Smartphone-urile Meizu ar putea ajunge pe canal oficial în România

Smartphones
/
/
10 mart. 25
/

În 2024 Meizu anunţa că păreseşte oficial piaţa telefoanelor inteligente, compania urmând a-şi orienta eforturile spre dezvoltarea de tehnologii AI.

Între timp însă divizia mobile a celor de la Meizu a fost cumpărată de Dreamsmart Group, o companie din China ce furnizează software pentru maşini electrice, telefoane inteligente, accesorii inteligente şi multe alte device-uri. Soluţiile sale software sunt de tipul multi-device integration, tocmai de aceea a încheiat un parteneriat cu producătorul auto Geely pentru implementarea unui întreg ecosistem maşină – smartphone.

Dreamsmart Group a început să lanseze noi smartphone-uri sub brandul Meizu, iar pentru acestea există în spate o amplă strategie de dezvoltare globală. În ultimele luni telefoanele Meizu au ajuns pe canal oficial în 30 de pieţe noi, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat acestea vor fi disponibile şi în Asia de Sud-Est, Europa Centrală, Europa de Est şi America Latină.

Lansările Meizu se fac în general în acele pieţe unde există oficial şi Geely, în unele ţări fiind promovate la pachet.

Geely există de anul trecut şi în România, iar cum evoluţia Meizu spre Europa de Est este prinsă în planul de dezvoltare, sunt şanse foarte mari ca până în 2026 să avem pe canal oficial smartphone-uri Meizu în ţara noastră.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.