Setează Apple un nou trend prin renunţarea la cartelele SIM ?

/
/
9 sept. 22
/

Ştim de foarte mult timp că Apple este un trendsetter, numeroase decizii aplicate în ultimii ani fiind preluate de restul producătorilor fără prea mari emoţii. Ideea din spatele Apple, una aplicată din vremea lui Steve Jobs, este aceea că utilizatorii “nu ştiu” că le trebuie sau nu un lucru / o caracteristică anume, astfel că gigantul american le arată “calea”.

Săptămâna aceasta Apple a lansat noua serie de smrtphone-uri iPhone 14. Aceasta este formată din patru modele: iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone 14 Pro şi iPhone 14 Pro Max. La nivel global toate vin cu un slot fizic pentru cartelă SIM, cât şi cu eSIM, însă nu şi în Statele Unite ale Americii şi Canada. În aceste două ţări noile iPhone-uri vor veni doar cu eSIM multiplu, adică nu vor avea lăcaş de băgat cartelă.

Infrastructura din Statele Unite ale Americii şi Canada permite această implementare, însă fără doar şi poate sunt şi alte ţări unde există operatori telecom capabili de o astfel de soluţie. În România avem Orange şi Vodafone, ambele companii oferind posibilitatea de utilizare eSIM.

Sunt şanse foarte mari ca din 2023 să vedem seria iPhone 15 doar cu eSIM multiplu în mai multe ţări (poate chiar şi ţara noastră) şi nu mare mi-ar fi mirarea ca şi ceilalţi producători să preia această variantă, pentru început în categoria flagship.

Care credeţi că sunt şansele ca în 3-4 ani cartelele SIM clasice să dispară ? Eu personal cred că foarte mari, Apple a setat deja trendul.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple a lansat oficial noile căşti wireless over-ear Apple AirPods Max 2 (detalii şi preţ)

Apple a lansat oficial noile Apple AirPods Max 2, a doua generaţie a căştilor over-ear premium. Acestea au primit din partea mărului muşcat destul de multe îmbunătăţiri, unele care vor conta în obţinerea unei audiţii plăcute:

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

iPhone 17e – detalii oficiale, imagini şi preţ

În urmă cu doar câteva ore, mărul muşcat a lansat oficial noul smartphone iPhone 17e. Acesta este cel mai accesibil telefon al seriei iPhone 17 şi se prezintă drept urmaş al modelului iPhone 16e.