Smartphone-urile Homtom la preţ redus în oferta unui retailer chinez

/
/
5 apr. 16
/

Homtom nu este un brand foarte cunoscut în ţara noastră, iar până astăzi nu am apucat să testăm un astfel de device pentru a spune cât de bine se descurcă într-o utilizare de zi cu zi. Compania din spatele acestor smartphone-uri a fost lansată în septembrie 2014 şi face parte din grupul Doogee.

Homtom comercializează în special telefoane de buget, device-uri cu o autonomie ridicată şi specificaţii decente la preţuri corecte. În perioada 6 – 10 aprilie începând cu ora 12:00 (ora României) în fiecare zi unul dintre terminalele Homtom va putea fi achiziţionat la preţ redus în limita a 30 de unităţi pe gearbest.com astfel:

Homtom-HT5

6 aprilie: Homtom HT3 – smartphone cu procesor quad-core, 1 GB RAM, 8 GB spaţiu de stocare, display de 5 inci cu rezoluţie HD, cameră foto de 8 megapixeli (prin interpolare), conectivitate 3G şi baterie de 3000 mAh la doar 39.99 dolari (157 lei);

7 aprilie: Homtom HT7 – smartphone cu cu procesor quad-core, 1 GB RAM, 8 GB spaţiu de stocare, display de 5.5 inci cu rezoluţie HD, cameră foto de 8 megapixeli (prin interpolare), conectivitate 3G şi baterie de 3000 mAh la doar 39.99 dolari (157 lei);

8 aprilie: Homtom HT6 – smartphone cu procesor MediaTek quad-core, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, display de 5.5 inci cu rezoluţie HD, cameră foto de 13 megapixeli (prin interpolare), 4G şi baterie de 6250 mAh la doar 99.99 dolari (393 lei);

9 aprilie: Homtom HT7 Pro – smartphone cu procesor quad-core, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, display de 5.5 inci cu rezoluţie HD, cameră foto de 13 megapixeli (prin interpolare), 4G şi baterie de 3000 mAh la doar 69.99 dolari (275 lei);

10 aprilie: Homtom HT3 Pro – smartphone cu procesor quad-core, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, display de 5 inci cu rezoluţie HD, cameră foto de 13 megapixeli (prin interpolare), 4G şi baterie de 3000 mAh la doar 69.99 dolari (275 lei).

Toate aceste telefoane sunt disponibile în depozitul din China, de aceea trebuie menţionat că veţi mai plăti şi 20% TVA (transportul este gratuit).

Homtom-HT6-2

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.