Îmi aduc aminte de prima unitate de stocare externă pe care am cumpărat-o. Era un HDD de la Seagate de dimensiunile unui mini desktop PC, ce avea nevoie de alimentare separată și ocupa ceva loc pe birou. Greutatea era și ea apreciabilă.

Acum, când mă uit la SSD-uri portabile precum ADATA SE770G sau chiar la cel de pe masa de test, parcă nu-mi vine să cred unde s-a ajuns. Și nu vorbim în cazul acestor două exemple de SSD-uri externe dintre cele mai compacte cu putință. În schimb, în cazul ADATA SE900G avem parte de viteze absolut incredibile pentru astfel de produs, greu de imaginat în urmă cu câțiva ani. Interfața USB Type-C 3.2 Gen 2×2 este capabilă de viteze de transfer de până la 20 Gb/s, însă ai nevoie de dispozitiv compatibil spre a atinge asemenea performanțe.

Discutăm ceva mai pe larg despre ADATA SE900G în versiunea de 1 TB în rândurile de mai jos și începem cu caracteristicile sale.

Specificații SSD extern ADATA SE900G 1TB

  • Capacitate – 1 TB / 953 GB;
  • Interfață – USB Type-C 3.2 Gen 2×2 maxim 20 Gb/s ;
  • Tip NAND – TLC;
  • Controller NAND – SM2262EN;
  • Tip memorie stocare – Micron 96L TLC;
  • Controller interfață – ASMedia ASM2364;
  • Performanță maximă la scriere/citire secvențială – 2000/2000 MB/s;
  • Dimensiuni – 110.8 x 66 x 16.5 mm;
  • Greutate – 160 grame.

Design

SSD extern ADATA SE900G 1TB

Am primit unitatea de test în cutia de retail sigilată, în care am mai găsit un cablu USB Type-C la USB Type-C, un cablu USB Type-C la USB Type-A și ghid de pornire rapidă:

Fără a fi un SSD extern dintre cele mai compacte sau ușoare, pe ADATA SE900G îl strecori imediat în buzunar și este cu atât mai facil de transportat într-un rucsac sau o geantă ori o borsetă, unde abia dacă îi vei simți prezența.

SSD-ul este solid, construit în mare măsură din aliaj metalic de aluminiu și astfel rigiditatea structurală este excelentă.

Pe marginile laterale stânga / dreapta sunt fante de aerisire care chiar își fac treaba, în sensul că SSD-ul abia dacă se încălzește ușor când este pus serios la treabă.

Partea superioară este acoperită în cea mai mare parte de plastic transparent de sub care se poate observa modelul cu pătrate așezate pe diagonală. În momentul în care este conectat la un dispozitiv compatibil, ADATA SE900G pornește automat iluminarea RGB.

SSD extern ADATA SE900G 1TB

Aceasta este de efect, dar nu poate fi personalizată. Există un singur fel de iluminare, ce schimbă culorile după un model prestabilit.

Pe lângă iluminarea RGB, pe latura cu portul USB Type-C mai vedem și un LED de status:

SSD extern ADATA SE900G 1TB

Ce nu mi-a plăcut este că plasticul transparent prinde zgârieturi imediat, SSD-ul de test a avut de suferit astfel de urme din primele momente după ce i-am desfăcut folia de protecție. Mai mult, plasticul atrage și firele de praf ca un magnet așa că va fi foarte dificil să păstrezi aspectul de nou pentru mai mult de câteva minute după desigilare.

Aș mai avea ceva nemulțumiri legate de lungimea celor două cabluri din pachet. Cel USB-C la USB-A măsoară de la un capăt la celălalt doar 24 de centimetri, în timp ce cablul USB-C la USB-C are o lungime totală de numai 30 de centimetri.

Performanță

Teste benchmark SSD extern ADATA SE900G 1TB

Așa cum se poate observa din imaginea de mai sus, în cel mai celebru test de benchmark pentru unități de stocare ADATA SE900G de 1TB nu a atins vitezele maxime promise. Asta s-a întâmplat fiindcă nu am avut la dispoziție un laptop, desktop PC sau alt dispozitiv cu port USB Type-C 3.2 Gen 2×2 care să pună în valoare performanțele maxime ale SSD-ului.

Am mai rulat și alte teste de benchmark, în care ADATA SE900G de 1TB a dezvăluit cifre similare:

Menționez că în timpul testelor de benchmark, cât și când am transferat multe fișiere continuu, ADATA SE900G abia dacă s-a încălzit ușor.

Am căutat câteva review-uri internaționale pentru ADATA SE900G și am descoperit că vitezele de până la 2000 MB/s pot fi atinse în mod real dacă ai un PC cu port identic cu cel propus de SSD-ul despre care vorbim aici.

Ca să vă faceți o idee, dacă aveți un PC sau alt dispozitiv cu port USB Type-C 3.2 Gen 2×2 un film, să spunem 4K, cu dimensiunea pe disk de 10 GB va fi transferat pe SSD în numai circa 10 secunde.

Mai vreau să menționez în cadrul acestui capitol că ADATA SE900G este compatibil cu majoritatea platformelor software, de la Windows 8, 8.1, 10 și 11 și Mac OS X 10.6 sau mai nou, la Linux Kernel 2.6 sau mai recent și până la Android 5.0 sau mai nou.

În plus, ADATA SE900G este suportat și de console precum PlayStation 5 sau Xbox Series X/S.

Preț

SSD extern ADATA SE900G 1TB – 740 de lei pe eMAG.ro. Versiunea de 512 GB costă 460 de lei, în timp ce cea de 2 TB ajunge la 1.940 de lei.

Concluzii

SSD extern ADATA SE900G 1TB

După ce am văzut prețurile, pot să afirm că varianta de 1 TB a SSD-ului extern ADATA SE900G mi se pare cea mai potrivită, întrucât aduce un raport foarte bun între performanță, capacitate și preț.

Principalele puncte pro și contra pentru SSD-ul extern ADATA SE900G 1TB:

PRO:

  • performanțe excelente;
  • construcție solidă;
  • preț bun raportat la performanțe și capacitate. 

CONTRA:

  • plasticul transparent de pe partea frontală se zgârie extrem de ușor și atrage praful ca un magnet.