Smartphone-urile 5G ar putea avea autonomii foarte modeste

/
/
22 ian. 19
/

Credeaţi că autonomiile din prezent sunt modeste ? S-ar putea ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să ne fie dor de actualele rezultate.

Ultimele informaţii culese de pe la diverşi producători nu sunt cele mai optimiste când vine vorba de autonomia smartphone-urilor 5G. Se pare că un astfel de device va consuma de două ori mai multă energie decât actualele terminale 4G, iar acest efort suplimentar va necesita şi un sistem de răcire actualizat.

Cei de la Huawei ar fi declarat presei chineze că modemurile lor 5G vor avea un consum de energie de 2.5 ori mai ridicat decât modemurile 4G actuale.

Pentru a păstra o autonomie cel puţin decentă, producătorii vor fi nevoiţi să implementeze pe noile smartphone-uri baterii mai mari, aspect care va duce şi la îngreunarea acestora (poate chiar şi la creşterea în greutate şi dimensiuni).

Este clar că viitorul va fi al tehnologiei 5G, însă dacă până acum preţul şi acoperirea erau cele mai puternice temeri ale noastre, mai nou pe listă se adaugă şi autonomia. Soluţii vor exista cu siguranţă, rămâne de văzut cât de repede vor fi adoptate.

Sursa: mobilissimo.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil pregăteşte asaltul pentru 2027 şi se apropie foarte mult de Orange, încă liderul pieţei telecom după numărul de clienţi

Grupul DIGI a publicat rezultatele financiare aferente celui de-al treilea trimestru din 2026, iar rezultatele continuă să prelungească şedinţele operaţionale din birourile concurenţei.

Intenţionat sau nu, în 2025 am avut peste 200 de secţionări ale cablurilor de fibră optică în România

Reţeaua naţională de fibră optică este o infrastructură critică, cu ajutorul ei avem astăzi flexibilitatea de a naviga pe internet, de a face plăţi electronice sau de a vorbi la telefon. Din păcate nu prea avem grijă de ea, iar efectele se văd imediat.

Digi Sport şi Prima Sport pierd competiţii sportive importante pe bandă rulantă (ce altă competiţie au pierdut recent?)

Piața drepturilor de televizare din România trece prin reconfigurări masive, iar obiceiurile consumatorilor de sport se schimba vizibil. Dacă în ultimul deceniu Digi Sport și Prima Sport au transmis cele mai importante întreceri sportive pe cablu, ultimele sezoane au adus o migrare accelerată a competițiilor majore către mediul digital, cu trustul Pro TV și platforma…