Trebuie să precizez din start că Sony XZ2 l-am testat alături de cutia de retail pe când XZ3 l-am făcut rost de la Orange România în versiunea prototip de test. Software-ul nu era cel final, iar la nivel de interfață, aplicații preinstalate etc vă invit să parcurgeți recenzia lui XZ2 (ambele cu Android 9 Pie și interfața grafică dezvoltată de compania japoneză).

Sony Xperia XZ3 a fost prezentat în cadrul IFA Berlin 2018 și se încadrează în strategia Sony ce o dată la 6 luni vine în față cu un flagship actualizat. Încep articolul cu o mică comparație între XZ3 și precursorul, XZ2 la nivel de specificații.

Cea mai mare noutate aș spune că este ecranul, un P-OLED de 6 inch cu rezoluție 2880×1440 pixeli dezvoltat de către Sony în colaborare cu JDI și Panasonic. Este întradevăr un pas în față, avem unul dintre cele mai bun ecrane OLED, dar nu-l depășește pe Samsung la acest capitol. Pe lângă LG și ale sale P-OLED trece fluierând, dacă-mi permiteți o exprimare mai puțin tehnică.

Specificații

Noutățile de pe XZ3 față de XZ2:

  • ecran OLED pe 6 inch față de IPS pe 5.7 inch;
  • raport display / corp îmbunătățit și un design ușor schimbat, margini mult mai înguste;
  • capacitatea de a recunoaște strângerea telefonului pe margine, funcție ce inițial a debutat pe smartphone-urile HTC;
  • cameră frontală cu senzor nou;
  • baterie cu puțin mai mare, 120 mAh nu-i cine știe ce, dar ajută faptul că avem un panel OLED ce stă mai bine la consumul de energie față de un IPS.

Design

Nu am ce spune despre pachetul de retail, am primit doar smartphone-ul ca atare, fără încărcător etc. Totuși, trebuie să mulțumesc echipei Orange pentru că mereu ne-a fost alături în ce privește smartphone-urile de review și au răspuns prompt la cererile noastre. Până la urmă pentru XZ3 și printr-un prototip ne putem da seama de design, ecran, rezultate foto și video etc. În cazul de față, pe partea de software nu este chiar ce trebuie și după cum vedeți am precizat asta din primul paragraf.

Este clar că la XZ3 s-a pornit de la XZ2, iar modificările aduse sunt legate în special de încorporarea panelului P-OLED curbat pe ambele laturi. Șasiul metalic a fost păstrat, dar cumva îngustat ca prezență pe lateral și vopsit lucios. De aici reiese un grip mai slab. adaug și spatele din sticlă în ecuație. Aș spune că XZ3 are grip-ul unui săpun. De aici și necesitatea unei huse de protecție ce strică din frumusețea terminalului.

Un pic ciudat la nivel de design, marginea de sus este ceva mai mare față de cea de la bază. Sunt sigur că aici este loc de îmbunătățit, iar raportul display / corp ar fi reușit a fi și mai bun față de raportul de 80.5% între display și corpul terminalului.

Spatele lui XZ3 este ceva mai curbat pe cele 4 laturi. Senzorul de 19 Megapixeli nu iese în relief, la 9.9 mm grosime în partea centrală și fără OIS, nici nu este cazul. Senzorul de amprentă a rămas la fel de prost pus, parcă prea jos față de o poziția uzuală.

Aș spune că avem schimbări minore față de XZ2, dar cu impact important. Pentru un design atractiv au sacrificat parte de grip.

Ecran și sunet

Recunosc că atunci când am citit specificațiile lui XZ3 pentru prima dată: P-OLED de 6 inch cu rezoluție 2880×1440 pixeli m-am dus direct cu gândul la LG. Totuși, avem o premieră – primul ecran OLED dezvoltat de către Sony, JDI și Panasonic.

Știți că la nivel mondial sunt două companii ce produc ecrane OLED pentru telefoane mobile: Samsung și LG. Samsung are cele mai bune ecrane din piață, iar asta-i vizibil pe seria S de la compania sud-coreeană, LG nu l-aș pune pe o poziție similară. Mă rog, BOE este un alt furnizor de ecrane OLED (China recuperează pe repede înainte).

