Acest review marchează o premieră pentru mine: este prima recenzie la un smartwatch și, de fapt, prima dată când folosesc ceva mai mult timp un astfel de gadget.
Dacă până să utilizez un smatwatch le dădeam mari șanse acestor dispozitive, acum, după ce am petrecut câteva zile cu unul la mână, nu mai sunt atât de sigur de viitorul lor. Probabil și faptul că nu am avut de-a face cu un smartwatch de la o companie cu ceva experiență în domeniu a contribuit, dar, per total, nu cred că o să mă vedeți prea curând folosind așa ceva zilnic. Poate pentru un alt review, da, dar nu mă voi pune în situația de a cumpăra așa ceva.
De ce am făcut această afirmație veți vedea la sfârșitul materialului, până atunci puteți parcurge fiecare capitol în parte spre a înțelege mai exact cum am ajuns la concluzii.
Specificații pentru Atongm W008:
Design
Pe Atongm W008 l-am primit de la everbuying.net fără cutia de retail sau accesoriile ce vin în aceasta.
Prima oară am remarcat faptul că ceasul este construit în parte din metal. Cred că este vorba de oțel inoxidabil polișat, dar nu sunt sigur. Metal este în mod cert, dar nu știu exact ce aliaj. Oricum, doar partea ce înconjoară ecranul și care se lasă ușor pe laterale este confecționată din acest material, restul smartwatch-ului fiind din plastic.
La o a doua privire, îți dai imediat seama că avem parte de o copie destul de fidelă a lui Samsung Gear 2. Dacă ar fi fost prezent și butonul fizic de la baza ecranului și nu grila difuzorului, cu greu ai fi putut deosebi Atongm W008 de Samsung Gear 2.
Inclusiv cureaua din cauciuc seamănă leit cu cea prezentă pe ceasul inteligent din Coreea de Sud. Camera foto este amplasată și ea tot acolo unde ar fi în cazul Gear 2.
Apoi avem portul microUSB, plasat pe laterala din dreapta, sub un căpăcel, alături de microfon, iar pe marginea din stânga se află butonul on/off și care trezește la viață sau închide ecranul.
Bateria de 350 mAh se află sub un capac de plastic de pe spatele ceasului. Acesta se desface foarte greu. Eu nu am reușit să am acces la baterie decât după ce am folosit o șurubelniță cu cap plat.
Acumulatorul poate fi îndepărtat din locașul său, iar astfel avem acces la slotul pentru cartela de tip micro sim și la slotul pentru cardul microSD.
Construcția lui Atongm W008 este una foarte solidă, materialele sunt cel puțin corecte pentru plaja de preț în care concurează acest gadget, iar finisările cred că puteau fi doar puțin mai bune. Nu sunt deloc mari probleme, doar că la o inspecție atentă se pot observa unele margini nu tocmai bine lucrate. Nu există în schimb lufturi evidente, iar la final pot spune că din punct de vedere al design-ului Atongm W008 nu se prezintă deloc rău. Asta dacă vă place cum arată Samsung Gear 2.
Ecran și sunet
Atongm W008 se prezintă la apel cu un ecran sensibil la atingere cu diagonală de 1.54 inci și rezoluție 240 x 240 pixeli. Este un LCN TN ce dispune de o luminozitate destul de ridicată și care afișează niște culori plăcute. Păcătuiește în schimb la unghiurile de vizualizare (cele stânga/dreapta nu sunt rele, dar cele sus/jos sunt extrem de limitate) și la conturarea imaginilor și a textului.
Cu o rezoluție de 240 x 240 pixeli pe o diagonală de 1.54 inci avem parte de o densitate de 220 ppi, ce ar trebui să fie suficientă în majoritatea cazurilor. Nu se întâmplă asta și deci pixelii sunt destul de ușor de observat la o privire mai atentă.
Răspunsul la atingere este foarte fin și exact, ceva la care pot să spun că nu mă așteptam.
