Serviciul de streaming Disney Plus anunţă lansarea unui abonament ieftin, dar cu reclame

/
/
6 mart. 22
/

Reprezentanţii Disney au anunţat la începutul anului că din această vară serviciul de streaming Disney Plus va fi disponibil în alte 42 de ţări. Vestea bună pentru noi este că şi România se află printre aceste ţări, astfel că din vară ne vom putea uita cât dorim la seriale şi filme din lumea Disney, Marvel, Star Wars sau Pixar şi la documentare marca National Geographic.

În acest sfârşit de săptămână Disney a anunţat că în 2022 va lansa în Statele Unite ale Americii un abonament ieftin, dar cu reclame. Nu au menţionat cât va costa acest abonament, zvonurile din piaţă susţinând un preţ de 4.99 dolari / lună (în prezent cel mai mic abonament Disney Plus este de 7.99 dolari / lună).

Noul abonament cu reclame va fi implementat din 2023 şi în alte ţări, poate chiar şi în România. Momentan noi nu avem informaţii nici despre preţurile practicate din vară, însă în alte ţări europene cel mai ieftin abonament costă 8.99 euro / lună. Mă gândesc că şi la noi va fi ceva similar, iar abonamentul cu reclame estimez să ajungă în Europa pe la 4.99 euro / lună.

Cât despre Disney Plus, serviciul de streaming are în prezent peste 118 milioane de abonaţi la nivel global, însă compania şi-a setat un obiectiv de 230 – 260 milioane de abonaţi până în 2024. De aici şi toate aceste soluţii aşa zise ieftine.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Ce nu-ți spune nimeni despre alegerea primelor jocuri ca începător

Alegerea primului joc poate părea mai importantă decât este în realitate. Un începător învață comenzile, își găsește un ritm confortabil și decide cât timp poate aloca jocului. Ofertele recente ale platformelor indică un tipar de acces ușor de observat: bibliotecile cu selecții limitate, versiunile de probă și achizițiile clar definite coexistă acum cu magazinul digital…