Sony și-a făcut temele bine și prin XZ3 demonstrează că au unul dintre cele mai bune ecrane OLED din piață. La ei se adaugă în mix și display-ul triluminos + X-Reality Engine. Samsung pe ultimele două generații este superior în ce privește:

  • naturalețea culorilor;
  • luminozitatea în spațiul ambiant.

Totuși, Sony este acolo, în proximitate. Alte elemente legate de display: certificare HDR BT.2020, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5. XZ3 nu se teme de contactul cu apa și praful. Sunt trei moduri de utilizare a ecranului: mod profesional ce respectă standardele sRGB, mod standard cu ecran triluminos, culorii luminoase și vii, mod foarte intens pentru cei ce-și doresc culori puternice, vivid.

Sunetul cade în sarcina a două difuzoare: unul la baza ecranului și altul în partea superioară. Cel de la bază abia dacă-l zărești când telefonul este în negru precum modelul testat. Se aude și mai puternic față de XZ2, excelent pe medii și înalte, un bass cam metalic și aici. Au păstrat sistemul de vibrații dinamice, iar la XZ3 parcă este și mai puternic ca feedback oferit. Jack-ul de 3.5 mm a dispărut de la generația anterioară, iar cine are căști pe acest standard au nevoie de adaptor de la USB type-C la jack de 3.5 mm. Pe bluetooth 5.0 se descurcă impecabil, sunet, bass etc.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Nu este mai nimic de scos în față dacă mă raportez la recenzia lui XZ2. Sony Xperia XZ3 folosește același procesor, aceeași cantitate de memorie RAM și spațiu de stocare. Aș spune că la XZ3 era de bun augur dacă 6 GB RAM erau by default în ediția cea mai slabă, iar 128 GB stocare era cumva în linie cu ceea ce oferă celelalte companii ce produc telefoane Android. Pentru prețul cerut, XZ3 îl consider ușor submotorizat ca RAM și stocare.

Acum fie vorba între noi, software-ul chiar și în această ediție beta rulează fin, fără lag. De fapt, la nivel software mă aștept la aceeași experiență de utilizare, din moment ce avem fix același hardware și software.

Procesorul este pus la lucru ceva mai serios, dacă ne uităm la rezoluția ecranului: 2880×1440 pixeli față de 2160×1080 pixeli la XZ2. Apropo, nu am găsit o setare pentru reducerea rezoluției cum găsești la unele modele Samsung, Huawei etc. Ar fi adus un plus mic de autonomie.

Nu comentez prea mult la nivel de sistem de operare și aplicații preinstalate pentru că am testat un prototip. În linii mari, concluziile sunt similare cu XZ2: interfață cu ceva bloatware, ușor învechită ca UI și nu sunt atât de multe lucruri comune cu Android-ul nativ pe cât mi-aș dori. Pe de altă parte, Sony mereu aduce update software și de firmware, punct pozitiv.

Un element nou la XZ3, faptul că poți seta ca printr-o strângere în lateral să deschizi un launcher cu aplicații, similar cu ceea ce HTC a pus pe ultimele sale smartphone-uri. Nu mi se pare cine știe ce, dar este un diferențiator ca force feedback-ul din partea spate.

Aplicațiile preinstalate le-am luat cu copy / paste de la recenzia lui XZ2:

Aplicații Google: Căutare Google, Chrome, Gmail, Maps, YouTube, Drive, Play Music, Duo, Photos;

Aplicații Sony: Xperia Lounge, Xperia Assist, 3D Creator, Support, Movie Creator, Motion Shot, Video & TV SideView, Bokeh;

Aplicații Amazon: Amazon Shopping, Prime Video, Amazon Kindle, Amazon Photos;

Alte aplicații: SwiftKey în ce privește tastatura, Kobo Books by Rakuten, eBay, Lens, Weather.