Sunetul primit prin difuzorul de la baza ecranului este incredibil de puternic și chiar suficient de clar. Nu există deloc bass, dar nici nu ai cum să vrei mai mult de la un smartwatch.
Portul microUSB poate fi folosit și cu căști ce se pot lega prin astfel de conectivitate. Nu știu câți dintre voi veți cumpăra căști cu conectivitate prin microUSB dacă nu primiți așa ceva direct din pachet, doar pentru a-l folosi pe Atongm W008 la ascultat muzică. Eu nu am astfel de căști, deci nu mă pot pronunța despre sunetul primit prin portul microUSB.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Chipset-ul pe care se bazează Atongm W008 este unul de proveniență MediaTek și anume MTK6260A. Nu am găsit prea multe detalii despre acest SoC, dar se pare că folosește un procesor single core la 360 MHz. Memoria RAM am găsit că ar fi de 128 KB, iar spațiul de stocare intern este de circa 500 KB. Noroc că cel din urmă poate fi extins cu un card microSD. Capacitatea maximă acceptată pentru acest card este, se pare, de 32 GB.
Nu cred că ansamblul hardware contează prea mult atunci când vorbim de un smartwatch ce rulează un sistem de operare propriu. Acesta poate fi optimizat să ruleze fluent chiar și pentru specificațiile modeste ale lui Atongm W008.
Iar sistemul de operare chiar rulează bine, fără lag în majoritatea timpului. Perioade ceva mai mari de așteptare întâlnim atunci când sunt salvate poze sau clipuri video și alte astfel de operațiuni. În rest, nimic nu-i pune mari probleme ansamblului hardware prezent sub carcasa lui Atongm W008.
Pentru a trezi ecranul la viață este suficient să apăsăm butonul on/off sau sa facem swipe pe ecran din orice direcție – stânga, dreapta, sus, jos. Mai mult, ieșirea din modul stand by poate fi făcută și prin double tap – două atingeri scurte pe ecranul stins și acesta se aprinde ca prin minune.
Inițial este afișat ceasul în mod clasic. Dacă vrei doar să vezi cât este ora, nu mai execuți nicio manevră. Dacă, în schimb, vrei să ajungi către meniul sistemului de operare trebuie să faci swipe. Iarăși în orice direcție ai face acest lucru ești trimis către ecranul ”home”.
Ca să nu mai tot repet, în esență, prin meniul sistemului de operare te descurci cu swipe-uri – mișcări ale degetului pe ecran dintr-o direcție în alta.
Odată ce ai plimbat degetul către orice direcție pe ecranul home, ești trimis în meniul cu iconuri. Aici sunt nu mai puțin de 30 de iconuri, câte 4 pe primele 7 pagini și 2 pe ultima.
Nu avem parte de magazin de aplicații sau de posibilitatea de a instala alte softuri. În consecință, o să prezint aplicațiile preinstalate pe Atongm W008 și funcționarea acestora:
- Dialer – meniul de unde poți iniția apeluri direct prin intermediul ceasului, atunci când acesta folosește o cartela sim;
- Messaging – de aici poți trimite SMS-uri. Tastatura ce se arată când vrei să scrii mesaje este incredibil de exactă. Este una ”full qwerty” cu care, dacă ești suficient de atent, poți realiza performanța de a scrie un mesaj fără nicio greșeală. Asta dacă ești foarte atent. Tot în meniul Messaging poți vedea Inbox-ul, Outbox-ul, Draft-urile și alte setări pentru SMS-uri;
- Phonebook – agenda proprie a ceasului sau cea a smartphone-ului cu care este conectat;
- BT Dialer – meniul de unde poți iniția apeluri de pe smartphone-ul cu care este împerecheat ceasul;
- Bluetooth – meniul cu setări pentru conexiunea bluetooth;
- Call history – istoricul apelurilor inițiate, primite, ratate sau toate laolaltă;
