai folosi unul dintre încărcătoarele pe care oricum le vei avea la tine.

Preț

Samsung Galaxy Watch 42mm Bluetooth – 1.350 de lei pe PCgarage.ro

Concluzii

Ce mai rămâne de spus după ce am văzut și prețul? Merită luat în considerare? Chiar dacă poate părea scump, având în vedere experiența de utilizare și faptul că totul funcționează aproape perfect, precum și multitudinea de senzori și opțiuni, aș spune că da.

De data asta, pot afirma că Samsung nu a forțat nota cu prețul. Da, poți găsi ceasuri inteligente mult mai ieftine, dar Galaxy Watch este un produs ce beneficiază de experiența companiei, cu un sistem de operare bine pus la punct, personalizabil, ușor de folosit și cu un ecran de foarte bună calitate.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Samsung Galaxy Watch 42mm Bluetooth:

PRO

  • construcție solidă, materiale și finisări de cea mai bună calitate, etanșeitate 5 ATM și IP68;
  • utilizare facilă și intuitivă prin intermediul inelului rotativ, celor 2 butoane fizice și al ecranului tactil;
  • sistem de operare matur, cu multe funcții, ce rulează fluent tot timpul;
  • ecran de foarte bună calitate, culori vii, contrast înalt, luminozitate suficientă și unghiuri foarte largi de vizualizare;
  • mulți senzori și conectivitate completă;
  • extrem de multe fețe de ceas dintre care poți alege, magazinul dedicat este plin de astfel de opțiuni.

CONTRA

  • încărcarea completă a bateriei durează mult prea mult;
  • încărcarea acumulatorului se poate face doar cu modulul dedicat din pachet;
  • nu există direct pe ceas aplicații uzuale precum Facebook Messenger, WhatsApp, Google Maps, Waze sau altele asemenea.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.