Sonos Play și Era 100 SL – două noi boxe ce pot fi folosite ca atare sau integrate în ecosistem

Hardware
/
/
12 mart. 26
/

Sonos a anunțat două noi modele de boxe – Sonos Play și Sonos Era 100 SL. Conform companiei, ambele sunt concepute pentru a simplifica atât intrarea în ecosistemul companiei, cât și extinderea unui sistem audio existent. Lansarea marchează o revenire la ideea de produse esențiale, compatibile pe termen lung și integrate într-o platformă comună.

Sonos Play este o boxă portabilă, dar care poate face parte din sistemul Sonos existent. Este prezentată ca cea mai versatilă boxă din portofoliul companiei. Conectarea prin Wi‑Fi permite gruparea cu alte boxe sau asociere stereo, în timp ce baza de încărcare wireless o menține pregătită pentru utilizare în casă. Există totodată și Bluetooth multipunct, care dă posibilitatea de a grupa până la patru boxe Sonos Play sau Move 2 prin Bluetooth.

Bateria integrată îi asigură o autonomie de până la 24 de ore, dar poate acționa și ca baterie externă de la care să poți încărca alte dispozitive compatibile, precum smartphone sau tabletă. Cureaua detașabilă și rezistența la apă și praf conforme cu standardul IP67 extind posibilitățile de folosire. Compatibilitatea cu serviciile de streaming este suficient de extinsă, cu control prin aplicația Sonos, AirPlay 2, Spotify Connect și servicii vocale.

Sonos Era 100 SL este o versiune simplificată a modelului Era 100, fără microfon și cu un set de funcții de bază. Este gândită ca o opțiune de intrare în ecosistemul Sonos, dar poate fi folosită și individual.

Sonos promite un sunet amplu pentru utilizare singulară, dar și posibilitatea de a fi integrată ulterior într-un sistem mai mare. Așadar, exită compatibilitate pentru extinderea sistemului existent, prin asociere stereo, adăugarea unei noi camere sau integrarea într-un setup home theater.

Chris Kallai, VP of Product Creation, rezumă poziționarea modelului astfel: „Prima boxă pe care o aduci acasă ar trebui să ofere un sunet complet de una singură și să devină și mai bună pe măsură ce sistemul Sonos se extinde.”

Ambele modele vor fi disponibile pentru precomandă începând cu 10 martie 2026 pe sonos.com și prin parteneri locali precum eMAG, AVstore și Audio Monkey. Livrările sunt programate să înceapă pe 31 martie 2026.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

TCL cumpără 51% din acţiunile businessului de home entertainment al Sony pentru o sumă modică

În primele zile ale acestui an am aflat că Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited au încheiat un parteneriat, unul care spune că bussinesul de home entertainment al Sony ajunge sub conducerea TCL (vorbim de tot ce înseamnă televizoare, sisteme audio, receivere şi componente audio AV, accesorii audio etc.)

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.