- Settings – meniul ce grupează setările smartwatch-ului: Digital Clock Layout – patru moduri dintre care puteți alege, Common settings, Notification settings, Connectivity, Security settings, About watch, Restore settings;
Cele patru moduri în care poate fi afișat ceasul clasic:
- Profiles – poți alege între General, Meeting, Outdoor (toate acestea pot fi modificate) și Silent (poate fi doar activat fără a se face modificări);
- Audio Player, Video Player, Sound Recorder, Camera – nu cred că mai necesită descriere;
- Photos – galeria de imagini;
- Themes – 4 teme ce pot fi alese pentru modul în care este afișat fundalul și iconurile;
- Browser – nu am reușit să-l fac să funcționeze;
- Pedometer – nu a funcționat;
- Sleep monitor – nu a funcționat;
- Prolonged Sitting – îți reamintește la un interval de timp stabilit de tine să te ridici dacă ai stat în aceeași poziție;
- Personal – introduci date personale precum înalțimea, greutatea, data nașterii și sexul. Probabil pentru a fi folosite de aplicația Pedometer;
- Remote capture – poți capta imagini de la distanță folosind camera foto a smartphone-ului cu care este împerecheat ceasul. Nu am găsit aplicația necesară smartphone-ului pentru a folosi această funcție a ceasului;
- Notofication – setezi ce notificări vrei să primești dintre cele de pe smartphone. Din păcate link-ul care ar trebui să mă conducă către aplicația pentru smartphone nu funcționează și nu am găsit un software echivalent;
- Anti-lost – ești avertizat dacă te îndepărtezi prea mult de smartphone-ul cu care este împerecheat ceasul. Această opțiune poate fi activată sau dezactivată oricând;
- File Manager – accesezi, muți sau copiezi fișiere din memoria ceasului sau de pe cardul microSD;
- Calculator, Calendar (nu poate fi sincronizat cu cel de pe smartphone), Alarm, Ebook reader – pe bune, Ebook reader pe un ecran de 1.54 inci!;
- qq – aplicație în chineză ce nu funcționează;
- FM radio – funcționează doar dacă sunt conectate căști prin microUSB ce acționează și ca antenă. Cum nu dispun de astfel de accesorii nu am folosit nici aplicația radio.
După cum puteți observa din paragrafele de mai sus, utilizarea Atongm W008 este foarte limitată din cauza software-ului. Multe aplicații nu funcționează deloc, altele îți dau un cod QR sau un link care ar trebui să te trimită cu smartphone-ul către o aplicație care însă nu este de găsit.
Ecranul Home în prima imagine, aplicațiile preinstalate în următoarele:
Conectivitate
Atongm W008 nu este doar un smartwatch, ci chiar un phonewatch. Asta din cauză că poate acomoda o cartelă micro sim prin intermediul căreia poate iniția sau primi apeluri și gestiona SMS-uri. Și cam atât.
Pe lângă suportul pentru cartela sim, mai avem bluetooth 3.0 cu care ne putem conecta la smartphone și port microUSB pentru a încărca bateria ceasului și pentru a conecta dispozitivul la computer și a gestiona fișierele de pe el, dar care acționează și ca ieșire audio.
L-am folosit pe Atongm W008 pentru câteva apeluri și pot spune că se descurcă onorabil. Difuzorul extern este suficient de puternic pentru ca toată lumea dintr-o încăpere să audă ce-ți transmite partenerul de discuție (fie că vrei asta, fie că nu vrei), iar microfonul este suficient de sensibil spre a-ți percepe vocea și de la o distanță mai mare de 1 metru. Totuși peste această valoare, este necesar să crești un pic tonalitatea.
Cameră foto și video
Ei bine, da. Uite că avem și capitolul cameră foto și video. Atongm W008 încorporează un senzor de, se pare, 3 Megapixeli. Pozele au o rezoluție maximă de 2048 x 1536 pixeli, iar clipurile video sunt captate la maximum 320 x 240 pixeli.
