Șocant, incendiar, suntem spionați! [editorial]

/
/
2 dec. 11
/

Subiectele „preferate” ale acestei săptămâni sunt Ziua Naționlă (la pachet cu scandalurile de rigoare) și „dezvăluirile incendiare” legate de Carrier IQ. Evident, din cele două subiecte, am ales „subiectul incendiar”. De ce? Deoarece am observat un anumit „trend”, atât în presa națională cât și în cea internațională, pe care doresc să îl dezic.

Observ că marea majoritate a populației a fost de-a dreptul surprinsă de „descoperirea” unui soft de monitorizare. Oamenii au fost „oripilați” de faptul că cineva, undeva, știe totul despre ei.

Deci, dacă tot suntem la categoria „dezvăluiri șocante” marca Elodia, lăsați-mă să fiu poate singurul cetățean care nu e nici șocat, nici oripilat. De asemenea lăsați-mi vă rog plăcerea să vă fac și eu câteva „dezvăluiri incendiare”. Tot ce vorbești la telefonul mobil este monitorizat și toate convorbirile tale sunt stocate, fie chiar și sub forma de text. Toate SMS-urile pe care le-ai trimis și le-ai primit sunt monitorizate și stocate. Telefonul tău raportează constant locația ta, fie că ești în țară sau în afara țării. Indiferent de modelul telefonului, asta ca să eliminăm mitul „nu ne luăm smartphone-uri, că ne pot monitoriza!”.

Și dacă tot a venit vorba de smartphone-uri, poate ar trebui să ști că smartphone-ul tău are posibilitatea să facă/trimită poze fără acordul tău, îți monitorizează toate emailurile și pozitia geografică exactă (dacă are GPS).

Haideți să mergem puțin mai departe de „sfera” telefoanelor mobile. Toate mailurile tale sunt monitorizate, în special de Yahoo si Gmail. Toate conversațiile tale pe Yahoo! Messenger, Skype, Gtalk, chiar și BBM, sunt monitorizate. Profilul tău de Facebook știe totul despre tine – culmea, cu acordul tău. Ai avut vreodată curiozitatea să citești Terms of Service și Privacy Policy?

În țările ceva mai avansate există, în majoritatea spațiilor publice, sisteme de monitorizare și recunoaștere vocală/facială.

Dacă informațiile de mai sus te-au surprins, dacă instinctul tău este să-mi spui „dom-le, ai o problemă cu teoria conspirației!”, atunci lasă-mă să-ți spun un singur lucru, după care ești liber să mă contrazici: dragul meu, ești naiv!

Haideți să nu fim copii, să ne ascundem după deget. Trăiești într-o lume monitorizată. Ești un om controlat și manipulat. Manipulat în primul rând prin radio și TV, prin Internet, prin tot ce se întâmplă în jurul tău. Obișnuiește-te cu ideea. Sau mută-te în vârf de munte, fără curent, fără apă, fără gaz, fără telefon mobil, fără internet. Poate atunci vei fi ceva mai liber decât ești acum.

Este această „monitorizare generală” un lucru bun? Nu știu. Poate că da, poate că nu. Personal sunt împăcat cu ideea deoarece nu am nimic de ascuns și consider că toate aceste lucruri se fac pentru binele și siguranța majorității. Totuși „binele și siguranța majorității” e, fără doar și poate, un mare clișeu.

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: spionaj, Wikileaks
Razvan Rosca
Fondator Gadget.ro. Scrie atunci când timpul îi permite. Axat pe partea de productivitate.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

TOP 3: Motive pentru care nu m-aş porta la Digi Mobil

M-am gândit să facă o serie de şase articole în care să expun cele mai importante trei motive pentru care m-aş / nu m-aş porta la Digi Mobil, Orange sau Vodafone. Voi începe cu cele trei motive pentru care nu m-aş porta la unul dintre cei trei operatori, iar cel care sparge gheaţa este Digi…

Am văzut Animals (Animale), filmul numărul 1 pe Netflix în data de 12 octombrie 2026, iar acesta dezămăgeşte destul de mult, chiar dacă ideea nu este rea

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.