Săptămâna Patimilor

/
/
29 mart. 10
/

        Aseară am revăzut filmul lui Mel Gibson intitulat, dacă îmi reamintesc corect, Patimile lui Hristos – un film foarte bine realizat. De efect este limba aramaica folosită de către actorii printre care se numără şi românca Maia Morgenstern cu rolul fecioarei Maria.
        Recunosc că m-a pus puţin pe gânduri. De multe ori neg, datorită formaţiei de istoric, faptele relatate în Biblie din urmă cu 2000 de ani. Dar dacă totul este veridic, ad literam. Iisus Hristos a murit pentru noi şi acum prin faptele noastre rele îi aducem în fiecare clipă suferinţa de pe dealul Golgota. Sper să înţelegeţi ce vreau să spun. Din păcate preoţimea, de fapt clerul ca să îi bag sub aceeaşi pălărie şi pe cei din ierarhia superioară bisericească, alterează ideile transmise de Iisus.
        Astăzi începe săptămâna Patimilor şi o să încerc să ţin acel post. Bineînţeles nu numai în sensul că nu o să consum carne, ouă şi lactate. Mai importantă este componenta sufletească. Să fim mai bun cu cei din jurul nostru.

Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.

TCL extinde gama de monitoare în Europa și lansează primul său monitor flagship OLED+

TCL își extinde gama de monitoare în Europa prin lansarea unei noi serii de modele. Gama include primul monitor flagship OLED+ al TCL, alături de modele QD-Mini LED, dezvoltate pentru a răspunde cerințelor clienților. TCL a dezvoltat tehnologia din spatele ecranului în mod susținut, de la ingineria de panouri de ultimă generație a CSOT, până…

Filmul As Deep as the Grave ar putea revoluţiona industria cinematografică (actorul Val Kilmer, decedat în 2025, va fi readus la viaţă şi va juca în film, totul generat cu AI)

Filmările la filmul As Deep as the Grave au început încă din 2023, însă Val Kilmer nu filmat niciun cadru, deoarece acesta era chinuit de o cumplită boală.