Samsung pregăteşte lansarea unuia dintre cele mai ieftine modele din 2024 – Samsung Galaxy A06

/
/
22 iul. 24
/

Samsung rămâne liderul pieţei de smartphone-uri, în trimestrul al doilea compania sud-coreeană comercializând aproape 54 de milioane de unităţi şi atingând o cotă de piaţă de aproximativ 19% la nivel global.

Dacă în cazul Apple, companie ce ocupă locul al doilea în acest clasament, profitabilitatea este la cote înalte, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre Samsung. Mare parte dintre volume sunt generate de modele ieftine şi foarte ieftine, însă acestea sunt esenţiale pentru a permite producătorului sud-coreean să îşi menţină poziţia de lider al pieţei.

Un astfel de exemplu este şi viitorul Samsung Galaxy A06, un telefon ce nu va costa mai mult de 100 – 150 de euro, însă unul care se va vinde fără doar şi poate în milioane de exemplare.

Acest device a primit certificarea Bluetooth SIG, astfel că o lansare în perioada august – septembrie este foarte probabilă.

Din informaţiile existente în acest moment, Samsung Galaxy A06 ar urma să vină doar într-o versiune 4G only şi ar urma să fie echipat cu procesor octa-core MediaTek Helio G85 de tip octa-core realizat pe 12nm, ARM Mali-G52 2EEMC2 GPU, 6 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare şi baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 15W.

Dacă aceste detalii se vor confirma şi la nivel oficial, se pare că Samsung cam bate pasul pe loc, ba chiar dă înapoi dacă ne gândim că Samsung Galaxy A05 beneficiază în prezent de încărcare rapidă la 25W. Rămâne de văzut dacă vom avea ceva upgrade-uri la nivel de display şi ansamblu foto, două zone importante unde chiar ar trebui schimbat ceva.

Sursa: mysmartprice.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: tableta Samsung Galaxy A11 cu ecran de 8.7 inci poate fi achiziţionată la preţuri ce pornesc de la 585 lei, transport gratuit

Mai sunt câteva zile până la Paşte, iar dacă vreţi să oferiţi cadou o tabletă accesibilă, vin către voi cu o propunere interesantă din catogoria de buget.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final. 

5 funcții prin care Samsung Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4 ies în evidență

Samsung a prezentat alături de seria Galaxy S26 și două perechi de căști - Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4. Este interesant că fiecare model are un design distinct și funcții adaptate unor preferințe diverse.