Ştiaţi că Netflix ştie să facă şi filme bune ? Am văzut Nowhere şi Reptile şi am prins curaj

/
/
3 oct. 23
/

După o perioadă în care Netflix a lansat doar filme de duzină, slabe şi cu mult substrat „rogvaiv” (iar aici le includ pe toate), am aflat că există speranţă. Se pare că Netflix ştie să finanţeze şi producţii bune, unele cu introducere, cuprins şi încheiere (ca la şcoală).

În weekendul ce tocmai s-a încheiat am văzut Nowhere şi Reptile (bine, m-am mai uitat şi la Gran Turismo, însă un film atât de previzibil şi cu ceva oameni pe acolo cu aere de actori, nu merită mai mult de două rânduri scrise). Să le luăm pe rând.

Nowhere;

Deşi puţin forţat ca logică şi raţionament, Nowhere este un film care te trece prin mai toate stările, de la teamă, spaimă, frică şi chiar panică, la speranţă, optimism, curaj şi empatie. A trecut ceva timp de la ultimul film urmărit cu sufletul la gură, iar această producţie spaniolă mi-a adus aminte că şi europenii fac filme şi unele chiar foarte reuşite.

Anna Castillo face un rol magistral, efectele speciale sunt echilibrate şi foarte subtil conturate, iar scenariul cu suişuri şi coborâşuri. Mi-ar fi plăcut un altfel de final, poate ceva mai dramatic (oarecum mă aşteptam la el şi nu m-a surprins cu nimic).

Nowhere este unul dintre cele mai bune filme producţie proprie Netflix în 2023 şi vă recomand să îl urmăriţi fără popcorn (sunt câteva scene destul de dure).

🔴NOTA: 7.5 din 10.🔴

httpvh://youtu.be/KDUtdcU10YA

Reptile;

Iniţial nu am vrut să mă uit la acest film, dar i-am dat o şansă când am văzut prezenţa lui Benicio Del Toro. Bine că nici Justin Timberlake nu este un actor rău, deci am riscat. Şi foarte bine am făcut.

Deşi subiectul nu este chiar cel mai original, întreaga poveste a fost atât de bine îmbrăcată, încât tot timpul am stat cu sufletul la gură. Mister, substrat, poveste, tot ce vrei pentru un film de genul său. Iar Benicio Del Toro joacă ceva de speriat, cred că oricine altcineva ar fi scăzut nivelul producţiei.

Dacă eşti fan filme / seriale poliţiste, cu detectivi, cazuri încâlcite şi suspans, atunci Reptile sigur este pentru tine.

🔴NOTA: 8.5 din 10.🔴

httpvh://youtu.be/KS1cNkZ9o1U

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Serviciul de streaming video SkyShowtime intră la dietă şi reduce preţurile dacă te abonezi pentru următoarele 6 luni

Serviciul de streaming video SkyShowtime este unul dintre cele mai cunoscute din România, acesta devenind şi mai vizibil după alianţa cu DIGI (după cum probabil ştiţi deja, operatorul are un abonament tv ce se numeşte Digital SkyShowtime ce oferă acces la două canale tv cu tematică specifică, cât şi la platforma de streaming naţională).

Am văzut The Whisper Man (Omul Şoaptă), filmul numărul 1 pe Netflix în data de 3 septembrie 2026 şi puteţi să îi daţi o şansă dacă aveţi aşteptări modeste

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Un film cu buget de 750.000 de dolari lansat în 2026, a ajuns la încasări globale de aproape 500 de milioane de dolari (iată povestea sa)

Nu doar filmele cu bugete de zeci, chiar sute de milioane de dolari, ajung în box office, ci uneori se mai întâmplă şi accidente care confirmă că nu există o regulă a succesului şi că în viaţă trebuie să ai şi acel gram de noroc la momentul potrivit.