Rezultatele sunt mediocre, ca să nu spun chiar slabe. Până la urmă vorbim de un smartwatch și nu de un telefon, cu atât mai puțin de o cameră foto. Ideea este că dacă poți ține ceasul nemișcat câteva secunde bune poți avea și rezultate cât de cât bune. Un exemplu este prima poză din galeria următoare.
Chestia este că nu prea știi când este captată imaginea. Apeși pe simbolul corespondent de pe ecran și se aude un sunet de confirmare. Doar că nu neapărat atunci este captată fotografia. Trec câteva secunde bune până este afișat rezultatul. Până atunci, pe ecran apare ”Saving Image” doar că nu știu când exact se întâmplă asta…
Clipurile video la 240p sunt și mai nereușite ca pozele, neoferind niciun fel de detalii. Practic sunt aproape inutilizabile.
Autonomie
Sincer, atunci când am parcurs prima dată specificațiile lui Atongm W008 și am ajuns la capacitatea bateriei mă așteptam la o autonomie rezonabilă. Acumulatorul de 350 mAh ar fi trebuit să reziste măcar o zi întreagă.
Nu este nici pe departe cazul, într-un scenariu mediu de utilizare oprindu-se la numai 6 – 7 ore. Folosit ceva mai intens nu va trece de 4 ore, iar forțat la maximum nu ajunge nici măcar la o oră (cu ecranul pornit mai tot timpul la intensitate maximă).
Preț
Atongm W008 – 40.31 dolari la EverBuying.net
Concluzii
Acum am ajuns la momentul în care vă explic de ce momentan nu am încredere în aceste dispozitive numite smartwatch-uri. În primul și în primul rând pentru că îmi plac prea mult ceasurile. Da, ați citi bine: îmi plac prea mult ceasurile! Momentan am patru, cam de patru feluri: unul sport cu ecran digital, unul sport rezistent la șocuri, unul casual cu brățară din metal și unul clasic, elegant, cu cadrane suplimentare pentru ziua săptămânii, data și formatul orei și curea din piele.
Ori, aceste smartwatch-uri nu prea sunt ceasuri. Adică stau cu un ecran stins la mână și pentru a vedea ora trebuie să apăs un buton sau să ating ecranul? Păi și dacă am mâna dreaptă ocupată?!
În fine. Acesta ar fi cel mai important motiv pentru care eu nu o să cumpăr prea curând un smartwatch.
Apoi vin problemele pe care le-am întâlnit cu Atongm W008: aplicații care nu funcționează deloc, precum lipsa notificărilor de pe smartphone (un must have în opinia mea), imposibilitatea de a instala aplicații, autonomie de-a dreptul enervantă ș.a.
Cele mai importante puncte pro sau contra pentru Atongm W008:
PRO
- construcție solidă, materiale corecte și finisări decente;
- sistem de operare simplu, ce rulează fluent, nu se blochează;
- slot pentru cartela sim – ceasul poate fi folosit și ca telefon fără a fi conectat la smartphone;
- slot pentru card microSD;
- difuzor extern suficient de puternic;
- cameră foto integrată. Chiar dacă oferă rezultate slabe, ea este acolo și se poate dovedi utilă în unele cazuri;
- luminozitate intensă și culori plăcute pentru ecran, alături de răspuns la atingere sensibil și exact.
CONTRA
- ecran cu unghiuri de vizualizare sus/jos prea restrânse și imagini ce apar ușor pixelate;
- funcționalitate limitată de imposibilitatea de a instala aplicații, precum și de nefuncționarea unora preinstalate (cea mai importantă este cea privind notificările de pe smartphone, dar și pedometru sau monitorizarea somnului pot fi trecute aici);
- autonomie mult prea redusă oferită de baterie. Practic, trebuie încărcat și de două ori pe zi;
- poate fi cumpărat doar prin intermediul magazinelor chinezești. Asta înseamnă fără garanție, timp mare de așteptare pentru produs și probabilitatea de a plăti alte taxe suplimentare față de prețul afișat în magazinul online.