SMS-ul împlinește 20 de ani de folosință

/
/
3 dec. 12
/

SMS-ul este atât de folosit în ziua de astăzi încât este greu de crezut că primul SMS a fost transmis cu doar 20 de ani în urmă. Pe data de 3 decembrie 1992, Neil Papworth – un inginer din Marea Britanie –  a trimis prin intermediul computerului său mesajul „Merry Christmas” către Richard Jarvis, deținătorul unui telefon Orbitel 901 ce era abonat la rețeaua Vodafone.

Papworth nu a primit un răspuns la mesajul său deoarece la momentul respectiv nu se putea trimite un mesaj scris prin intermediul telefonului. Abia în anul 1993, Nokia a prezentat primul telefon mobil ce oferea această opțiune.

Inițial, trimiterea mesajelor scrise era un serviciu gratuit, dar în anul 1994 Vodafone a implementat serviciul contra-cost. Popularitatea mesajelor scrise a crescut substanțial în anul 1995, după inventarea tehnologiei textului predictiv (T9). Totodată, s-a impus o limită de 160 de caractere pentru un SMS, prin urmare modalitatea de scriere a diferitelor cuvinte a suferit schimbări puternice, before a devenit be4, by the way – btw, together – 2gether, great – gr8, și așa mai departe.

Se estimează că 4 miliarde de oameni folosesesc SMS-ul pentru a comunica. Totuși, pentru prima dată de la introducerea acestei modalități de comunicare, frecvența utilizării mesajelor scrise este în scădere. De exemplu, în Marea Britanie numărul de SMS-uri/an a scăzut de la  39.7 miliarde la 38.5 miliarde. În ianuarie, compania finlandeză Sonera a afirmat că numărul mesajelor trimise cu ocazia Crăciunului din anul 2011 a fost de 8.5 milioane, față de 10.9 milioane trimise în anul precedent.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că SMS-urile nu vor mai fi folosite. Companiile de telefonie mobilă au câștigat aproximativ 500 de miliarde de dolari de pe urma lor iar în următorii 7 ani se preconizează un profit de încă un trilion de dolari.

Cam câte SMS-uri scrieți pe zi?

Sursă: The Guardian
Categorii: Arhiva
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.