Șeful echipei din spatele Pixel Camera de la Google a venit la Adobe spre a dezvolta o aplicație Photoshop universală

/
/
21 iul. 20
/

Marc Levoy era șeful echipei din spatele Pixel Camera și a ales să plece în prima parte a lui 2020 de la Google. A fost o mișcare neașteptată, dar acum descoperim ce ne pregătește. A ajuns la Adobe, iar aceștia au precizat că l-au adus spre a-i oferi o misiune importantă, dezvoltarea unei aplicații Photoshop universale.

Despre Pixel Camera nu cred că are rost să mai scriu. Orice pasionat știe că software-ul de la Google ajută smartphone-urile cu capacități mai modeste spre a se descurca decent. Cel mai des se întâmpla ca Gcam-ul să fie pus pe telefoanele OnePlus.

Pe de altă parte, Marc Levoy a dezvoltat o sumă de tehnologii cu echipa sa, tehnologii ce de cele mai multe ori rămâneau pe smartphone-urile Pixel (HDR+, Night Sight, Astrofotografie). Acum are ocazia să-și pună amprenta mult mai puternic, Adobe își aduce aplicațiile pe toate telefoanele Android + iPhone.

Rămâne de văzut în cât timp vom primi aplicația Photoshop universală (amintită în comunicat alături de aducerea lui Marc Levoy în echipă și care le este scopul final). Ar fi excelent să avem o alternativă serioasă la aplicațiile de cameră preinstalate. Pe partea de editare nu spun că Adobe nu are punctele sale pro, dar parcă Snapseed mi se pare destul de greu de depășit.

Ar fi o piață de atacat pe fix ceea ce oferea Gcam-ul, o aplicație third-party care să aducă rezultate mai bune în ce privește fotografia și funcțiile integrate, indiferent că vorbim de un model mid-range sau premium. Ar fi loc de îmbunătățit chiar și pe vârfurile de gamă de la Samsung, Huawei etc.

Ultimul Pixel testat de către noi a fost Pixel 3 XL. Vedeți prin review ce rezultate aduce linia Pixel (fără o sumedenie de senzori la pachet).

Sursa: AndroidCentral.com
Categorii: Android
Cuvinte cheie: Adobe, android, Gcam, Pixel
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung testează interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17 pe aproape 50 de device-uri Samsung Galaxy (iată care sunt acestea)

Samsung pregăteşte noul val de actualizări, cel pentru interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17. Conform unor surse apropiate de producătorul sud-coreean, în prezent se testează la nivel intern această ultimă iteraţie software pe un număr impresionant de device-uri.

Trei smartphone-uri premium Xiaomi au primit deja actualizarea stabilă la Android 17

În general Xiaomi nu este un etalon când vine vorba de rapiditate în implementarea celor mai noi iteraţii Android, însă iată că în cazul Android 17 face prima mişcare şi anunţă deja disponibilitatea update-ului pe trei smartphone-uri premium.

10 smartphone-uri şi tablete Xiaomi / Poco / Redmi nu vor mai primi actualizări de niciun fel

Xiaomi nu are o politică uşor de înţeles când vine vorba de update-uri software (în stilul Samsung), însă măcar oferă informaţii oficiale actualizate destul de des pe diversele sale pagini dedicate.