Sony Xperia XA Ultra – display de 6 inch și cameră frontală de 16 Megapixeli cu OIS

/
/
17 mai 16
/

Așa cum deja am aflat, divizia de telefoane mobile a celor de la Sony se va axa pe viitor strict pe gama X. Iată că în această serie își face azi debutul modelul Sony Xperia XA Ultra, ale cărui specificații sunt cel puțin ciudate.

Spun asta fiindcă noul phablet al companiei nipone aduce printre cele mai performante camere foto, le adaugă 3 GB de RAM și un design cu margini laterale aproape inexistente, dar le alătură un procesor MediaTek nu tocmai dintre cele mai puternice și o baterie de 2700 mAh. Până la urmă contează mai mult pe câte dintre dorințele clienților se va mula noul produs și mai puțin cele relatate până aici.

Cu un senzor principal Exmor RS de 21.5 Megapixeli și dimensiune de 1/2.4 inch, Sony Xperia XA Ultra vrea să-i atragă pe cei ce pun mare preț pe calitatea pozelor. Și mai important pentru aceștia este camera frontală de 16 Megapixeli cu stabilizare optică a imaginii (OIS). Acest senzor face și el parte din gama Exmor RS, dispune de lentile cu unghi larg – 88 grade și include funcții avansate pentru fotografia în lumină slabă.

Sony Xperia XA Ultra

Cum se vor comporta în realitate aceste două camere rămâne să vedem în lunile ce urmează, până acum totul pare promițător. Pe amatorii de capturi video nu-i va impresiona însă faptul că niciuna dintre camere nu filmează la rezoluție 4K, ambele oprindu-se la clasicul Full HD 1080p.

Specificații detaliate pentru Sony Xperia XA Ultra:

  • ecran IPS de 6 inch cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, densitate de 367 ppi, protejat cu sticlă ușor curbată de tip 2.5D rezistentă la zgârieturi;
  • procesor MediaTek MT6755 Helio P10 de tip octa-core la 2.0 GHz pe ARM Cortex-A53, GPU Mali-T860MP2, 3 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 200 GB;
  • 4G LTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Wi-Fi Direct, DLNA, bluetooth 4.1, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, radio FM cu RDS, microUSB și jack de 3.5 mm;
  • Android 6.0.1 Marshmallow;
  • cameră principală de 21.5 Megapixeli, auto-focus hibrid (detecție de fază și de contrast), filmează 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli, LED flash, OIS, filmează 1080p;
  • baterie de 2700 mAh;
  • greutate de 202 grame, grosime de 8.4 mm.

 

Sursa: SonyMobile.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Bursa zvonurilor: iPhone Air 2 și iPhone 18 apar în imagini ce relevă carcasa – care dintre ele are ramă de titan și cameră duală pe spate în premieră?

Au apărut unitățile de tip dummy cu iPhone Air 2 și iPhone 18, iar pe baza lor putem trage mai multe concluzii despre cele două smartphone-uri Apple ce urmează a fi lansate în primăvara lui 2027.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.