Interfața Android 9 Pie pe Sony Xperia XZ3-ul prototip:

Performanță

Software-ul nu a permis instalarea de teste de benchmark. Am instalat PUBG și pot să spun că impresionează prin faptul că nu se supraîncălzește, cu detaliile date pe maximul posibil. Ecranul este de mare angajament și ajută în livrarea unei experiențe de utilizare de nota 10.

Conectivitate

Nu avem nimic nou față de XZ2. Are 4G prin agregarea a 5 benzi ce urcă la 1200 Mbps în download și 200 Mbps în upload, Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO pe partea de localizare, NFC.

În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate: în partea superioară se află slotul pentru nanoSIM și microSD, în lateral dreapta dați de reglarea volumului și butonul de power + tasta ce activează camera foto și video. La bază se află USB type-C-ul, iar în stânga niciun element de conectivitate.

În SpeedTest pe conexiune gigabit, Wi-Fi ac a obținut peste 370 Mbps la download și peste 430 Mbps la upload. În apelurile de voce se aude clar, nu sunt probleme din acest punct de vedere.

Pe lângă faptul că încorporează vibrații în funcție de muzică – YouTube, are și funcția aceea nouă ce permite lansarea unei aplicații sau a unui mini launcher prin strângerea marginilor terminalului. Sunt funcții interesante și nimic mai mult. Nu aș cumpăra Sony Xperia XZ3 pentru ele, dar apreciez că au încercat să joace ușor diferit față de concurență.

Cameră foto și video

Aici mi-aș fi dorit să văd altceva din partea Sony. Au atât de mulți senzori interesanți în portofoliu, iar în cazul lui XZ3 s-au oprit fix la ceea ce aveam și pe XZ2, mă refer la camera principală. Camera frontală trece de la 5 Megapixeli cu f/2.2 spre un 13 Megapixeli cu f/1.9, doar că modelul testat cred că avea ceva probleme, la selfie-uri era sub orice critică.

Camera principală se descurca cât de cât ok, parcă roșul nu știa să-l interpreteze și îi dădea un boost prea puternic. Repet, Sony dacă vroia putea să aducă un ansamblu de senzori care să pună hardware-ul în evidență. Vă dați seama că avem fix ceea ce încorpora și XZ2, probabil cu câteva tips & tricks din software.

Fotografii făcute cu Sony Xperia XZ3;

Autonomie

Bateria de 3300 mAh se descurcă decent. Este ajutată de ecranul P-OLED ce consumă mai puțină energie, compensează creșterea ecranului de la 5.7 la 6 inch și rezoluție de la 2160 x 1080 pixeli la 2880 x 1440 pixeli.

Trece testul unei zile în condiții de utilizare de la mediu spre intensiv. În testul Gadget.ro cu luminozitatea la maxim a obținut 7h față de 5h cât a scos XZ2. În ce privește încărcare acumulatorului de la 0 – 100% este nevoie de un timp de încărcare de cel puțin 2h.

Preț

Sony Xperia XZ3 cu 4 GB RAM și 64 GB stocare – aprox. 3000 lei în magazinele online din țara noastră, pe Orange.ro nu l-am găsit listat.

Concluzii

Da, știu. Nu este chiar corect pentru sărmanul Xperia XZ3 și asta pentru că am testat un early, early sample. Totuși, câteva idei ne putem forma legat de unul dintre smartphone-urile de top ale Sony.

În primul rând, este ceva cam scump. Ar fi fost excelent dacă în 3000 lei ar fi sosit cu 6 GB RAM și 128 GB stocare. Ecanul P-OLED este superb, dar la camera principală au bătut pasul pe loc.

Am structurat punctele PRO și CONTRA.

PRO

  • design elegant;
  • display de-a dreptul excelent din mai toate punctele de vedere;
  • hardware și software actualizat;
  • conectivitate bună.

CONTRA

  • nicio noutate la nivel de cameră principală față de Xperia XZ2, fără OIS, senzor ce nu impresionează în low-light și pe timp de noapte;
  • preț mare dacă ne raportăm la faptul că sosește stoc cu 4 GB RAM și 64 GB stocare. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.