Știrea zilei: Xiaomi își deschide primele magazine în România

/
/
31 ian. 18
/

Am văzut informația preluată de GSMarena de pe Gadget-Talk.ro. Am întrebat și eu prin stânga și prin dreapta și pot să confirm că este pe bune. Xiaomi își deschide un prim magazin la Sibiu, iar în București cât de curând. 

Trebuie să recunosc că am citit mai de mult despre magazinul din Sibiu, am văzut că aveau informații pe o pagină de facebook. Totuși, amatorismul din spatele materialelor aduse în social media m-a făcut să fiu circumspect și să mă gândesc că este un alt business local (în genul XiaomiShop.ro).

De aceea și când am primit confirmarea din două surse că: Da, este pe bune. Am rămas puțin uimit. Apropo, după Spania și Italia au venit în România, semn că vânzările sunt bune pe plan local.

Ce știm până acum?

Primul shop Xiaomi din România se deschide în Sibiu peste 11 zile – site oficial (aflat în construcție și cu imaginea Arcului de Triumf din București în fundal).

Mai multe detalii în materialul video (zici că este făcut de un amator):

Care sunt planurile de viitor?

Următoarea etapă – 1 sau 2 magazine în București.

De fapt, așa și cred că era logic. Să mizeze pe orașele mari în primul rând, dar Xiaomi cred că-și face calculele mai bine. Presupun că nu se vor opri aici și intru pe tărâmul speculațiilor, mă aștept la o avalanșă de magazine prin țară (în funcție de feedback-ul primit în etapa inițială).

Este un pas în direcția bună (mai ales că la pachet sosește și un magazin online oficial ce va livra în întreaga țară). Rămâne de văzut ce promoții vor scoate în față ca să atragă un public cât mai numeros în magazinele amintite. Momentan, Xiaomi nu are o filială locală și deschiderea magazinelor este realizată împreună cu parteneri autohtoni.

Pe de altă parte, parcă de la o marcă cu pretenții globale mă așteptam la o comunicare mai profesionistă, clară etc. De aceea aș spune că în continuare am rețineri, chiar dacă din două surse mi s-a confirmat.

  1. Nu înțeleg de ce ar deschide la Sibiu, un oraș de nivel mediu din țara noastră;
  2. XiaomiRomania.com/ro – denumire ciudată, în Spania au adus mi.com/es, în Italia avem Mi-Italia.it. Site-ul din Spania arată mult mai bine, cel din Italia se vede că este lansat de curând, iar cel din România nu putem trage concluzii că se află în construcție.

Revin cu mai multe detalii.

Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.