Statele Unite ale Americii şi Xiaomi au ajuns la înţelegere, astfel că producătorul chinez a fost scos de pe lista neagră

/
/
12 mai 21
/

La începutul acestui an Statele Unite ale Americii au anunţat că au adăugat Xiaomi pe o listă neagră a companiilor suspecte de colaborare cu armata chineză. Xiaomi a negat încă de la început acuzaţiile, producătorul acţionând în instanţă Departamentul de Apărare şi Trezoreria Statelor Unite ale Americii. La un moment dat chiar s-a încercat o explicaţie ce a stat la baza introducerii Xiaomi pe acea listă neagră.

Totuşi, povestea ce părea la început că va urma calea Huawei, s-a terminat cu bine. În urmă cu doar câteva ore Xiaomi şi Departamentul de Apărare al Statelor Unite ale Americii au anunţat prin intermediul unui comunicat că s-a ajuns la o înţelegere, un acord amiabil pe baza căruia Xiaomi va fi scoasă definitiv de pe această listă neagră.

Xiaomi câştigase anterior în instanţă ridicarea temporară a restricţiilor impuse, însă prin această înţelegere relaţia comercială Xiaomi – Statele Unite ale Americii revine la normal.

După publicarea acestui comunicat acţiunile Xiaomi au crescut cu până la 6.7% pe bursa din Hong Kong.

Sursa: bloomberg.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Faimoasa interfaţă MIUI a celor de la Xiaomi a fost închisă definitiv (suportul oficial pentru aceasta s-a încheiat pe 24 martie 2026)

MIUI a fost lansat în august 2010, iar iniţial acesta a fost distribuit ca ROM personalizat pentru smartphone-uri cu Android (pe atunci Xiaomi nu producea telefoane).

Ştiaţi că puteţi cumpăra din România un smartphone best buy de la Xiaomi cu baterie de 8500 mAh (3 zile de autonomie), cu valenţe de gaming şi cu ecran luminos, la puţin peste 2000 lei?

Bănuiesc că aţi observat că toate smartphone-urile lansate în China în ultima perioadă vin cu baterii generoase, în general peste 6500 – 7000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon a fost mult rafinată de producătorii chinezi, astfel că noile generaţii de device-uri beneficiază de autonomii din ce în ce mai bune.